Concert de Muzică Sacră – Maeștri și Discipoli

02 august 2024, Mânăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi, ora 17:00

Comunicat de presă, 01.08.2024

În program lucrări de A. Stradella, A. Vivaldi, J.S. Bach, C. Franck, Ch. Gounod și alții

Te așteptăm să asculți un concert de o rară frumusețe, interpretat de maeștri și discipoli, în minunata biserică-unicat a Ordinului Carmelitanilor Desculți, vineri, 2 august, începând cu ora 17:00. Părinții călugări ne roagă să respectăm locul sacru în care ne primesc.

Protagoniștii sunt două maestre ale liricii românești – mezzosoprana Claudia Codreanu (UNMB) și soprana Maria Catrina (Opera Brașov), tenorul Dumitru Filip (Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”), cărora li se alătură tinere studente la UNMB – secția canto clasic și foarte tânărul pianist Matei Ioan Marin, acum și organist (după cursul de orgă oferit de maestrul Adrian Suciu).

Maestrul organist Adrian Suciu (Austria) va asigura acompaniamentul tuturor interpreților vocali.

Programul cuprinde lucrări ale marilor compozitori, cum sunt A. Stradella, A. Vivaldi, J.S. Bach, C. Franck, Ch. Gounod și alții.

Alătură-te nouă în această seară de pace, sacralitate, lumină pentru suflet!

Vernisajul cursanților la

Curs și Masterclass Arte Plastice

Prof. Dr. Mihaela-Laura Boeru

Premiere Concurs Internațional de Arte Vizuale, Ediția a V-a

02 august 2024, Foaierul Casei de Cultură „Antim Ivireanu” Snagov, ora 19:00

După o săptămână de acumulare de cunoștințe, tehnici noi învățate, muncă intensă pentru finalizare și finisare lucrări, cursanții doamnei Prof. Dr. Mihaela-Laura Boeru, împreună și cu creațiile ei create în această perioadă, te vor uimi cu realizările lor. Vino la vernisaj să ne bucurăm împreună de frumos, de creativitatea artiștilor adulți, adolescenți și copii.

Tot cu această ocazie, pe scena Casei de Cultură „Antim Ivireanu” vom face și Premierea Concursului Internațional de Arte Vizuale, Ediția a V-a.

Cursurile de măiestrie oferite în perioada 5 – 10 august sunt:

  • Masterclass Scriere Creativă susținut de Scriitor și jurnalist Florin Dochia în perioada 5-10.08;
  • Masterclass Vioară, Violă și Muzică de Cameră susținut de Ștefan Aprodu, violonist, violist, compozitor și dirijor, în perioada 5-10.08;
  • Festival 4 Arts SNAGOV Opera Studio, Producția Operetei „O Noapte la Veneția”, sub conducerea muzicală a dirijorului Adrian Suciu, cu regia artistică a lui Daniel Andrei Găină-Cojuharov, în perioada 29.07-10.08.

Programul evenimentelor următoare din cadrul Ediției a VII-a a Festivalului de Arte / Festival 4 Arts – Masterclasses 2024 Snagov:

Duminică, 4 august, ora 19:00 – Gala Extraordinară de Operă și Operetă – invitat de onoare: tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), acompaniament: Adrian SuciuIoana Găină-Cojuharov

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu” – în aer liber, dacă permit condițiile meteo, sau în sala mare.
  • În program lucrări de W.A. Mozart, J. Strauß, J. Offenbach, G. Verdi, G. Puccini si alții

Săptămâna 5-10 august

Joi, 8 august, ora 17:00 – Recital Vioară, Violă și Muzică de Cameră – interpretează Cursanții la Masterclass Ștefan Aprodula pian: Prof. Eliza Puchianu

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare.
  • În program lucrări de G.P. Telemann, W.A. Mozart, G. Tartini, J. Brahms și alții

Joi, 8 august, ora 18:30 – Repetiție Generală cu Publicul (RGP) – opereta „O Noapte la Veneția” – Producător și Dirijor Adrian Suciu, invitați tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), soprana Maria Catrina (Opera Brașov), bas-baritonul Orest Pîslariu-Ranghilof și tenorul Dumitru Filip (ambii de la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”), actorul Radu Mateucă

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Vineri, 9 august, ora 15:00 – Recital de Poezie și Proză – Premiere Laureații Concursului Internațional de Creație Literară, Ed. V și Cursanții Masterclass Scriere Creativă – Florin Dochia

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Vineri, 9 august, ora 16:30 – Concert Extraordinar al Cursanților Masterclass Vioară, Violă și Muzică de Cameră – Ștefan Aprodu, la pian: Prof. Eliza Puchianu

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Vineri, 9 august, ora 19:00 – Premiera operetei „O Noapte la Veneția” – Producător și Dirijor Adrian Suciu (Austria), invitați tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), soprana Maria Catrina (Opera Brașov), bas-baritonul Orest Pîslariu-Ranghilof și tenorul Dumitru Filip (ambii de la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”), actorul Radu Mateucă

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Intrarea la toate evenimentele este liberă. Orele evenimentelor ar putea fi modificate, funcție de condițiile meteo. Mai multe informații la https://festivaluldearte.com/, pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/festivaluldearte,la email: festivaluldearte@gmail.com sau la tel: 0722.322.247.

  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns