Să fie oare un nou “Brutus” al României? Autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți la doar două zile după vizita la Kiev a premierului Nicolae Ciucă!
Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, care mărturisește prima atestare documentară a orașului, informează Bucpress.
Practic, documentul atestă originea românească a orașului, dat fiind că arată că orașul a apărut ca parte a trupului Moldovei, unde a stat sute de ani, până în 1775, când a fost smulsă din hotarele Moldovei de către austrieci.
Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis luni 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene.
Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.
Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut, informează publicația Bucpress din Cernăuți.
Gestul vine la doar două zile după ce premierul României, Nicolae Ciucă, a efectuat o vizită oficială la Kiev, în fruntea unei delegații care i-a mai conținut pe președintele Camerei Deputaților și ministrul de externe.
Cu ocazia vizitei, Ciucă a reiterat sprijinul României pentru Ucraina în conflictul cu rușii, dar a menționat și necesitatea ca românilor din Ucraina să li se respecte drepturile elementare, transmite R3Media.
Sursa foto: Bucpress
PS. Să fie oare un nou “Brutus” al României? Dacă premierul nostru tot amintește de necesitatea respectării drepturilor românilor din Ucraina, de ce tace?
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează