Gorjule, Mândrule! Murmura Jaleșul, cândva (!)

© Valerian Cruceru

Într-una din zilele lunii august a anului 1935 s-a constituit, pe atunci exista com. Câmpofeni – județul Gorj, căminul cultural „Murmurul Jaleșului”. Comitetul de conducere era coordonat de istoricul și omul de litere de mai târziu, Vasile Cărăbiș, alături de care se mai regăseau și preotul Ion Gheorghițoiu – președinte; învățătoarele Maria Vlad și Elena Chirtoc; învățătorii Ioan Chirtoc, Dumitru Chirtoc și Constantin Vlad; agricultorii Ion T. Petcu, Constantin Davițoiu; funcționarii Vasile Ungureanu, Gheorghe Cornescu, diverși elevi ș.a.

Încă de la debut, părinții fondatori ai acestui așezământ cultural au optat pentru o propagandă culturală „agresivă” la sate, astfel că locuitorii din acea zonă gorjeană au intrat în contact direct cu diverse cărți și reviste, au fost sfătuiți cum să-și îngrijească și șă-și dezvolte propriile gospodării, vitele etc., dar a fost înființată și o pepinieră de salcâmi, nuci și caiși, astfel că se puteau dobândi noi competențe despre agricultură sau pomicultură.

Pe de altă parte, s-a trecut și la curățirea șanțurilor și văruirea salcâmilor de pe marginea șoselei, au fost înlocuit stâlpii de telegraf și au reparat linia telefonică din arealul comunei. De asemenea, au reparat și văruit casa unei bătrâne văduve, au militat pentru construirea unui nou pod peste Jaleș și „au întemeiat un muzeu constând din monede, acte, arme și unelte, cărți bisericești, icoane, cruci, vase etc.”.

Un impact deosebit în comunitatea din comuna Câmpofeni l-a avut ridicarea unei clopotnițe, dar mai ales realizarea „unui tablou din lemn cu numele EROILOR din Războiul pentru Întregire din 1916 – 1918”. Nu știm dacă mai există acest tablou, cumva unic în felul său, știm doar că a fost „așezat în biserica satului”, cel mai probabil Câmpofeni.

Gabriel Sarcină


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo


Vă recomandăm și:

Zoe Dantes: Nu avem dreptul să uităm! Octombrie 2020 la Sfânta Parascheva: Când slujitorii diavolului își pun ciracii la porțile Bisericii lui Hristos

Lasă un răspuns