VIDEO | La 18 martie 1906 Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decât aerul
Data de 18 martie 1906 este o dată specială în istoria aviației românești și chiar a celei mondiale. Anume la data de 18 martie 1906, Traian Vuia, inventator român și pionier al aviației, a reușit performanța de a realiza unul dintre primele zboruri autopropulsate cu un aparat mai greu decât aerul. Zborul autopropulsat presupunea ca un aparat de zbor să poată decola fără ajutorul unor catapulte sau alte mijloace exterioare.
Într-o localitate de lîngă Paris, la Montesson, Traian Vuia reușea să ridice de la nivelul solului un aparat de zbor autopropulsat mai greu decât aerul: a rulat mai întâi cu mare viteză pe pământ, pentru ca apoi să se înalțe la circa un metru înălțime, să parcurgă 12 metri în aer, apoi să revină la sol.
Pentru vremurile moderne, acesta poate părea un moment ridicol sau chiar un eșec. Dar nu era așa: era semnalul că tot ce crezuseră cele mai luminate minți ale omenirii de până atunci, anume că e imposibil să zbori cu aparat mai greu decât aerul, nu este întrutotul adevărat.
Modestul zbor al lui Traian Vuia realizat pe 18 martie 1906 pe un câmp de lângă Paris era de fapt o uriașă descătușare față de vechile concepte științifice în care erau închingați și de care erau descurajați primii pioneri ai aerului de la începutul secolului trecut. Era dovada că se poate, era acel evrica (εὕρηκα) al lui Arhimede, pentru domeniul aviației!
Însăși visul lui Traian Vuia, acela de a realiza o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului care ar putea zbura, s-a lovit brutal de mult scepticism asupra ideii din partea lumii academice din Paris. Perseverent, inspirat și de munca și pasiunea lui Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan, Traian Vuia reușește în cele din urmă să-și construiască un motor rudimentar care să permită unui aparat de zbor mai greu decât aerul să se desprindă de sol.
Deși își trimite proiectul său Academiei de Științe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare, academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:
Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.
Și totuși Traian Vuia reușește să spargă barierele acestui vis și să-l transforme într-o realitate cotidiană la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, de lângă Paris, cu ajutorul avionului pe care l-a numit „Vuia I” (n.r. în Foto).
După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.
Marile ziare ale lumii au scris atunci despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, Traian Vuia, un român care nu s-a lăsat învins de scepticismul lumii academice de la Paris, continuându-și cu pasiune munca la proiectul început, în ciuda dificultăților de ordin financiar și tehnic, și în ciuda multor oameni din domeniu care se dădeau peste cap să-i descurajeze visul “nebunesc”. Preluare: Glasul info
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ