22 august: Sfântul Mucenic AGATONIC, Sfânta Muceniță ANTUZA și Sfinții Mucenici IRINEU, Zotic, OR

Sfântul Mucenic AGATONIC / Trinitas TV

Viața Sfântului Mucenic Agatonic

Mucenicul lui Hristos, Agatonic, se afla în Nicomidia pe vremea împăratului Maximian, întorcând pe elini de la idoli și aducându-i la Hristos. El a fost prins de comitul Evtolmie. Acest comit, când a fost trimis de împărat în țara Pontului pentru uciderea creștinilor, călătorind pe mare în corabie, a ajuns la locul care se numea Carpin și acolo a aflat pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, mărturisind pe Hristos. Deci i-a osândit pe ei la moartea de cruce, iar pe Zotic luându-l cu sine, s-a întors în Nicomidia. Acolo a prins pe un oarecare Princips care era învățat de Sfântul Agatonic credința creștinească și, legându-l cu Agatonic și cu ceilalți creștini, între care erau Teoprepie, Achindin și Severian, i-a dus în Tracia, unde a venit și împăratul, ca acolo să chinuiască pe sfinți.

Pe când erau în țara ce se numea Potama, comitul a ucis pe Sfinții Zotic, Teoprepie și Achindin, deoarece nu mai puteau să umble, din pricina bătăilor ce li se dăduseră mai înainte. Și mergând aproape de Calcedon, a omorât și pe Sfântul Severian, care mărturisea pe Hristos cu îndrăzneală, iar pe Sfântul Agatonic și ceilalți mucenici i-a dus în Vizantia și, acolo muncindu-i, a mers cu ei în Silivria, la locul ce se numește Amus, pentru că acolo era Maximian, și acolo Sfântul Mucenic Agatonic și toți creștinii aduși din Nicomidia, fiind întrebați și chinuiți desăvârșit, au luat judecata cea de moarte, tăindu-li-se capetele pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Integral pe: Doxologia


Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.

Lasă un răspuns