25 septembrie | Ziua Mondială a Farmacistului. Sfinţii Tămăduitori

Foto: Mihai Tîrnoveanu

Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită în 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 de Federaţia Internaţională a Farmaciștilor, având ca obiectiv principal conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, măsurilor preventive împotriva bolilor și dezvoltarea generală a sistemului de sănătate, informează Basilica.

Federaţia încurajează farmaciștii să valorifice această zi pentru a organiza activități care promovează și pledează pentru rolul farmacistului în îmbunătățirea stării de sănătate în fiecare colț al lumii.

Sfinţii Tămăduitori

Sfântul Ierarh Nicolae este, potrivit tradiţiei, ocrotitorul farmaciştilor. În afară de el, sunt numeroşi alţi sfinţi, numiţi de Biserică „Sfinți doctori fără de arginți”, care au venit în ajutorul semenilor lor atunci când situaţia o impunea.

Dintre aceştia, îi amintim pe Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Cosma și Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit și Fotie, Diomid, Luca al Crimeei etc.

Ei nu acceptau nicio plată pentru serviciile lor şi vindecau nu doar prin medicamentele prescrise, cât mai ales datorită rugăciunii lor puternice către Dumnezeu.

În timpul tratamentului, unii dintre acești sfinți tămăduitori îi îngrijeau pe cei bolnavi în casa lor, iar pe cei imobilizați la pat, ei înșiși îi purtau pe umerii lor, făcând eforturi să le vindece neputința și durerea.

Alături de tratamentul și îngrijirea medicală, Sfinții Doctori fără de arginți recomandau bolnavilor să se roage şi să se pocăiască de păcatele lor. (Sursa: Basilica)


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasă un răspuns