14 citate memorabile ale Părintelui Dumitru Stăniloae[1]
- „Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!”.
- „Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire”.
- „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic”.
- „Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării”.
- „Nu există limită în posibilităţile omului educat”.
- „Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală şi ajutor dumnezeiesc pentru viaţa normală, adică dogmă şi har dumnezeiesc”.
- „Mântuirea stă în strânsă legătură cu responsabilitatea”.
- „Viaţa nu poate fi cunoscută raţional, ci numai experimental”.
- „Religia nu e o teorie, ci un mod de-a fi”.
- „Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu”.
- „Orice persoană sau lucru cuprinde forma sa întreagă în fiecare moment al dezvoltării”.
- „Iubirea Sfintei Treimi luminează deplin existența noastră”.
- „Cerem ajutor sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei, și convinși că noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei”.
- „De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”.
Sursă text și foto: basilica.ro.
[1] Nota noastră: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu zi de prăznuire 4 octombrie.