DIN NOU DESPRE STATUL MAFIOT
Pentru că mulţi nu ştiu limba română, sau nu MAI ştiu limba română în urma manipulării făcute de statul mafiot, o definiţie elementară:
TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.
Este de observat faptul că taxele NU sunt o obligaţie înnăscută, nu sunt un “drept al statului”, aşa cum se crede, naiv, de către mulţi. Şi aşa cum minte statul. Nu ai de ce să plăteşti statului – sau oricui – doar pentru că există sau pentru că exişti, doar pentru că face sau faci un lucru!
Taxele sunt PLATA UNUI SERVICIU pe care îl face un prestator.
Ca urmare, corect, drept din punct de vedere juridic, este să plăteşti taxe strict pentru serviciile de care beneficiezi.
Statul NU ARE DREPTUL SĂ PUNĂ TAXE DECÂT PENTRU SERVICIILE PE CARE LE PRESTEAZĂ.
Toate celelalte taxe sunt un abuz mafiot, o TÂLHĂRIE:
TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.
În acelaşi timp, este TOTAL INCORECT din punct de vedere juridic să plăteşti de două ori pentru acelaşi serviciu, sau, altfel spus, să ai parte de “dubla impunere”.
O afirmaţie de propagandă pentru sistemul juridic spune:
“In ceea ce priveste reglementǎrile naționale, fiecare stat este preocupat de inserarea in legile fiscale sau in alte reglementǎri interne, de prevederi menite sǎ impiedice impunerea repetatǎ, de cǎtre douǎ suveranitǎți fiscale, a unor venituri, bunuri etc.”
Ce minciună este această afirmaţie!
Taxele plătite de români pentru drumuri sunt o multiplă impozitare, iar statul nu doar că nu încearcă în vreun fel să împiedice această impunere repetată, ci nu ştie cum s-o mai “completeze” cu noi taxe.
De la banii daţi Ministerului Transporturilor şi autorităţilor locale din impozitele pe venit, până la rovinietă, accize la carburanţi şi alte taxe similare, fiecare cetăţean – mai ales proprietar de maşină – plăteşte facerea şi întreţinerea drumurilor de zeci de ori.
Iar facerea şi întreţinerea drumurilor, pentru care suntem multiplu impozitaţi sau taxaţi de statul mafiot, este aşa cum ştim: mizerabilă.
Şi este doar un exemplu din multe!
Românii sunt faţă de stat în situaţia unui om născut într-un sat controlat de mafioţi.
Şi care a ajuns să creadă normale “taxele” cerute de Mafie… pe nimic.
Mihai-Andrei Aldea, 7 noiembrie 2018
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet