La 12 aprilie 1457 avea loc bătălia în urma căreia Moldova a câștigat un domnitor legendar: Ștefan cel Mare

La 12 aprilie 1457 avea loc bătălia în urma căreia Moldova a câștigat un domnitor legendar: Ștefan cel Mare / Glasul info

  • La data de 12 aprilie 1457 avea loc Bătălia de lângă satul Dolhești (n.r. Doljești după Cronica lui Ștefan cel Mare) , unde Ștefan cel Mare l-a înfrânt și alungat din scaunul Țării Moldovei pe Petru Aron.

După asasinarea lui Bogdan al II-lea din 1451 de către fratele său vitreg Petru Aron, Ștefan cel Mare a luat calea exilului împreună cu mama sa, mai întâi în Transilvania, apoi în Țara Românească.

La început de aprilie în anul 1457, împreună cu aproximativ șase mii de oșteni moldoveni, inclusiv o mie de munteni din Țara Românească oferiți de către Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare intră în Moldova pentru a pretinde tronul țării.

La 12 aprilie 1457, Petru Aron, surprins de incursiunea lui Ștefan cel Mare în Moldova, recurge la o acțiune pripită, atacând cu o armată strânsă în mare grabă. Petru Aron este învins și părăsește rușinos câmpul de luptă. Acesta este practic momentul când Moldova a câștigat un domnitor legendar: Ștefan cel Mare.

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.” (Cronica lui Ștefan cel Mare)

După alungarea uzurpatorului și asasinului tatălui său, Ștefan cel Mare a organizat o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.

„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” ( Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei)

Preluare: Glasul info


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns