Puiu Cazan, artist folk: ,,Nu mai este activ niciun club de acest fel – un club de turism al școlilor militare, nici Șoimii Boboc nu mai este, am rămas foarte puțini și-n viață, și în mișcarea turistică”

08/ 2024 TRAIAN HORIA

Reporter: Ați fost pilot pe un avion de vânătoare, acum sunteți la pensie. Ați modificat viteza, cum ar veni: nu-i cam brutală despărțirea asta?
Puiu Cazan: Întotdeauna este brutală: despre orice persoană care se retrage din activitate, indiferent care activitate, se poate spune că face o trecere de la o viață activă la una care ar putea fi activă. Depinde de fiecare ce vrea să facă după ce se retrage. Pentru mine, retragerea n-a însemnat odihnă și nici pasivitate. Sunt activ în continuare pe mai multe planuri. Îmi petrec timpul cu prietenii, cât de mult pot, ne întâlnim în week-end-uri în continuare, cântăm și nu există întâlnire să nu cântăm celebrul „Lupul alb”.

Reporter: Clubul de turism montan al piloților militari mai există?
Puiu Cazan: Nu mai există clubul Aripi de Argint pe care l-am condus și care a fost un club format în mare parte din foști colegi de-ai mei piloți. Nu mai este activ niciun club de acest fel – un club de turism al școlilor militare, nici Șoimii Boboc nu mai este, am rămas foarte puțini și-n viață, și în mișcarea turistică.

Reporter: Ați pilotat MIG-uri, iar astăzi au venit aparate F-16, astea le-ați ratat. Nu aveți niciun regret?
Puiu Cazan: Un regret că n-am zburat cu avionul ăsta F-16, da, îl am, sigur că da! Aș fi dorit să zbor cu orice avion performant și de generație mai nouă, dar mă bucur că am zburat și cu MIG21. Am un regret că nu am zburat cu F-16. Mă bucur, însă, că am zburat și cu MIG21. Pentru orice om care a fost pe MIG21, e clar că pe orice avion generație ulterioară ar fi fost, l-ar fi putut pilota cu succes, fără niciun fel de probleme. Așa e viața, ce să facem? Pe vremea noastră nu erau decât MIG-uri în România.

FOTO: BAZA AERIANĂ BOBOC

Reporter: Când ați cântat cu Buru „Aviația dă senzația”, știați perfect despre ce cântați.
Puiu Cazan: Colegul Buru (Adrian Burnichi, n.n.) s-a retras și el acum vreo doi-trei ani, a fost printre ultimii piloți Șoimi rămași în activitate. Un cântăreț super-talentat, cu multe piese și foarte frumoase, cântate în continuare pe munte, nici nu știu unele de unde provin, cine sunt autorii, de câte ori mă întâlnesc cu ei și am ocazia să le cânt și eu, le readuc aminte că aceste piese au fost scrise pe vremea când noi eram elevi ai Școlii Militare de Aviație de la Bobocu. Nici eu nu cânt foarte bine. Ceea ce mă bucură este că melodia lui Gino Niculescu, „Perle de cristal”, eu Puiu Cazan am dus-o mai departe și am făcut-o șlagăr de munte. Toată lumea o cântă, copiii și tinerii care vor să se lanseze, merg la concursuri cu piesa aceasta. Și „Luna în cascade” este un cântec destul de des auzit la focul de tabără, este al Clubului Caraiman din Câmpina. Autorul efectiv eu nu îl cunosc, dar Clubul Caraiman l-a preluat și e imn, îl cântă foarte mult Titus Constantin, dar nu e singurul.

Reporter: Cântece preluate de mulți. Știu că și Mihai Mărgineanu se apucase să cânte.
Puiu Cazan: A preluat cântece de pe munte, a „mișcat” și el, până în ’90 a ieșit și el cu ceva cluburi de turism, a prins și la momentul care i s-a părut oportun, le-a înregistrat, le-a pus într-o anumită formă și a făcut bani din asta. Dacă a adus sau nu un serviciu mișcării folk, aici depinde cum privim lucrurile.