Cucoana pe care aş da-o afară

Foto: pixabay

Ce bine că lucrez la privat! Aici, cu toate neajunsurile vieţii de corporatist, măcar eşti recompensat pentru reuşite şi tras la răspundere pentru greşeli. Cum e şi normal. La stat, unde unii se angajează pe pile şi mai sunt şi incompetenţi, trece luna şi ia banul şi cel ce munceşte şi cel ce se face că munceşte. Cît despre promovări, la noi sunt pe bune! Iar clientul la privat, cel puţin unde lucrez eu, e pe primul loc şi se caută mereu soluţii pentru ca el să fie mulţumit şi să rămână alături de noi. Totul se învîrte în jurul său și suntem orientați evident pro-client. La stat, vai de capul meu! Uneori sunt tratat aşa rău, că aş refuza statutul de contribuabil, dacă s-ar putea. De ce? Unii oameni (nu toți) din anumite instituții (nu toate) pur și simplu nu știu să se poarte frumos cu tine cînd le soliciți ajutorul.

Să vă povestesc ce am pățit. Vreau să înființez un ONG alături de un prieten. Merg frumos la Judecătorie la Registratură să întreb ce am de făcut. Doamna de acolo, vizibil ocupată (de noi are vreodată timp? Știe să informeze corect și complet? Nu de alta, dar pierd timp pe banii mei! În plus, și din banii mei e plătită dumneaei.), mă repede cu un răspuns sec: să citesc ce am de depus în OUG 26/2000. Ce să mai zic? Plec spre casă. Mă apuc de studiu, facem toate actele menționate în acea ordonanță și azi mă duc vesel la ghișeu cu speranța de a încheia această etapă. Ce credeți că aflu de la aceeași cucoană? Nu e suficient ce e acolo scris, mai trebuie un tabel cu membri, caziere judiciare, plata unei taxe de 200 lei la primărie… Să urlu? Să sparg ceva? Să-i zic doamnei vreo două? Nu, că mă străduiesc mereu să fiu om politicos! Plec din nou înfrînt. Poate a treia oară va fi cu succes. Poate. M-am înarmat cu răbdare să-mi ajungă.

Stau acum și mă gîndesc. Dacă era nevoie să mă învoiesc de la serviciu ca să ajung la Judecătorie? Ce bine că am fost liber și am timp berechet să îl pierd ca prostul ca să aflu informațiile necesare cu țîrîita. Nu e nici o pierdere, doar timpul trecut îl poți ușor lua înapoi, la fel cu vorba spusă. Odată rostită, poți lejer să dai rewind și să spui altceva decît anterior, nu?

Revenind la public versus privat, în corporație (cu toate hibele ei – nu am nici o intenție să fac apologia corporațiilor, mai ales că unora le lipsește etica sau morala în afaceri) sau orice firmă serioasă, nu poți evita munca și nici nu te ține nimeni să o dai în bară. Greșelile au consecințe, iar dacă sunt grave, pot ajunge pînă la a fi dat afară instant. Am văzut asta, mai ales cînd un angajat nu știe să aibă o atitudine potrivită în discuția cu un client de-ai noștri. Dacă aș face o plîngere, ce s-ar întîmpla? S-ar lua vreo măsură? Nu mă amăgesc. Am mai făcut odată una la DGASPC și directorul a luat apărarea angajatei, deci tot eu am fost vinovatul! Bine că sunt optimist din fire și știu că orice șut în fund e un pas înainte. Buba e că la un moment dat s-ar putea să mă doară fundul, din cauza atîtor angajați binevoitori care știu să îmi rezolve problema, corect, complet, DE PRIMA DATĂ!

Ferice de mine! Asemenea oameni i-am întâlnit la tot pasul, mai ales în instituțiile de stat. Nu vă mai povestesc cîte drumuri am făcut la Primăria Tg-Jiu, într-o altă chestiune. Nota 10 angajatei aceleia! Că tot veni vorba de primărie, ce bine că edilul nostru știe să prețuiască Ansamblul Calea Eroilor (și implicit pe Brîncuși) și a dat pe cele mai bune mîini modernizarea acestuia. Vorbește lumea că a trecut peste orice alte interese dubioase ale unor imobiliari din urbe ca treaba să fie făcută ca la carte. UNESCO, păzea! Venim cu temele făcute. Să nu mai spun că treaba merge așa bine că preconizăm să se termine înainte de termen lucrarea. Vuiește presa locală și nu numai de ode adresate primarului nostru. Ca la noi, la nimenea! Și domnul Bolojan ar fi invidios pe asemenea management strălucit. E clar, la fiecare 4 ani, vom vota același primar. Asta dacă nu cumva ai lui din PNL îl sabotează și va candida altul și mai priceput… Dar cine se ridică la rangul lui Messi?


18 iunie 2022 


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns