DE VR’UN VIRUS POT SĂ ZAC, DE CIOLACU ZAC ȘI CRAP
DE CE NU PUN MARCEL CIOLACU ȘI MINISTERUL EDUCAȚIEI PICIORUL ÎN PRAG LA SNSPA? RECTORUL REMUS PRICOPIE A FOST PROPUNEREA DE PRIM-MINISTRU A PSD. ÎN 2020, PRICOPIE NU COMENTA ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE FIINDCĂ NU ÎI DĂDEA VOIE LEGEA INFORMAȚIILOR DE INTERES PUBLIC (!!!, N.N.)
14/07/2024| Traian Horia✎
Cine este mediocritatea Remus Pricopie, rectorul SNSPA sub ai cărui ochi s-a derulat de atâta timp hărțuirea sexuală a unor studente la Universitatea- fostă Academie Ștefan Gheorghiu? Să o reamintim. Pe 7 februarie 2020, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, care este personajul propus ca prim-ministru de „Binomul” Marcel Ciolacu (PSD) – Victor Ponta (PPR), ne răspundea oficial că el nu poate comenta Ziua Unirii Principatelor Române, fiindcă nu îi dă voie Legea 544/ 2001 (sic!, n.n.) a Informațiilor de interes public. Sună grotesc, desigur, dar este un subiect care trebuie stors până la ultima picătură, să se scurgă ochii fetelor- „activist” după Pricopie, după cum susține o veche tradiție românească. Pe 24 ianuarie 2020, Pricopie dădea o declarație de presă referitoare la o invitație la un proiect comun făcută SNSPA de o societate „deschisă” (care printre altele avea și scopuri politice de genul „lupta împotriva naționalismului” (sic!, n.n.), dar nu avea nicio declarație referitoare la Ziua Unirii Principatelor Române din 1859. Astfel încât, întrebarea publicației Cristoiublog devenea seacă și aproape curioasă: „Vă rugăm să ne transmiteți în virtutea căror criterii academice, la Universitatea de stat SNSPA o invitație de finanțare străină este importantă, iar o sărbătoare națională este ignorată? Aceasta, în contextul in care SNSPA este o Universitate de stat a Romaniei, iar Ziua Unirii Principatelor Române din 1859 este o sărbătoare de stat a României- cea care a făcut posibilă finanțarea-existența SNSPA”. Remus Pricopie a avut un unic răspuns: „Având în vedere solicitarea dvs (…) și în conformitate cu art. 2 lit. b din Legea 544/ 2001 (…) vă transmitem faptul că informațiile solicitate de dvs nu se circumscriu prevederilor legale menționate anterior (sic!-n.n.)””. De la Remus Pricopie, care nu se poate pronunța pe Unirea Principatelor, până la Klaus Iohannis, care avea interdicție de la „elitele” din Bruxelles să vorbească despre Mihai Eminescu sau despre făuritorii Unirii, nu e decât o lățime de ștangă, și este același trib al globalismului primitiv-agresiv. Pricopie se crede savant în uniuni: nu comentează Unirea românilor dar e specialist în coabitarea cu „activiști” precum Cristian Pârvulescu precum și în unirea cu idioți utili ai Noului marxism, în proiecte faraonice cu pretenții „educaționale„, într-o atmosferă densă de ideologizare și de alienare a tinerelor generații. Se știe: ca profil, studentul sau activistul „neo-liberal” de azi este programat să aibă o cultură îngustă sub o frunte îngustă, care desființează granițe, Dumnezeu, popi, Istorie, tradiție, adversari politici, libertate de expresie (acolo unde nu-i plac „ideile”), Constituții și principii fundamentale ale sale.
Analize profunde ulterioare au revelat că înseși propunerea ca prim-ministru a lui Pricopie a demonstrat două lucruri: în disprețul electoratului propriu, Marcel Ciolacu a fost mereu în legătură subterană, de „colaborare”, cu adevăratul autor al haosului din România, Klaus Iohannis, respectiv nominalizarea lui Pricopie a fost ca o Horă a Unirii Serviciilor secrete: cu rectorul SNSPA, președinte la Academia de Științe ale Securității Naționale (aflată și în „coordonarea” SRI), cu Victor Ponta dezvăluit de Traian Băsescu ca „acoperit” SIE și cu Marcel Ciolacu (lider PSD), absolvent al Academiei SRI. Dacă arunci azi un ac între „elitele” de pe Dâmbovița, nu mai cade jos de atâția „perfecționați” în servicii secrete, în timp ce votanții lor rămân mai la urmă, prostiți și ignorați. Reunit de urgență în ședință relaxată, Comitetul de Analize Profunde (CAP) al publicației noastre a lansat în eter, după o matură chibzuință, următorul mesaj către corpul electoral: „Dragi bizoni! Votând Marcel Ciolacu, votați Remus Pricopie! În plus, văzând răspunsul neverosimil din 2020 al rectorului SNSPA cu privire la Ziua Unirii Principatelor, azi suntem fericiți să îi mulțumim lui Klaus Iohannis că i-a adus cândva ca premieri pe Ludovic Orban și apoi pe Florin Cîțu, și nu pe Remus Pricopie. Mulțumim, Klaus Iohannis! Cîțu? E cel mai bun din lume!”
Parteneriat PRESĂ. ADJECTIV. TRAIAN HORIA – BLOG de JURNALIST
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează