“Comunismul e o utopie, e cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi.”

Mărturia unui sfânt – Alexandru Ghica (+10 ianuarie / 16 aprilie 1982) 

  Într-o duminică dimineața – se auzeau clopotele bisericilor din oraș – ne-au scos pe toți, au mai adus din celular, din secții, din fabrica, în jur de 2000 de oameni. În “bomba” în care se făcuse trierea noastră în 1959 se adunaseră bănci, iar pe o platforma de scânduri mai ridicată, masa prezidiului, la care după ce s-a umplut sala au luat loc Crăciun, doi civili foarte eleganți, ofițeri și nelipsitul “Rodica”, secretar.

Au fost aduși cei din Zarcă și puși în primele rânduri. Niște umbre printre care prințul Ghica și alți fruntași ai vieții politice din 1940.

De o parte, puterea reprezentată prin colonelul Gheorghe Crăciun și de cealaltă, un fost demnitar, un prinț a cărui demnitate n-a putut fi îngenunchiată în 20 de ani de suferință. Alexandru Ghica fusese șeful Siguranței statului în timpul guvernării legionare. Primul, comunist pus unde era de către partid, iar celalat convins de noblețea cauzei pentru care purta lanțuri din 1940. Era deci de 21 de ani la Aiud.

Crăciun: – “Ați vândut țara nemților! Ați trădat interesele poporului român!”

Ghica: – “Și voi rușilor! Noi le-am dat nemților grâu și petrol, voi ați vândut sufletul neamului! Vă va judeca istoria. Aș vrea să trăiți până atunci, să vedeți cum vă vor blestema fiii și nepoții că ați fost slugile diavolului de la răsărit!¹Comunismul e o utopie, d-le colonel! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminați, dar veți fi blestemați, din neam în neam, de copiii și nepoții voștri, cărora le-ați închis ochii de dragul unei idei sortită eșecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!²”

Crăciun: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”

Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!” ³

Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.

A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:

“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!⁴”

O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau.

Ilie Tudor, De sub tăvălug, Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, p. 93, apud Mărturisitorii

• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!