Let’s Do It, Romania! anunță Ziua de Curățenie Națională pe 21 Septembrie 2024: 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari se mobilizează pentru o curățenie globală
București, 30 Iulie 2024
Let’s Do It, Romania! organizează cea de-a XI-a ediție a Zilei de Curățenie Națională care va avea loc anul acesta pe 21 septembrie. Și în acest an, România se alătură altor 198 de țări în efortul comun de a reduce deșeurile și de a promova o lume mai curată.
Voluntarii din toate cele 41 de județe ale României sunt invitați pe 21 septembrie să redea frumusețea naturii care se sufocă, să strângă deșeurile și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune. Înscrierile se fac pe https://app.letsdoitromania.ro/login, iar informații suplimentare vor oferi coordonatorii județeni. Lista acestora poate fi consultată aici.
„Pe 16 septembrie 2009, am lansat Let’s Do It, Romania! și am invitat toți locuitorii României să ni se alăture pentru a curăța deșeurile din natură. Cincisprezece ani mai târziu, după mii de acțiuni de ecologizare și cu peste 2.4 milioane de voluntari care ne-au ajutat să ne scriem povestea, vă invităm să participați din nou în această zi de curățenie națională, împreună cu 198 de țări din întreaga lume. Doar împreună arătăm că puterea comunității poate schimba lumea!” a declarat Anamaria Hâncu, co-fondator Let’s Do It, Romania!
MODALITĂȚI DE IMPLICARE:
- Hai cu noi pe 21 septembrie la Ziua de Curățenie Națională: înscrieri aici
- Devino voluntar în echipa de organizare în București/Ilfov: înscrieri aici
- Donează și echipează voluntarii: detalii la corporate@letsdoitromania.ro
Demers legislativ ZCN 2024
Let’s Do It, Romania! a pornit demersurile legislative ca Ziua de Curățenie Națională în România să fie recunoscută la nivel național, iar pe 16.04.2024, inițiativa a fost depusă în Senatul României și în prezent este înregistrată cu numărul L312/2024. Proiectul de lege a primit votul Senatului urmând a fi dezbătut și votat de către Camera Deputaților.
Obiectivele acestui demers sunt întărirea legilor de protecție a mediului, reducerea deșeurilor depozitate ilegal, încurajarea implicării cetățenilor și autorităților, precum și promovarea educației ecologice și a gestionării corecte a deșeurilor.
Ca o recunoaștere importantă a impactului constant și consistent asupra durabilității globale a mediului, pe data de 24 iulie 2023, la Roma, eforturile World Cleanup Day au fost apreciate cu Premiul Națiunilor Unite pentru Mobilizare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, datorită impactului său profund asupra sustenabilității globale a mediului.
Partenerii și invitații instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Administrația Națională Apele Române, Romsilva, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România.
Parteneri corporate: Ipsos – partener principal, Cargus, FINO, CPI Property Group.
Parteneri media: KISS FM, Kudika, Garbo, Wall-Street, Start Up, Ringier, Libertatea
‘Pentru Ipsos, Ziua de Curățenie Națională nu este doar o oportunitate de a contribui activ la sustenabilitate, ci și un angajament ferm pentru conștientizarea și protejarea mediului. Credem că fiecare acțiune contează și suntem dedicați să facem o diferență pozitivă în comunitățile noastre.
Ne simțim responsabili și inspirați de eforturile noastre comune și susținem activ inițiativele în domeniul ESG (Environmental, Social and Governance). Lucrăm pentru reducerea amprentei de carbon, scăderea consumului de electricitate, responsabilizarea angajaților față de mediu, diminuarea cantității de deșeuri și redarea frumuseții naturii. În parteneriat cu Let’s Do It, Romania!, ne propunem să inspirăm și să mobilizăm cât mai multe persoane și organizații să se alăture inițiativelor de curățenie și conservare a naturii. Această inițiativă reflectă valorile noastre fundamentale și angajamentul nostru de a construi un viitor mai verde, mai curat și sustenabil. Suntem entuziasmați să contribuim la ecologizarea comunității și așteptăm cu nerăbdare impactul pozitiv al eforturilor noastre comune.
Împreună, putem face o diferență semnificativă pentru mediul înconjurător.
Alexandru Nae, Managing Director Ipsos Interactive Services Romania
Alte proiecte Let’s Do It, Romania!
- STOP Ambrozia
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor României care suferă din cauza ambroziei, Let’s Do It, Romania! a lansat toolkit-ul Stop Ambrozia care oferă informații despre identificarea plantei și soluții pentru combaterea acesteia. Toolkit-ul poate fi accesat aici.
- Programul Național Săptămâna Verde
În Săptămâna Verde 2024, Let’s Do It, Romania! a desfășurat următoarele activități:
- Training kit cu tematică ecologică (personalizat pentru elevii din clasele din școala primară și gimnazială).
- Realizarea unei campanii de colectare selectivă în școlile partenere cu rezultat transpus printr-un Trash Art.
- Acțiuni de curățenie punctuale realizabile cu elevii și cu părinții acestora.
Materialele suport au fost realizate în parteneriat cu Teach For Romania și au fost implicate 10 școli, din care 15 profesori și 350 elevi voluntari.
- Ora Reciclării
Împreună cu RetuRO, care a inițiat proiectul „Ora Reciclării” pentru educația în colectarea separată și reciclare, trainerii de la Let’s Do It, Romania! au desfășurat ateliere interactive în cinci județe și în București. Aceste ateliere au avut loc în 25 de școli din București, Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Prahova, și au ajuns la aproape 1.700 de copii din clasele I-IV. Elevii au învățat despre beneficiile reciclării și Sistemul Garanție-Returnare (SGR) din România, și au participat la activități interactive care le-au stârnit interesul pentru protejarea mediului și economia circulară.
___________________________________________________________________________
Despre Let’s Do It, Romania!
Asociația Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România care de paisprezece ani se dedică promovării curățeniei și protejării mediului prin organizarea de evenimente de amploare, campanii educaționale și proiecte de reciclare, mobilizează comunități din întreaga țară pentru a combate problema deșeurilor și pentru a promova un stil de viață sustenabil. Printre inițiativele asociației se numără organizarea Zilei de Curățenie Națională, ateliere educaționale în școli și colaborări cu alte organizații și companii pentru a spori conștientizarea și participarea în proiecte ecologice.
Contact:
Agata Bulei
Project Manager @ Let’s Do It, Romania!
agata.bulei@letsdoitromania.ro
0721.846.336
sursa: letsdoitromania.ro.