Cine îndrăznește să se lepede de înțelepciunea sa ca să poată dobândi înțelepciune de la Dumnezeu?

Prin prisma muzicii și, mai târziu, a literaturii, de când eram mic și până în 2021, am fost fascinat și pasionat de practici ezoterice, de societăți secrete, alchimie și de tot ce este ocult, o perioadă ajungând să practic și numerologia, prin care se puteau câștiga, lejer, sute sau mii de lei pe săptămână, amăgind doamnele dornice de desfătări și contribuind la o lucrare satanică sub forma luminii, mergând pe drumul către iad și atrăgându-i și pe alții după mine.

În 12 ani am legat și considerat prietenii cu mulți ezoteriști și membri ai unor societăți de practici păgâne întru “pace”, atât din țară cât și din întreaga lume, până și cu descendenți ai familiei Rothschild, “specialiști” în călătorii astrale și înșelați ai teoriei conspirației Munților Bucegi sau “copii indigo”. Trebuie să menționez că nu toți oamenii care abordează aceste gândiri și stiluri de viață recunosc lucrarea satanică și imposibilitatea mântuirii prin ocultism, magie sau yoga, pentru că cei mai mulți sunt total lipsiți de cunoaștere istorică, de izvoare, de sens și de cuvântul scripturistic, ori filocalic. Mulți se concentrează doar pe domeniul lor, adică pe istoria apariției numerologiei, de exemplu, (care este falsificată), dar unii nici aici nu sunt atenți, acceptând compromisul spiritual și intelectual cu prima ocazie, din cauza disperării de plăceri imediate, de diversitate, de “apreciere” și de avere, dar mai ales din lipsa iubirii autentice și din cauza gândului bolnav că iubirea se poate obține astfel. Unii chiar se gândesc că o minte înțeleaptă, științifică, intelectuală ori filozofică după socoteala și învățătura omului, independentă de experiența harului și sacralității ortodoxe, îi poate împlini și mântui.

Trebuie să știm că nicio practică ocultă nu are la bază învățătură și îndemn patristic sau scripturistic, ci toate sunt răstălmăciri, provenite din lipsa de cultură și educație autentice, ori din neputința oamenilor de a accepta adevărul, din dorința de a se ascunde de Dumnezeu Cel viu și de înțelepciunea Sa, din egoism – de aceea, lumea academică nu recunoaște religiile construite de către oameni, nici practicile care promit vieți fericite și vindecare fără jertfă și pocăință.

De exemplu, un numerolog își va pretinde valabilitatea prin prisma lui Pitagora și “cunoașterii antice secrete”, necunoscând esența acestei științe satanice, care este derivată din gematria greacă. Un numerolog va căuta, de exemplu, să găsească o persoană cu intimitatea numelui de 666, când, de fapt 666 poate fi orice persoană non-creștină, adică “un Hristos străin de Cruce”, care încearcă să-și remodeleze viața și sensul, ori să și-o pecetluiască și închipuie după cum dorește sau îi dictează numerologia, luând de la Dumnezeu doar legi cu care rațiunea sa decăzută este de acord. Asta înseamnă 666: o persoană ancorată în lumesc și abundență materială, lipsită de simțul hristic al iubirii, sacrificiului și conștiinței chemării la viața veșnică prin lepădarea de viața aceasta. Doar atunci poți fi o fiară.

“Ești o fiară! Ghiarele tale și colții tăi sunt deșteptăciunea și șiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! Nu te uita o clipă în sus spre cer; aci, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n pariu, ca și cum ai avea patru picioare; aci pe pământ se isprăvește tot pentru tine. Ești fiară, fii fiară. Fiarele n-au Biserică, fiarele nu se-nchină, fiarele n-au Dumnezeu!” (Caragiale)

Toate acestea, dragi prieteni, sunt îșelări din partea diavolului, el oferind, prin intermediul astrologiei și numerologiei, ocazia unor desfătări temporare, un non-sens, chiar dacă, uneori, este relativ adevărat ceea ce aflăm prin matricea numerologică. Diavolul intuiește. Are multă experiență. Dar este și foarte ambiguu, ca să lase loc de interpretare, curiozitate etc. Trebuie să ne ferim de spiritul pacifist, blând, luminos, dar diavolesc și indiferent al profesorilor de dezvoltare personală, NLP, al psihologilor și al ocultiștilor, pentru că duc la moartea cea veșnică, lipsită de iubire autentică, aici fiind aduse întăriri și îndemnuri la iubirea de sine, la respectul de sine, la validarea patimilor, la continuarea păcatelor, sugerând că Dumnezeu este altfel și că ne vrea fericiți în ale lumii acesteia, că ne putem auto-mântui, ori că putem “obliga universul să ne dea ce ne dorim”, confundănd tot timpul iubirea cu pofta și slujirea noastră pentru Dumnezeu cu slujirea lui Dumnezeu pentru noi, fără înțelegerea că Dumnezeu a murit deja pentru noi, lăsându-Se batjocorit și chinuit. Ocultismul (satana) spune oamenilor ce vor aceștia să audă, hrănindu-le patimile, iar practicanții, “maeștrii”, “profesorii spirituali”, “terapeuții energetici”, bucurându-se de banii sărmanilor oameni care Îl caută, de fapt, pe Dumnezeu și dau de dracu’.

Orice religie străină de Ortodoxie sau orice practici păgâne în sânul acesteia contituie lepădarea de Hristos și acceptul mâncatului fructului oprit în continuare. Pentru cei interesați, care sunt pe punctul de a adera la astfel de gândiri și se pun puțin pe gânduri serioase, pot recomanda cele mai importe lucrări duhovnicești și academice care le combat.   

Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră” (Evrei 13,9).

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, prin această postare, este că, de câteva luni, nu mă mai ocup cu practicarea ocultismului, descoperind Adevărul, Care face liber pe oricine-L află. Dar aici este nevoie de multă smerenie și de mila lui Dumnezeu. Cine îndrăznește să renunțe la ce cunoaște pentru a afla cutremurătorul și înfricoșătorul adevăr legat de sens și existență? Cine îndrăznește să se lepede de înțelepciunea sa ca să poată dobândi înțelepciune de la Dumnezeu? Cine poate să simtă sau să recunoască aceea că nimic nu este, că nu poate nimic și că nu știe nimic? Eu am ajuns să spun asta, după 12 ani în care, potrivit firii umane decăzute și neascultătoare, ar fi trebuit să fiu mândru de mine, să am încredere și să continui pe drumul acumulării de superficialități și efemeruri. Să nu se mai gândească nimeni să mă abordeze pentru a-i spune viitorul sau de ce nu se mărită, sau de ce nu naște, sau de ce nu are bani, ori dacă este vreun înger pe Pământ cu un scop și destin măreț față de alții.

Unicul scop al fiecărui om este pocăința și intrarea în comuniunea unitară a iubirii, care se obțin doar prin Biserica Ortodoxă și prin lepădarea de tot ce cunoaștem noi. Altfel, moartea veșnică este rezultatul refuzului lepădării de sine pentru iubirea celuilalt. Adevăratul misticism, adevăratele minuni, vindecări, fericiri, taine și revelații țin numai și numai de ortodoxie. Ca să putem înțelege de ce e necesar să ascultăm numai și numai de Sfinții Părinți, putem citi multe lucrări, tâlcuiri, omilii și versete biblice, dar este necesar să fim atenți la unul singur, care răstoarnă cugetul multora, care suferă de patima mândriei și încrederii în sine, care nu se pot supune și jertfi. Există un singur verset care ne învață că fără botez ortodox nu ne putem mânui și că doar prin ascultarea sfinților și tâlcuirilor lor putem ajunge la o cunoaștere adevărată, pentru că omul nu poate să creeze, să descopere sau să facă ceva bun fără Dumnezeu. După cum ne spune și Părintele Sorin Bute:

…bunătatea și iubirea față de oameni nu sunt valori de la sine înțelese, care se pot extrage automat din natura umană, ci sunt revelate. Nu umanismul secular sau știința creează valori morale ci relația cu Dumnezeul viu și personal. Fără El, omul se întoarce mereu la reprezentări idolatre care își cer jertfele umane, oricât de dezvoltat material, tehnologic și științific ar fi.

Când oamenii ajung să fie din nou omorâți cu cruzime este pentru că ucigașii îl resping pe Dumnezeu, deșii, uneori, Îi folosesc numele, marginal, ca pretext și momeală, în ecuațiile abjecte ale ideologiei (idolului) lor.

Apoi Părintele Dan Bădulescu ne zice astfel:

În ce priveşte cosmologia, cea mai înaltă autoritate cu putinţă rămâne Duhul Sfânt, Care a grăit prin Prooroci, Apostoli şi Sfinţi Părinţi. El nu a binevoit să descopere tainele Sale filosofilor, astrologilor şi astronomilor profani, căzuţi şi opaci harului. Învăţăturile lor pleacă de la diverse ipoteze de lucru, iar Duhul nu are ipoteze, ci revelaţii!

Însă versetul despre care vorbeam mai sus și care poate trezi pe tot omul, dacă se smerește (reconsiderându-și gândirea, lepădându-se de sine și punându-se sub ascultarea cea sfântă, sesizând că la cunoaștere nu se poate ajunge prin învățătură lumească și rațiune proprie, mintea omului fiind decăzută, incapabilă și limitată, lipsită de har și comuniunea cu Dumnezeu din urma păcatului neascultării) este următorul, unde Sfântul Apostol Petru vorbește, purtat de Duhul Sfânt:

Nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia, pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi de Duhul Sfânt.” (II Petru 1,20-21).

Trebuie să începem să ne reconsiderăm gândirea și să ne smerim, să ne pocăim, să începem a lucra la trăirea prin aproapele, la slujirea celorlalți, precum Sfânta Treime este o Ființă, trei Persoane unite prin iubire, dar Care nu se confundă. Trebuie să renunțăm la tot ce nu este ortodox, în limitele în care putem și înțelegem – dar, cel mai mult, trebuie să renunțăm la compromis și practici oculte sau magice, la religii străine și păgâne, pentru că din această cauză se produc războaie, nu doar fizice.

Dumnezeu ne-a lăsat liberatea adevărată doar prin comuniunea cu El, prin credința în El. Dumnezeu vrea să avem rușine, pentru că doar așa putem fi nobili, după cum El ne-a intenționat. Să renunțăm la orice superstiție și procedură. Să ne dedicăm lui Hristos așa cum Biserica ne îndeamnă: “…toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm (nu doar o parte!)”

Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim…” Dar nu oricum, nu împăcând adevărul cu minciuna și pe diavol cu Dumnezeu. Deci, “să stăm bine, să stăm cu frică” și “cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați”, pentru că Dumnezeu este milostiv pururea și fără margine de milă, dar pentru că noi suntem limitați, decăzuți și sortiți morții veșnice fără El, Dumnezeu trebuie să fie și drept, pentru că nu vrea să piardă pe nimeni de la viața veșnică întru Împărăția Sa.

“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” (Apocalipsa 22,15)

Dacă nu ești în adevăr, nu ești în Dumnezeu“, ne spunea Părintele Arsenie Papacioc. Iar unul dintre adevăruri este acela că doar Biserica Ortodoxă are dovada lucrării Duhului Sfânt și sfințeniei. Doar aici putem întâlni minunea duhovnicilor cuvioși și mărturisitori prin care aceștia emană mireasmă plăcută, din care izvorăște mir, anulând toată înțelegerea rațională umană care este pregătită să vadă o mortăciune urât mirositoare după ani de zile de stat sub pământ.

Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.” (Matei 7,15-18).

Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul.” (Matei 12,33).

Să lăsăm prosteala de-o parte, că vin vremuri grele și numai prin harul rugăciunii drepte oamenii vor mai putea avea discernământ și vor mai putea face diferența dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și satana. Trebuie să ne pregătim de lumea în care cei lucizi și credincioși vor fi arătați cu degetul sau condamnați, ca fiind nebuni, de către cei mândri care-și pierd valorile umane și care uită după al Cui Chip și asemănare au fost intenționați, de către cei care vor fi dispuși să creadă că pot plăti pentru fericire și iubire, care își vor lasă copiii sau părinții pentru că li se spune, de către un terapeut energetic, filozof, numerolog, astrolog, coach de de dezvoltare personală, tarotist sau maestru reiki, că au “un blocaj energetic care trebuie eliminat“…!

Și nu există reîncarnare! “…precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire” (Evrei 9,27-28).


2 aprilie 2022


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns