Riscuri ale penetraţiei străine

  Un activ economic încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde altuia afacerea.   

În această privinţă Mihai Eminescu explică: “Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal.  Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche (în sens larg un activ, indiferent de natura lui: productivă, comercială etc. n.n.) încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii (alcătuite din elemente neromâneşti n.n.) lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia (organizarea socială n.n.) s-a făcut (a fost făcută n.n.) în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma (denumirea-i n.n) mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat.  Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai (care sunt – cu toatele, indubitabil şi aproape în exclusivitate – apanajul elementelor de origine străină n.n.) să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din  Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”*

Aşadar, să fim bine înţeleşi: “Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Răul e, însă, că elemente prea proaspete  (al căror timp scurs de la stabilirea pe teritoriul ţării este insuficient pentru armonizarea lor deplină, psiho-mentală şi afectiv-atitudinală, cu locuitorii lui de spiţă autohtonă n.n.), în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului, sunt, din contră, determinante pentru viaţa ţării. Neavând nici tradiţii, nici patrie hotărâtă, ele urăsc trecutul, au rupto cu tradiţiile (manifestă aversiune faţă de tradiţii n.n.), au prefăcut ţara în mlaştină de scurgere pentru toate elementele nesănătoase ale străinătăţii”**

Astfel, chiar dacă “celula constitutivă a vechilor state române este republica ţărănească – precum s-au păstrat, mult timp, la Câmpulung-Bucovina şi la Vrancea – o republică eminamente aristocratică”***astăzi, graţie (consecinţă a n.n.) liberalismului, au izbutit a face din România o nouă Americă, un teren pentru colonii (favorabil coloniştilor în detrimentul băştinaşilor n.n.), pe când elementul românesc se stinge prin simplificarea (unilateralizarea şi, dacă se poate spune aşa, rudimentarizarea n.n.) muncii, prin pierderea pieţei în care s ă şi-o ofere, prin mizeria cauzată de mulţimea dărilor, prin sărăcirea provocată de introducerea unor costisitoare forme goale, fără nici un cuprins real. Astăzi, ca niciodată, putem vorbi de o plebe de sus şi de un popor de jos”****; „care, ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă, este superior păturii de parveniţi şi de scursuri din câteşipatru unghiurile lumii, care s-au aşezat deasupra lui”*****

 „A trebuit să se dărâme toate îngrădirile cu care se înconjuraseră (apărau n.n.) clasele vechii Românii, – fie tagme spirituale, fie bresle economice, fie avere imobiliară; a trebuit ca în locul tuturor acelor prejudicii (semnificaţia termenului este, evident, peiorativă n.n.) din evul mediu, naţionale, să se puie drept măsuratoare banul cosmopolit, pentru a deosebi om de om; a trebuit ca ideile marii revoluţii franceze să se introducă pe deplin în organizarea noastră socială, pentru ca, în virtutea acelor principii admise şi aplaudate de noi, de demagogia mare şi mică, să ajungem a ni se impune din afară, prin străini, legi organice pentru ţara noastră proprie; a trebuit un guvern liberal, pentru ca, prin tratate internaţionale, să ni se dicteze cu (de-a n.n.) sila, lucruri pe care nu ni le-a dictat Baiazid Ilderim, învingătorul creştinătăţii; a trebuit ca libera cugetare să fie cult erijat în public şi apărat, de guvern şi de organele lui, în contra unei Biserici, ce domneşte, de-o mie de ani, pe pământul nostru; a trebuit ca organul de pe strada Doamnei (în sens strict, ziarul Românul; în accepţiune extinsă, presa din ţară n.n.) să numească mincinos pe un arhipăstor al Bisericii: pentru ca ultima consecinţă a descompunerii spiritului public să fie americanismul, teoria de om şi om, fără deosebire de rasă, origine şi limbă; statul naţional al mizeriilor şi ambiţiilor personale, în locul statului naţional şi natural,  în locul societăţii naţionale, răsărite pe baze istorice, în locul limbei romanice şi a originei traco-latine”(1)… Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou, de venetici, de-o naţionalitate nehotărâtă încă, o nouă rasă americană, în (sub n.n.) ochii căreia vechiul popor al lui Mircea şi Basarab dispare şi emigrează”(2)

“Dar în capul unui stat român nu se cade să vedem aproape numai oameni străini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru şi, până la un grad oarecare, incapabili de-a-l iubi şi de a-l cruţa. Şi când vorbim de poporul român, ştim foarte bine de cine vorbim. Nu de amestecături, nu de oameni veniţi de       ieri-alaltăieri  în una din provinciile Daciei lui Traian, ci de acel element etnic ieşit (rezultat n.n.) din încrucişarea romanilor cu dacii, de rasa română(3). Aceasta a fost în trecutul ţărilor noastre rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea istorică; aceasta trebuie să şi rămâie de-acum înainte”(4)

Însă, pentru aceasta, “noi nu cerem şi nu voim exterminarea(;) elementelor hibride. Ceea ce pretindem e ca asemenea elemente să nu fie determinante, dominatoare, în statul român. Nu ne opunem dacă ele se vor hrăni prin muncă proprie, iar nu exploatând munca altora… La noi cestiunea socială e o cestiune de parazitism. Clasele muncitoare trebuie scăpate de paraziţi; paraziţii însăşi trebuie, printr-o riguroasă organizare, siliţi la munca la care se pricep… O reorganizare socială, având drept principiu apărarea şi încurajarea muncii, înlăturarea feneanţilor şi paraziţilor din viaţa publică, iată ceea ce e de neapărată necesitate”(5)

Totodată, străinii: „numai vorbind în familie limba românească, numai încrucişându-se prin căsătorii cu românii, vor putea deveni, cu vremea, ajutători întru purtarea sarcinii de cultură a  ţării româneşti; şi numai atunci vor intra în conmembraţiunea socială a românilor şi se vor preface în trup din trupul nostru”.

* Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol.  XII, pag. 238, 239

** pag. 238, 239 1277 idem, Nu ne îndoim că distingerea…, Timpul, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, 

***idem, Erodot al <<Românului>> continuă…, Timpul, 25 ianuarie 1881, în Opere vol. XII, pag. 44 

**** idem, Mâine, duminică, e ziua hotărâtă…, Timpul, 8 octombrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 136 

*****idem, Să discutăm cu <<Românul>>…, Timpul, 6 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 160 

(1)idem, Trei zile de-a rândul…, în Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 192

(2) idem, Programul nostru zicea…, Timpul, 22 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 259 

(3) care, anatomic, este un popor de ciobani, idem, Din abecedarul economic, în Opere, vol. X, pag. 28 

(4)idem, Din nefericire…, Timpul, 3 septembrie 1881, pag. 324 

(5)ibidem, pag. 323, 324 

(6)idem, Evreii şi Conferinţa, Curierul de Iaşi, 9 ianuarie 1877, în Opere, vol. IX, pag. 303   

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo