O „coaliție pentru o Europă a națiunilor” – împotriva federalizării UE!

Nicolas Dupont-Aignan, președintele partidului suveranist francez „Debout la France”, alți trei lideri politici ceh, polonez și olandez au prezentat joi, la Paris, o „coaliție pentru o Europă a națiunilor”, informează AFP, potrivit Agerpres. Această coaliție regrupează 31 de partide din 24 de țări ale UE și își propune să devină primul grup politic în viitorul Parlament European, informează Active News.  Deși nu împărtășesc nici o ideologie politică, “diversitatea în unitate” este mai bine exprimată într-o viziune de echilibru printr-o economie, justiție, armată, politică externă și securitate comună. În privința altor domenii aș crede că e preferabil pentru liniștea națiunilor – o independență totală față de instituțiile centrale UE.

  Cei patru responsabili politici au declarat la unison că vor să „schimbe direcția pe care UE a adoptat-o timp de ani de zile” și să „blocheze proiectul de federalizare, de centralizare” dorit, potrivit lor, de Bruxelles. Evocând o „Europă a patriilor” , Dupont-Aignan a explicat că acum “nu mai este vorba de a fi într-o postură critică, ci de a apăra un proiect european diferit”. Este a doua veste bună după cea din 23 ianuarie, în care subliniam reacția reprezentantei formațiunii naționaliste franceze Marine Le Pen, față de multiculturalismul european. Sunt convins că lansarea acestor politici pot asigura în viitor o atitudine diplomatică a marilor grupări politice care vor fi obligate să respecte doleanțele culturale, educative și religioase a popoarelor. Atitudinile din mass-media ostile și revanșarde, nu fac altceva decât să lanseze noi reacții extremiste inutile pentru o Europă din ce în ce mai slăbită.

1 martie 2019


  • Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
  • Apărăm Credința și Patria. Susținem Familia, Cultura și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu


Vă recomandăm și:

SF. VISARION TOIA VINDECĂ UN SURDO-MUT

ÎNTÂLNIREA PR. ADRIAN FĂGEȚEANUL CU NICOLAE CEAUȘESCU / „În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă”. Pr. Adrian Făgețeanul – atitudini.com

Sfinții închisorilor – o carte editată de Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

DUMNEZEU ÎN LAGĂRUL DIN CHINA | MARIUS BALO

Lasă un răspuns