Unde sunt cei care nu mai sunt? Pomenirea marelui gânditor creștin-ortodox Nichifor Crainic (22 decembrie 1889 – 20 august 1972), condamnat la moarte de soția lui Brucan | VIDEO

Nichifor Crainic este un gânditor creştin ortodox. Dar a fost nu numai un gânditor al ortodoxiei, ci şi un trăitor al ei. Şi atât în înţelegerea cât şi în trăirea ei s-a deprins din copilărie prin via comuniune cu poporul satelor româneşti. De aceea, gândirea şi simţirea lui creştină poartă o pecete românească, ceea ce face din scrisul lui Crainic o mărturie a spiritualităţii româneşti, care e o sinteză între credinţa ortodoxă tradiţională şi calităţile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spaţiul şi de istoria lui.Nichifor Crainic, după numele lui de botez Ion Dobre, s-a născut la 22 decembrie 1889, în localitatea Bulbucată, judeţul Neamţ, şi a adormit în Domnul la data de 20 august 1972, la Mogoşoaia, lângă Bucureşti. Pentru a spune viaţa acestui mare om într-o singură frază, am putea spune astfel: “Un mare scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof, pedagog şi teolog român.”

Nichifor Crainic s-a născut în luna decembrie a anului 1889, în localitatea Bulbucată, judeţul Vlasca. Fiul lui Nedelea Dobre, un ţăran de pe apă Neajlovului, şi al celei numite “Zâna”, el a deprins de la aceştia cele dintâi valori creştin-ortodoxe. După primele clase făcute la şcoală din satul natal, Ion Dobre ajunge, în 1904, la Seminarul Central din Bucureşti.

Va studia la Seminarul Central (1904-1912) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1912-1916), după care a participat la Primul Război Mondial, lucrând într-un spital din Iaşi (1916-1918). După război, teologul şi poetul Nichifor Crainic continua să publice articole şi poezii la diverse reviste. Îi apăr noi volume: “Icoanele vremii” (1919), “Darurile pământului” (1920), “Privelişti fugare” (1921).

Va urma, mai apoi, studii de specializare la Facultatiile de Teologie catolică şi de Filosofie ale Universităţii din Viena (1920-1922). Publică versuri, articole şi traduceri în reviste precum “Luceafărul”, “Ramuri”, “Semănătorul”, “Lumina literară”, “Viaţa românească”, “Drapelul”, “Flacără”. Ele erau semnate Nichifor Crainic, nume pe care tânărul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.

A lucrat ani în şir la redacţia unor ziare, că “Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga (1917- 1918, Iaşi), “Dacia” (1918-1920), “Lamura” (1922-1923), ”Cuvântul” (1922-1926), toate acestea din urmă, la Bucureşti: a condus el însuşi ziarul “Calendarul” (1932-1933) şi revista lunară “Gândirea” (1926-1944), fiind principalul animator şi teoretician al curentului “gândirist” tradiţionalist.

Paralel a funcţionat ca profesor la catedra de Literatura religioasă modernă a Facultăţii de Teologie din Chişinău (1927-1932), transferat apoi la catedra de Istoria literaturii bisericeşti şi relgioase moderne de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (de la 1 decembrie 1932), devenită catedra de Ascetică şi Mistică (1941-1944); suplinitor al catedrei de Apologetică şi Dogmatică (1938-1944).
Angajat şi în Viaţa politică, a fost secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1926), deputat independent de Vlasca (1927), ministru al Propagandei Naţionale, pentru scurt timp (1940 şi 1941).

Laureat al Premiului Naţional pentru poezie (1930), membru al Academiei Române în locul lui Octavian Goga (1940, cu discursul de recepţie la 22 mai 1941), demnitate pe care a pierdut-o în timpul regimului comunist şi “doctor honoris causa” al Universităţii din Viena (1940), participant la Congrese Internaţionale ale scriitorilor la Bruxelles (1927), Viena (1929), Arles şi Avgnon (1930) s.a.

Conferinţe la Universitatiile din Sofia (1941), Zagreb (1943), Berlin (1943 şi 1944), Viena (1943), Weimar (1943) etc. Din iarnă anului 1944 până în mai 1947 a stat ascuns la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, în casa unor preoţi din Munţii Apuseni şi de pe Tarnave.

În iunie 1945 a fost judecat în lipsa şi condamnat la închisoare pe viaţă. S-a predat autoritatiilor în satul Cerchid – Mureş, fiind închis la Mănăstirea Văcăreşti, apoi la Închisoarea Aiud, unde a stat 15 ani, eliberat la 26 aprilie 1962, după care a lucrat în redacţia ziarului “Glasul Patriei”, până în 1968.

Opera sa poetică şi literară se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei şi artei româneşti, poezia lui fiind inspirată din viaţa câmpenească şi dominate de nota religioasă şi revista “Gândirea” a lansat sau a încurajat mulţi poeţi şi eseişti contemporani (Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat s.a.). Va trece la cele veşnice în dată de 20 august 1972, la Mogoşoaia, lângă Bucureşti. Mai multe pe Buciumul, apud  Ziaristi Online.ro

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
• Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează