Timpuri tulburi

Trăim vremuri dificile, iar cauzele par să se afle atât în condițiile exterioare, pe care nu le putem controla – pandemie, vaccin, certificat verde, decese, informații trunchiate și mass media partizane – cât și în starea noastră interioară, căci parcă avem setările făcute special ca să intrăm în panică, indiferent că suntem pentru sau împotriva măsurilor aberante pe care le iau autoritățile.

Astfel, să faci un apel la pace, la bună înțelegere, la rugăciune, fiecare să se retragă în cămara inimii lui unde să se liniștească, devine nu numai desuet, dar și foarte enervant. Au dat oamenii de gustul încăierării, iar Facebook amplifică bătălia prin mijloace specifice, pentru că astfel ne ține lipiți de ecrane, să reacționăm prin intermediul tastaturii, exact ceea ce îi aduce profit lui Zuck.

Disputa contondentă (cea calmă și argumentată nu are nicio putere) ne dă adrenalină, simțim că trăim intens, suntem vii. Nu știu dacă ne dăm seama că dorim asemenea stări pentru că nu avem acces la stadii mai fine ale ființei, unde am fi mișcați de alte resorturi. Bălăcăreala generală a devenit modul nostru obișnuit de a fi. Facebook știe cum să ne instige, iar noi, chiar dacă știm că știe și că o face intenționat (au apărut sumedenie de materiale pe această temă, oricine poate avea acces la ele) continuăm să rămânem conectați, și să fim și mai furibunzi în opțiunile noastre.

Știm că nu schimbăm cu nimic lumea prin postările noastre, pentru că deciziile se iau în altă parte, ne schimbăm doar starea de spirit, prin acumularea cuvintelor care-i acuză și-i învinovățesc pe ceilalți, din tribul advers.

O soluție, nu la pandemie și la problemele generate de ea, ci la echilibrarea sufletească, ne poate oferi Biserica, în măsura în care mai suntem dispuși să îi ascultăm vocea. Poate unele dintre idei vor părea nelalocul lor, dar ele își au locul și rostul lor. Biserica se poate înșela, sfinții se pot înșela, chiar dacă după un timp lucrurile își revin la normal și Duhul Sfânt îi luminează fie pe cei care au greșit, fie pe urmașii lor.

Părintele Michael Gillis ne amintește într-un articol de situația Sf Maxim Mărturisitorul, aproape singur în fața ereziei. Dar nu e singura situație. Și Sf Grigorie Palama a fost condamnat la un sinod local, legat de energiile necreate, apoi Biserica a revenit asupra deciziei. Sau în timpul disputei iconoclaste, au fost mulți episcopi care au susținut iconoclasmul, iar la un moment dat ajunsese această erezie să cuprindă mare parte din Imperiul Bizantin.

Au fost și sfinți care s-au înșelat în anumite privințe. Aș aminti doar de evlavia pe care o avea Sf Vasile cel Mare față de Origen, scriitor bisericesc condamnat pentru câteva erori grave. De altfel, prima oară termenul Filocalie a fost folosit de Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie de Nazianz (numit și Teologul) pentru o antologie de texte din opera lui Origen.

Sentimentul că trăim vremurile de pe urmă l-au avut mereu oamenii, inclusiv Sf. Vasile, atunci când vedea disputele din timpul său, legate de arianism și de dumnezeirea Sfântului Duh, și modul cum erezia era primită mai bine de credincioși decât dreapta credință.

Astfel că, propunerea cea mai cuminte și cea mai ortodoxă (în acord cu sensul originar ortho – calea cea dreaptă) este să încercăm să ascultăm fiecare de duhovnicul nostru sau de episcopul nostru, căci ascultarea e una din virtuțile de bază ale oricărui creștin, și totuși este aproape total ignorată în timpurile noastre, în care fiecare se încrede mai mult în părerea proprie decât în cei mai avizați decât el.

Sigur că încercăm mereu să pricepem semnele vremurilor, am fi nebuni să nu ne intereseze pe ce lume trăim. Dar să primim cu prudență viziunile care aduc panică, care bagă frica în noi. Ceea ce este de la Duhul Sfânt e de natură să liniștească. (…) – integral pe Alternativa de Bun-Simț.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook