RADU CIUCEANU – ÎNCHISOAREA VĂCĂREȘTI ȘI REVELAȚIA DIVINĂ
atitudini.com
Profesorul și istoricul Radu Ciuceanu, membru al Academiei Române și directorul-fondator al „Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului” , este și un ilustru memorialist al vieții de detenție din temnițele comuniste, el însuși suferind 15 ani de temniță. Radu Ciuceanu este autorul celebrelor cărți: Masacrele de la Katyń, Prea mult întuneric, Doamne!, „La taină cu diavolul” și altele. Vă aducem înainte, la doi ani de la trecerea sa la cele veșnice, un fragment din memoriile sale din închisoarea Văcărești, fosta mănăstire domnească, demolată de comuniști. RADU CIUCEANU – ÎNCHISOAREA VĂCĂREȘTI ȘI REVELAȚIA DIVINĂ
„Zilele curgeau ca mărgelele pe ață”
De la Dej, în iunie 1955, Radu Ciuceanu va fi din nou tranSferat în întunecatele și umedele hrube ale Jilavei. După câteva luni de grea detenție, găsit bolnav la vizita medicală, va fi urcat în binecunoscuta dubă și transportat la Văcărești.
Aici „zilele curgeau ca mărgelele pe ață. Încetul cu încetul în arca lui Noe, înveșmântată în alb, cu un personal sanitar care se adresa cu «domnule», viața începea să intre într-un tipar de mult timp zdrobit și uitat. Iar dacă nu ar fi existat zăbrele la ferestre și numărătoarea invariabilă, dimineața și seara, acompaniată de bătaia fiarelor, am fi zis că suntem reținuți într-un lazaret unde numai accesul afară era interzis”.
Noaptea de Înviere de la Văcărești
La Văcărești, noaptea de înviere din 6 mai 1956 va zgudui adâncul sufletului însetat de cer al lui Radu Ciuceanu, încărcând de sens mântuitor toți anii umbriți de înfricoșătoarea lui suferință.
„Sâmbătă noapte, cred că n-a mai închis nimeni ochii, chiar și cei care erau demult străini de miracolul Învierii. Iar când, la miezul nopții, clopotul cel mare al Patriarhiei, însoțit de sunetul a sute de clopote din capitala țării, ne-au vestit și nouă Învierea Domnului, am împărtășit toți senzația – eram aproape de Dealul Patriarhiei – că tot ce se petrecea afară era un eveniment închinat Mântuitorului pentru slava Sa biruitoare asupra morții. Dar care ne privea și pe noi, cei întemnițați, cei care purtaserăm lanțurile, până deunăzi loviți, pălmuiți, scuipați, înjurați și umiliți. Iar bubuitul clopotului cel mare era menit să aducă recunoașterea ubi et orbi a acceptării Calvarului, până la ultima picătură de sânge, dacă este închinată Sfintei Treimi și Bisericii Sale.
Poate niciodată în viața mea încarcerată, n-am simțit mai puternic revelația divină, prin tăria glasurilor celor peste 200 de clopote ale Bucureștiului!”. – integral pe atitudini.com.
(Mai multe despre biografia profesorului Radu Ciuceanu, puteți afla în Revista Atitudini Nr. 77)