Anul 1988: Gazeta Gorjului
Vineri, 1 aprilie
Pe prima pagină observăm articolul intitulat „ În spiritul orientărilor formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, să acționăm cu toată fermitatea pentru realizarea sarcinilor în toate domeniile”, precum și alte știri legate de minerit semnate de Tr. Dănescu, Gh. Cuteanu, M. Georgescu. Pe cea de-a patra pagină regăsim știri de peste hotare, din Bonn, Caracas, Pretoria, Lagos. Tot din presa stăină, ne este adus la cunoștință un articol despre „S.U.A. copiii și armele de foc” precum și un articol cu caracter sportive semnat de Cornel Boca.
Duminică, 3 aprilie
În articolul „Exportul- sarcină prioritară, exemplar onorată”, Ceaușescu susține un discurs în care se adresează poporului: „Trebuie să avem permanent în vedere că schimburile economice, exportul și importul constituie o necessitate obiectivă, un factor hotărâtor pentru înfăptuiea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a patriei noastre socialiste, ca și a altor popoare, în general”. În cadrul acestui articol, gazetarul subliniază puternica și continua dezvoltare pe care au cuboscut-o relațiile economice externe ale României „în cei aproape 23 de ani de la Congresul al IX-lea al P.C.R.”. În a doua pagină a fost publicat un poem semnat de Mihai Negulescu intitulat „un spațiu Brâncuși”.
Marți, 5 aprilie
„La invitația tovarășului Nicolae Ceaușescu, vizita oficială de preitenie în țara noastră a președintelui Republicii Zair, MOBUTU SESE SEKO KUKU N”GBENDU WA ZA BANGA”. În toate paginile acestui cotidian se vorbește despre această vizită, despre începerea convorbirilor oficiale, despre vizita protocolară ori despre dineul oficial. Ziarele din următoarele zile scriu cu mândrie despre aceeași vizită, precum și despre altele cu același caracter.
Duminică, 1 mai
„Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, „Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“, „Trăiască Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul epocii de aur!“. „Ceauşecu – Muncitorii“, „Ceauşecu P.C.R.“, „Ceauşescu – Pace“, „Ceauşescu şi poporul“, „Trăiască 1 Mai Muncitoresc”.
„ Sărbătoare
Această zi de Mai, înaltă și senină
Ninsă-n lumini de aur de flori de liliac
Vibrează-n inimi calde, imensă și sublimă
Precum împururarea buchetelor de mac.
Se-aude rodul vieții urcînd în fibre clare,
Strălimpede speranță de-azur și viu rubin.
E anotimpul muncii în fabrici, pe ogoare,
E timpul devenirii în zbor înalt și lin
Alb zboară porumbeii și rîd feeric pruncii
Liberi privim sub soare senina lor rodire
E cîntecul de slavă la sărbătoarea muncii
Și-i crez că-n forța păcii e-a patriei menire”.
Ana Smîntînescu.
„Adunarea festivă din capitală” este expresia unei puternice angajări patriotice, întreaga națiune acționând „ pentru realizarea obiectivelor stabilite pe 1988”. Pe 2 mai, se vobește tot despre adunarea festivă, despre „ziua muncii, sărbătorită cu demne fapte de muncă” și despre „tînăra generație a Gorjului”, care „învață și muncește cu entuziasm”.
Miercuri, 25 mai
Aflăm din articolul ce ține prima pagină că tovarășul Nicolae Ceaușescu, însoțit de tovarășa Elena, întreprind o vizită de lucru în județul Vîlcea, și că acestă vizită prilejuiește analiza modului în care se acționează în industrie și agricultură, precum și în celelalte sectoare pentru îndeplinirea sarcinilor de plan pe anul în curs și pe întregul cincinal. Are loc o adunare popular cu acest prilej, care a fost transmisă în direct, de posturile de radio și televiziune, în jurul orei 10:30. În zilele următoare se vorbește tot despre vizite de lucru effectuate și în alte județe ca de exemplu Harghita, vizite urmate de același adunări populare.
Miercuri, 1 iunie
„Mesajul tovarășului Nicolae Ceaușescu adresat pionierilor și șoimilor patriei, tuturor copiilor țării, întregului tineret, cu prilejul zilei de 1 iunie”este articolul principal. „Cu deosebită plăcere”, Ceaușescu adresează tuturor copiilor și întregului tineret din țară, „un salut prietenesc și cele mai bune urări de a crește mari și sănătoși”, și ceea ce este mai important,urări „de a se instrui și forma ca cetățeni demni și devotați ai României socialiste”. Conchidem cu un poem adresat copiilor socialiști, semnat de Dumitru Rădulescu:
„ Ca un răsărit de soare
Vin astăzi Feți-Frumoși, Ilene Cosînzene,
Să te dezmierde-n taină cu zîmbet cristalin
Să-ți cearnă rouă-n plete, să-ți picure pe gene
Petale de cireș și albe flori de crin!
În lumea cu povești, astăzi e sărbătoare!
Pentru copiii lumii rîd macii pe cîmpii!
Copilăria voastră e răsărit de soare,
Sub cerul însorit al scumpei Românii!”
Gazeta de vineri, 17 iunie, ne aduce la cunoștință vizita de lucru a tovarășului în județele Olt, Teleorman și Giurgiu, „vizită desfășurată în atmosfera de puternucă mobilizare, în care toți oamenii muncii din patria noastră, (…) acționează cu fermitate și dăruire pentru înfăptuirea exemplară a obiectivelor actualului cincinal”. Prima pagină a ziarelor în zilele și chiar săptămânile următoare este ținută de „Campania agricolă de vară”.
Autor: Monica Ciobanu
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Vă recomandăm și:
Despre canonizarea Părintelui Dumitru Stăniloae – Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea, mihaiandreialdea.org