JOACĂ, BĂIETE, CĂ ȚARA ESTE PLINĂ DE „FETE”
ÎN 2017, PREMIERUL BRITANIC THERESA MAY ERA ACUZATĂ VIOLENT DE „SEXISM” CÂND A SPUS CĂ „EXISTĂ MUNCI PENTRU BĂIEȚI ȘI MUNCI PENTRU FETE ÎN JURUL CASEI„: ÎN 2024, COMANDANTUL CECEN ALAUDINOV REPROȘEAZĂ OAMEILOR SĂI CĂ S-AU PREDAT „CA FETELE” TRUPELOR UCRAINENE, DAR FEMINISMUL „PROGRESIST” DIN VEST TACE
15/09/2024| Traian Horia✎
Apti Alaudinov, care este comandantul unităților de voluntari ceceni dislocate în Ucraina, i-a acuzat pe câțiva subordonați aflați în prizonierat că s-au predat ucrainenilor „ca fetele”. Desigur, pretențiosul feminism de paradă inventat de Noul Marxism în Vest ar putea să îl acuze pe Alaudinov de „sexism”, dar chiar și „feminismul”– ca fenomen susținut și finanțat prin ONG-uri și activiști se află sub controlul unei Agende: altfel, nu se explică muțenia desăvârșită și lipsa totală a protestelor la niște declarații care ar putea să apară ca fiind șocante în UE sau SUA. Practic, Alaudinov a răspuns public unor soldați ceceni care s-au predat după declanșarea contraofensivei ucrainene din provincia rusă Kursk și care solicită intervenția sa, eventual pentru eliberarea în cadrul unui schimb de prizonieri: ,,Cât de mare trebuie să fie eroarea când credeți că aș mijloci sau aș cere, sau aș face ceva ca să vă scot din această captivitate (din Ucraina, n.n.)?”, a răspuns Alaudinov printr-un mesaj pe social media, după care a continuat: „Nu vă respect deloc. Nu cred că meritați nici măcar să trăiți, pentru că mă surprinde cum mai mergeți după ce v-ați ridicat labele și v-ați predat ca niște fete (…..)” .
În mod straniu, nu a protestat nici Crucea Roșie, o organizație de caritate care a intermediat numeroase schimburi de prizonieri în baza Convențiilor internaționale în vigoare. Pentru cluburile „progresiste” , războiul din Ucraina a însemnat doar o brutală trezire, prin confirmarea dictonului „Viața e mai tare decât filmul cu super-eroi”. Există, însă, pentru acest caz, o inevitabilă diferență de valori care opune feminismul „progresist”– cel care vrea să extragă femeia din familie (cu distrugerea ideii de „etern feminin” și a parteneriatului bărbat-femeie, urmărind totodată detașarea de trecut, legalizarea avortului și „ștergerea culturii”) și ultra-tradiționalismul din Caucaz, unde familia este respectată, se trăiește încă în clanuri de familii, iar trecutul istoric și bătrânii se află la rang de cinste.
În 2017, fostul premier britanic Theresa May a trezit oroare în rândurile Neomarxismului local și a fost acuzată vocal de „sexism”, când a afirmat că există ,,munci pentru băieți și munci pentru fete în jurul casei”. Mai precis, activiștii feminismului „modern” au fost oripilați că May îi rezervase soțului sarcina să golească coșurile de gunoi. În 2024, Alaudinov își acuză oamenii că se predau inamicului „ca fetele” dar gardienii moravurilor mențin o suspectă tăcere: foarte posibil, motivul stă în faptul că că multe din reprezentările Feminismului de tip progresist sunt arondate unei Agende și unui scop politic, iar un protest anti- Alaudinov nu ar avea absolut niciun beneficiu politic.
PRESĂ. ADJECTIV. TRAIAN HORIA – BLOG de JURNALIST