Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19. O perspectivă etică
Sunt peste șase luni de când am luat decizia de a mă retrage din „dezbaterea” privind modul de gestionare a pandemiei COVID-19. Decizia a fost justificată de faptul că tot ce aveam de spus am spus, de „argumentele puternice” ale opozanților, care au fost de natura etichetelor (analfabet funcțional, cretin, idiot, retrograd, senil, bigot etc.) și nu în ultimul rând, deoarece am constatat că postarile mele, care aveau drep scop să aducă un sentiment de liniște și încredere, au fost utilizate pentru a scinda populația în segmente ireconciliabile. Astăzi, fac o excepție, deoarece a trecut peste un an de la introducerea vaccinării anti-Covid și pot fi făcute câteva observații etice.
În timp ce realizarea vaccinului a fost salutată de politicieni și de unii membri ai publicului, viteza cu care a fost făcut și tehnologia utilizată au fost percepute (poate în mod nedrept) ca o nesiguranță esențială și a condus la ezitarea la vaccin, la preocupări cu privire la efectele secundare – care sunt neașteptate sau rare sau care apar pe termen mediu sau lung și care au fost omise în procesul de testare.A apărut un conflict etic a cărui rezolvare este greu de găsit: introducerea devreme a unui vaccin pentru salvarea mai multor vieți de COVID-19, riscând efecte secundare sau ineficacitate versus angajarea cercetării în teste mai lungi și mai riguroase (având apoi mai multă încredere în siguranță și eficacitate), dar în acest timp mulți oameni pot muri de COVID-19. Nu există un răspuns magic și, având în vedere catastrofa economică, socială și de sănătate a diferitelor măsuri anti-COVID-19, cum ar fi lockdown-ul, a existat o presiune considerabilă pentru a introduce un vaccin mai devreme cu riscul de a cliva societatea în optimiști și reticenți. Propaganda oficială i-a numit pe primii vacciniști (adepți ai progresului științific) iar pe cei din urmă, antivacciniști (inculți, adversari ai științei).
În realitate lucrurile stau altfel.
Persoanele, care susțin vaccinarea anti-COVID-19, nu constituie un grup omogen. Găsim aici adepți ai vaccinării obligatorii universale, susținători ai vaccinării obligatorii selective (a grupurilor de risc), adepți ai utilitarismului (a eticii colectiviste), care propun un balans între coerciție și stimulare în impunerea vaccinării, găsim persoane care au interese economice și cred că astfel va fi controlată pandemia, dar și pe cei care nu cred în vaccinare, dar o promovează din oportunism.
Cei care se opun vaccinării împotriva COVID-19 pot aparține la rândul lor unor grupuri diferite: cei care se opun tuturor vaccinărilor; cei care ezită la acest vaccin, pentru că nu sunt convinși de siguranța sau eficacitatea vaccinului COVID-19 sau se tem de efectele secundare ale acestuia, cei care nu au încredere în promotorii/vectorii vaccinării și cei care se opun doar vaccinării obligatorii din rațiuni etice. Numărul celor din urmă crește constant și cuprinde numeroase persoane vaccinate. Ei contestă nu vaccinarea, ci obligativitatea acesteia, apărând dreptul individului la autonomie și la autodeterminare în ceea ce privește integritatea propriului organism. Ei se opun „dictaturii politico-medicale”.
Există o întreagă literatură cu privire la justificarea utilizării constrângerii în sănătatea publică și în special în bolile infecțioase. Vaccinarea obligatorie este, de obicei, justificată de prevenirea vătămării altora. Rezultă că vaccinarea obligatorie se referă la etică, nu doar la știință.
Maxwell Smith, profesor de bioetică de la Universitatea Western, consideră că, în timp ce mulți se uită la știință atunci când iau în considerare valoarea deciziei de vaccinare, decizia de implementare se va baza în mare parte pe justificarea etica. „Dacă vaccinarea ar trebui să devină obligatorie este o întrebare atât despre știință, cât și despre etică. Ca exemplu, diviziunea socială cauzată de propunerile de a face vaccinarea obligatorie nu este un produs al unor opinii contradictorii despre știință, ci mai degrabă dezbateri etice despre constrângere, încălcarea libertății individuale și pașii pe care guvernele ar trebui să îi facă pentru a proteja sănătatea publică”.
În perioada pandemiei, s-au enunțat criteriile privind impunerea (direct sau indirect) a vaccinării. Un utilitarist celebru, Julien Savulescu propune următoarele: „Există un argument etic puternic pentru a face orice vaccinare obligatorie, dar numai dacă sunt îndeplinite patru condiții:
- Există o amenințare gravă la adresa sănătății publice.
- Vaccinul este sigur și efficient.
- Vaccinarea are un raport cost/beneficiu superior în comparație cu alte alternative.
- Nivelul de constrângere este proporțional.” (J. Savulescu, Good reasons to vaccinate: mandatory or payment for risk? 2021, J. Savulescu et all. 2021).
Vaccinarea anti-COVID-19 trebuie să se bazeze și pe trei principii principale:
- Trebuie să fie justificată de nevoi demonstrabile de sănătate publică și nu doar de utilitatea în obținerea unor rate ridicate de vaccinare.
- Nu trebuie să discrimineze anumite grupuri.
- Trebuie să se refere în mod clar la protejarea sănătății publice, nu la oprobriu sau culpabilizarea oamenilor nevaccinați.
Dacă aplicam aceste criterii la actuala pandemie, observăm:
1.Există o amenințare gravă la adresa sănătății publice
Din februarie 2020 până în prezent, au existat peste 5,5 milioane de decese atribuite COVID-19 la nivel global. Dacă te raportezi la număr, este o cifră impresionantă. În realitate, doar 2% dintre infectați au decedat, iar raportat la 7,7 miliarde de locuitori ai planetei, cifra apare altfel. Rata mortalității a fost estimată inițial la 14-11%, dar aceasta a fost rapid redusă la 2,5-1,5% sau chiar mai mică. Rata mortalității prin infecție (IFR, care cuprinde și cazurile asimptomatice și nediagnosticate) este însă mai mică, deoarece a devenit clar că există un număr mare de cazuri asimptomatice și ușoare neraportate. De exemplu, Centrul pentru Medicină Bazată pe Dovezi raportează că „În Islanda, unde au avut loc cele mai multe teste pe cap de locuitor, IFR se situează undeva între 0,03% și 0,28%”. (OkeJ., Heneghan C, 2021). A decide dacă COVID-19 este suficient de grav necesită atât mai multe date decât avem în prezent, cât și o judecată de valoare asupra gravității, care ar justifica vaccinarea obligatorie. Julien Savulescu, vaccinist convins, dar om de știință onest declară: „obligarea la vaccinare anti-Covid pentru o întreagă populație nu îndeplinește aceasta cerința.” Să admitem de dragul argumentului că boala COVID-19 este o urgență gravă de sănătate publică.
2. Vaccinul este sigur și eficient
Există îngrijorări că testarea a fost grăbită și că vaccinul ar putea să nu fie atât de sigur sau eficient cum se afirma. Această reticență derivă din faptul că tehnologia utilizată la mulți dintre acești candidați la vaccine, deși a fost cunoscută mai de mult, nicio țară nu a produs vreodată un vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului. Suntem cu toții, într-un fel, în ape neexplorate. Apoi, ca orice dezvoltare accelerată a unui vaccin, etapele vor fi fost condensate sau suprapuse. Pot exista riscuri și este posibil ca aceste riscuri să fie mai mari decât în cazul vaccinurilor fabricate cu respectarea regulilor clasice. În fine, unele efecte secundare pot dura un timp până să se manifeste. De altfel producatorii ne-au avertizat că efectele pe termen mediu și lung nu au fost cercetate. Se va spune că au fost deja utilizate miliarde de doze și a fost dovedită siguranța și eficiența. Argumentul nu este atât de puternic cum ar părea la prima vedere. Datorită propagandei și cenzurii, a existat tendința de subraportare a efectelor adverse, iar timpul scurs (numai de un an) nu permite încă o evaluare a efectelor pe termen mediu sau lung. Dificultatea de a stabili o legătură cauzală clară între vaccinuri și orice afecțiuni cu debut tardiv și faptul că producătorii de vaccinuri nu sunt, de obicei, răspunzători pentru efectele adverse ale produselor lor, permite industriei să acorde prioritate absolută profiturilor față de siguranța consumatorilor: acest lucru, hazardul moral, constituie un risc indirect pentru sănătate. Cu toate acestea există studii, care vorbesc de efecte dăunătoare. Vaccinurile pot provoca adesea efecte adverse de scurtă durată, cum ar fi oboseală, starea de rău și durere, dar prezintă și un risc de efecte secundare mai severe, inclusiv anafilaxia și alte complicații. Fenomenul trombocitopeniei trombotice imune induse de vaccin, și, mai recent, dovezile care sugerează o legătură între miocardită la bărbații tineri și unele vaccinuri ARNm au evidențiat modul în care profilul risc-beneficiu al unui vaccin poate varia în funcție de caracteristicile demografice (Greinacher et al., 2021; Vogel, 2021; Winton Center for Risk and Evidence Communication, 2021). Cât privește eficiența, studiile inițiale au fost infirmate de realitate. Cum se explică afirmația că sunt eficiente în condițiile unui număr record de infectați în comunitățile cu o rată record de vaccinare? Poate există o explicație, dar nu a fost făcută publică. (…) – integral pe blogul autorului, dr. Vasile Astărăstoae.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.