De la norme la normalitate

Foto: pexels.com

Normalitatea presupune firescul comportamental și rațional al ființelor dintr-o societate determinată istoric, înlăturînd patologicul și aspirînd la exercitarea unor performanțe medii, fără a îngrădi însă diferențele interumane și manifestările excepționale ale superdotaților (i.e. copiii minune) și se întemeiază pe uzul general și pe legile specifice (anumite norme juridice, etice, religioase). Este un derivat al normei care este definită: 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, ◊ Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrîngere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. și 2. Criteriu de apreciere, de reglementare[1].

În timp ce normalitatea tinde către stabilitate și unanimitate comportamentală și nu acceptă, de regulă, pluralul (bunăoară, nimeni nu vorbește / scrie despre *normalități!), norma are o anumită fluiditate, pluralul fiindu-i un apanaj… normal! Normele depind politic de anumiți inși învestiți temporar să administreze economic-legislativ țara care le pot modifica, amenda, anula etc. în conformitate cu interesele de grup. De aici posibilitatea alterării normalității prin intervențiile legislative impuse local și temporar în mod discreționar (prin abuz de putere) sau global (așa-numita „nouă ordine mondială“, pe care am motive serioase de a o denumi dezordine mondială!).

Michel Foucault observa că normalizarea inversează ordinea de subordonare din cadrul normării: plecînd de la partajul normal-anormal se pot degaja normele. Astfel, normalizarea se încadrează în noua artă de a guverna și constă în fixarea unei normalități a normalităților, adică a fenomenelor naturale după care se ghidează populația: nașterea, moartea – în limbaj blagian „marile treceri“ – și a fenomenelor economice lăsate să funcționeze de la sine, spontan și ordonat. Normalizarea aplică tehnici operînd macrosocial, valorizînd viața prin ceea ce filosoful francez denumea „biopolitică“, societatea fiind redefinită nu din vechea perspectivă contractuală, ci drept ansamblu de procese avînd propria lor sursă în natura umană, adică o naturalitate specifică existenței în comun a oamenilor.

Oricum am defini-o, atunci cînd ne referim la ea normalitatea induce mental fiecăruia dintre noi o anumită plajă de siguranță, de „acceptabil și cunoscut“, chiar de „familiar“, viața în normalitate fiind ferită de schimbări bruște, radicale și, mai ales, de lungă durată. Există, desigur, și accidente, urgențe, fenomene excepționale care zdruncină individual și social, impunînd măsuri anume, specifice; dar acestea sînt menite să acționeze temporar și local.

Trecînd de la teoretic la practic, acceptarea necritică a așa-numitelor „norme de urgență“ socotite necesare politic-sanitar de guvernanți în cazul plandemoniei din 2020-2022 – despre care n-am dreptul civic de a obosi să scriu – a contribuit la sedimentarea puterii și la aberații favorabile unor dezechilibre macrosociale; de aici necesitatea analizelor critice precum se vrea și cea de față.

Refuzul meu argumentat a ceea ce s-a prezentat abundent mediatic drept „norme sanitare specifice pandemiei“ a deschis calea angajării civice în practica libertății individuale – atitudine firească, întrucît Dumnezeu a creat omul spre a dispune de liberul arbitru conform conștiinței proprii, indiferent de epoca istorică în care e condiționat să evolueze. Mai mult decît îndoiala carteziană, refuzul acesta de a accepta ca evidentă conduita individuală voită de putere (i.e. narațiunea oficială, pe care am denunțat-o ca inducînd o boală psihică, anume „covidita“ cu un efect social caracteristic totalitarismelor: dezbinarea, acum prin apariția „omului covidic“, adept al liniei oficiale de gîndire, obedient și credul) și-a aflat o fericită rezonanță pe care aș fi dorit-o mai largă, dacă nu majoritară, prin manifestările stradale periodice datorate unor lideri puternici precum Pompiliu Diplan. Presa neînregimentată – în special „ActiveNews“ – a fost la înălțime, furnizînd informații esențiale, chiar dacă majoritatea au fost persiflate și considerate știri false de jurnaliștii stipendiați guvernamental. Nefiind singur în lupta pentru adevăr, m-am bucurat; dar solidaritatea în cauză m-a obligat și mă obligă. Am publicat cîteva articole în publicația citată și în „Magazin critic“ din Tîrgu-Jiu, am ieșit în stradă în vreo două rînduri, am vorbit prietenilor și cunoscuților mei despre nocivitatea măsurilor sanitare, am trimis tuturor persoanelor din agenda mea electronică mesajele pe care le-am considerat edificatoare, le-am postat pe pagina mea de facebook și pe cîteva le-am inclus în „Noul euxin“. Tot ce-am scris în această perioadă am adunat într-o carte pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o voi publica spre a-mi mărturisi convingerile, întrucît a tăcea în atari situații este echivalent cu a fi de acord cu minciuna, cu fărădelegile, cu crimele comise în numele sănătății publice.  

Analiza critică a perioadei covidice se impune, așadar, filosofic, pedagogic, medical, politic și religios. Michel Foucault susținea dreptul uman de a critica prin ceea ce numea „practica  de sine“ sau „preocuparea de sine“[2] – consecință a ceea ce aș denumi pedagogic stimă de sine. Nu vreau să polemizez acum cu anumiți călugări și teologi care condamnă o așa-zisă „părere de sine“ sau „îndreptățire de sine“ a unor intelectuali care iau atitudine veghind la normalitate (doar atît afirm: extrapolarea vieții mînăstirești exercitate sub ascultarea ierarhică la nivelul întregii societăți este o greșeală, Însuși Mîntuitorul povățuindu-Și ucenicii „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“). Intensa manipulare mediatică vîrtos stipendiată[3] a condus la supradeterminarea unui număr de coduri artificial concepute – ce-i drept, asta s-a petrecut la nivel global, ceea ce pentru mine a fost un semnal de alarmă suplimentar și o confirmare că totul a fost regizat ocult! – în scopul inculcării în mentalul colectiv a unui înalt grad de periculozitate al virusului de laborator, referirea la el fiind obsedant însoțită de adjective care să inducă frica: ucigaș / letal / mortal etc. Totodată, spre a răsturna dramatic raportul normal-anormal și a favoriza elaborarea și aplicarea „normelor de urgență“ (fapt dovedit ca o crasă ilegalitate, după cum au demonstrat juriștii, fiind cîștigate spectaculos cîteva procese de victimele abuzurilor!), „specialiștii“ oficiali au manipulat lexical pe naivii neșcolarizați vehiculînd obsesiv cuvintele: carantinare, simptomatici, asimptomatici, izolare, izoletă, distanțare socială / fizică, testare, mascare etc. Alături de acestea, psihologic, în capitală sirenele ambulanțelor – chiar și goale! – date la maximum indiferent de oră conform indicațiilor prețioase au indus în subconștient spaima. Cea mai importantă manipulare prin limbajul medical a fost conceptul vaccin atribuit abuziv serurilor experimentale achiziționate în exces de guvernul al cărui prim-ministru a fost F. Cîțu. „Campania de vaccinare“, desfășurată după logica specifică alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, cu reclame duioase, măiestrit alcătuite, storcătoare de lacrimi, difuzate din abundență, cu grafice policrome, tabele, date statistice îngrijorătoare și mai ales cu jignitoarele mituiri (de data aceasta s-au dat cupoane, premii și s-au creat numeroase facilități celor „vaccinați“, precum accesul în marile magazine, în sălile de spectacole etc. privîndu-se cinic populația „nevaccinată“, deși era și ea plătitoare de taxe și impozite, prin urmare beneficiind constituțional de drepturi egale!) a fost un semieșec, întrucît procentajul „vaccinaților“ români a fost unul dintre cele mai mici din Europa[4]. Nevaccinat ca și mine, avocatul Gheorghe Piperea este categoric: Moral și politic, trebuie să răspundă și politicienii, experții, influencerii, jurnaliștii năimiți. Mai ales cei care cereau în stil nazist pedepsirea noastră și aruncarea peste zidurile cetății, pentru simplul fapt că am refuzat să ne supunem unui oribil experiment genetic și psihologic.[5]

Un imens semn de întrebare se ridică nu atît asupra conduitei populației credule (care, de altfel, se mai lăsase copios înșelată mediatic în ultimele trei decenii, faptul fiind ilustrat de una dintre zicalele-reproș postdecembriste la adresa celor aflați la putere indiferent de culoarea politică declarată fiind „ați mințit poporul cu televizorul!“) și nici măcar asupra guvernanților (care au fost, de fapt, consecvenți angajamentelor asumate acționînd la comanda unor interese externe indiferente și mai ales defavorabile acelora ale românilor), ci la adresa „specialiștilor“ – unii chiar fără dubii licențiați: medici, psihologi, pedagogi etc. – care, în răspăr cu deontologia, au acceptat și au promovat dictatura politicienilor! Așadar, acestora le-aș adresa întrebarea: cum vă/ne explicați, doamnelor și domnilor „specialiști“, că „vaccinarea sigură pentru combaterea pandemiei cu sars cov 2“ nu numai că nu i-a ferit de îmbolnăvire pe cei care v-au crezut și au mers la „centrele de vaccinare“, dar, ca din întîmplare, au apărut amenințări frecvente la tineri și adulți prin așa-numitul „sindrom al morții subite“(Sudden Adult Death Syndrome – SADS)? Pînă vreunul dintre „specialiștii“ cărora mă adresez vor catadicsi vreun răspuns, mă mulțumesc cu următoarea ipoteză: […] nu-i nimic inexplicabil, totul fiind logic şi coerent, în linie cu ceea ce s-a dorit de la marea farsă a pandemiei inventate. Totul a fost similar iluzionistului care, pentru a avea răgaz să ascundă bila buclucaşă în mînecă, distrage atenţia publicului către un alt punct de pe scenă. La fel s-a întîmplat şi-n pandemie: îngroziţi de perspectiva contractării „virusului ucigaş“, oamenii au fost mînaţi să treacă prin purgatoriul centrelor de vaccinare, apărute la fiecare colţ de stradă. Şi, în timp ce televiziunile numărau ritualic morţii din orice adăugîndu-i la „morţii de COVID“, binevoitorii din fundal îndemnau oamenii „să se protejeze“ de dezastrul inventat. O doză, două doze, trei doze, urmate apoi de nenumărate boostere, adică aceeaşi otravă rebotezată pentru a nu bătea la ochi. Nu mai conta că niciodată în istoria medicinei nu s-a făcut un asemenea abuz de administrare a unui „remediu“. Poate găsim ceva similar doar dacă ne gîndim la modul în care „înţelepţii vremii“ l-au tratat pe Henric al VIII-lea, provocîndu-i probabil cea mai teribilă moarte posibilă. Culmea, cu cît regele ţipa mai tare, cu atît „înţelepţii“ erau mai convinşi că ţipetele sînt cauzate de eficienţa teribilă a tratamentului administrat. Într-un fel similar s-a întîmplat şi la actuala pandemie.[6]

Din fericire, au existat și există medici care n-au abdicat deontologic. În calitate de pedagog, îi mulțumesc public dr. Damian Baciu care scrie referindu-se la copii: 1. Suntem pediatri, specialiști în Pediatrie și medici care tratăm copiii în cabinetele de consultații respectînd jurămîntul„prima dată să nu faci rău“. Afirmăm că niciodată nu a fost o situație de urgență pentru sugari, copii sau adolescenți privind Covid-19, pentru că imunitatea lor naturală este puternică, iar riscul de forme grave, ori deces, este minim. În plus, cea mai mare parte a copiilor au dezvoltat deja o imunitate naturală împotriva Sars-Cov-2. 2. Observăm că politicile de sănătate publică Covid-19, inutile și ineficace, au avut consecințe deosebit de dezastruoase pentru copii și adolescenți. Suntem alarmați de schimbările recente în etapele de dezvoltare ale copiilor, care indică, probabil, consecințele. Masca nu și-a dovedit niciodată eficiența în stoparea transmiterii Sars-Cov-2, dar s-a dovedit nocivă pentru dezvoltarea socială și mentală a copiilor și adolescenților.[7] De asemenea, încă din 4 brumărel 2020 un număr foarte mare de specialiști au semnat declarația scrisă și semnată la Great Barrington, Statele Unite, de: dr. Martin Kulldorff, profesor de medicină la Universitatea Harvard, biostatistician și epidemiolog cu expertiză în detectarea și monitorizarea erupțiilor de boli infecțioase și evaluarea siguranței vaccinurilor; dr. Sunetra Gupta, profesor la Universitatea Oxford, epidemiolog cu expertiză în imunologie, dezvoltarea vaccinurilor și modelarea matematică a bolilor infecțioase și de dr. Jay Bhattacharya, profesor la Școala de Medicină a Universității Stanford, fizician, epidemiolog, economist specializat în sănătate și expert în politici de sănătate publică axate pe boli infecțioase și populații vulnerabile. Ulterior, numărul de semnături al oamenilor care au înțeles miza acestui demers a depășit 930.000. Redau un pasaj semnificativ din această declarație: În calitate de epidemiologi ai bolilor infecțioase și oameni de știință cu specializare pe sănătatea publică, sîntem foarte îngrijorați în legătură cu impactul nociv pe care actualele politici COVID-19 îl au asupra sănătății fizice și psihice. Recomandăm o abordare pe care o numim Protecție Concentrată. […] Pe măsură ce imunitatea crește în rândul populației, riscul infectării devine pentru toți mai mic – inclusiv pentru cei vulnerabili. Știm că, în final, toate populațiile vor obține imunitatea de turmă – adică punctul la care rata noilor infectări este stabilă – și că acest lucru poate fi ajutat (dar nu este dependent) de un vaccin. Scopul nostru, deci, ar trebui să fie acela de a minimiza mortalitatea și suferința socială pînă cînd obținem imunitatea. Abordarea cea mai înțeleaptă și blîndă, care pune în balanță riscurile și beneficiile obținerii imunității de turmă, este să permitem celor care au un risc minim de moarte să-și trăiască viețile în normalitate și să consolideze imunitatea la virus prin infectare naturală. În același timp, trebuie să protejăm mai bine pe cei care au riscul cel mai mare. Aceasta este ceea ce numim Protecție Concentrată.[8]

Școala s-a conformat, din păcate, „politicii de sănătate“ elaborate de aceiași „specialiști“ conform căreia purtarea măștilor în clase a fost obligatorie și apoi au fost sistate cursurile înlocuindu-se cu „învățămîntul on line“ – ambele măsuri fiind nepedagogice și periclitînd sănătatea copiilor, așa cum zadarnic am argumentat și eu[9]. Timpul pierdut de generația școlară ca urmare a acestor „măsuri de urgență“ nu se mai poate întoarce. Niciun experiment științific, oricît de măreț, nu poate justifica asemenea norme. Rețin și opinia recentă a unui intelectual:

A fost invocată Ştiinţa cu majusculă. În ştiinţă se ajunge uneori la consens în urma unor dezbateri. Dar în problemele legate de covid-19 nu s-a ajuns la un consens pe calea firească a dezbaterii, ci s-a pornit de la un consens indus artificial. Se ştie că vaccinurile anti-covid se află încă în faza experimentală. Dacă însă în faza experimentală vrei să vaccinezi TOATĂ populaţia, înseamnă că de fapt vrei să nu mai existe grupul de control. În cadrul unui astfel de experiment ştiinţific la scară planetară, poţi servi ştiinţa atît vaccinându-te, cît şi nevaccinîndu-te, rămînînd adică în grupul de control, fără de care datele referitoare la grupul experimental devin ininteligibile (fiindcă nu mai există termen de comparaţie). Naraţiunile despre recenta molimă sînt împănate cu minciuni. Eu nu sînt medic, nu am livrat niciodată nimănui recomandări medicale nici înainte de pandemie, nici în timpul ei, nici după. Dar ca să-ţi dai seama că discursul medical – şi nu numai – a fost mincinos nu trebuia să ai cunoştinţe medicale. Era suficient să ştii că a afirma un lucru şi totodată contrariul său constituie o contradicţie. La fel şi cu informaţiile trecute sub tăcere. În Anglia, cînd numărul morţilor cu trei doze a depăşit 75% din totalul morţilor, autorităţile au hotărît să nu mai publice astfel de statistici. „În timpul molimei, niciun subiect nu a rămas ferit de contradicţii. Or, contradicţiile – o ştim bine – apar cînd se minte.”[10]

Dacă Școala, neavînd la conducere oameni suficient informați și cu adevărat responsabili, a abdicat deontologic dinaintea recomandărilor sanitar-politice (precum făcuse odinioară, după cum încă ne mai amintim unii dintre noi, conformîndu-se „indicațiilor prețioase“ venite din partea activiștilor comuniști), surprinzător pentru mine a fost că nici Biserica Ortodoxă Română, prin majoritatea ierarhiilor ei, n-a luat atitudinea corectă în timpul plandemoniei. În afara ÎPS Teodosie al Constanței și a episcopului de Giurgiu, Ambrozie, tăcerea a fost… asurzitoare (nu mai iau aici în seamă aberantele luări de cuvînt în numele Patriarhiei ale unui domn corect politic, fiindcă este echivalent cu a bate toba la urechea surdului[11]). Reiterez însă că a purta mască în Biserică dinaintea icoanelor viu protectoare ale Sfinților așa cum au decis „specialiștii“ constituie o blasfemie: cum ar putea exista o protecție omenească superioară aceleia a Sfintei Treimi, a Maicii Domnului ori a Sfinților întruchipați iconic?! Prin mascare schimonosirea chipului omului creat întru asemnănarea cu Tatăl Creator constituie un păcat împotriva Duhului Sfînt, fiind pe placul potrivnicului! M-am ocupat de aspectul acesta din punct de vedere cultural și ocult într-un articol, așa că nu revin[12]. Mult mai gravă a fost măsura împărtășirii cu lingurițe desinfectate ori de unică folosință de teama contaminării, ignorîndu-se eretic faptul că Sfînta Euharistie este Trupul și Sîngele lui Hristos, e Medicamentul medicamentelor! Nici leproșii – cîți mai sînt actualmente – nu sînt împărtășiți după recomandările „specialiștilor“ care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

În contextul nenorocirilor minuțios planificate la nivel global o voce bisericească de o forță rară generalizează problematica, avertizînd într-un interviu: Primul pas pe care trebuie obligatoriu să îl facem este să înțelegem că am fost jefuiți de drepturile noastre inalienabile de către o organizație internațională criminală. Odată realizat acest lucru, în special de partea sănătoasă a instituțiilor și a justiției, va fi posibilă judecarea trădătorilor care au favorizat această lovitură de stat tăcută, alungîndu-i pentru totdeauna de pe scena politică.[13]Foarte interesantă este opinia monseniorului Vigano ca răspuns la întrebarea bine formulată: Psiho-pandemia creată cu abilitate a produs psihoză, panică, teroare și suferință fizică, lăsînd urme de neșters și tulburări sociale grave la un nivel nemaiîntîlnit în istorie. Au transformat omul într-un zombie. Ce mesaj poate fi transmis față de această conformare și formatare impusă populației?

Ați folosit pe bună dreptate termenul „formatare“, care într-un fel amintește de Marea Resetare inaugurată de psiho-pandemie și care continuă și azi prin starea de urgență provocată de război și de criza energetică.Trebuie să ne întrebăm ce a împins țări întregi să se lepede de Credința lor, să-și șteargă fără remușcări identitatea, să-și uite tradițiile, lăsîndu-se modelate după tiparele ghiveciului anglo-saxon. […] Problema mare este că guvernele pe care le-am avut– după monarhia de Savoia [în Italia, iar la noi liberal-useristă și în prezent liberal-pesedistă] – au fost manipulate toate de francmasonerie, în deciziile în privința reformelor, în declararea războaielor, în trasarea frontierelor și în semnarea tratatelor mereu și numai la ordinele Lojii. Parlamentari masoni notorii, miniștri masoni, profesori universitari masoni, primari masoni, ofițeri superiori masoni, ziariști masoni și episcopi masoni au acționat conform jurământului de fidelitate făcut Marii Loji și au trădat interesele națiunii italiene [și ale celei românești]. Astăzi, francmasoneria se folosește de „brațul său secular”, Forumul de la Davos, care stabilește agenda ONU, a Organizației Mondiale a Sănătății, a Uniunii Europene, a diferitelor fundații „filantropice”, a partidelor politice și a bisericii bergogliene [la noi de cea Ortodoxă, reprezentativă]. Dar faptul că această lovitură de stat este atît de vastă [sic] și de ramificată nu înseamnă că este mai puțin reală. Într-adevăr, situația actuală este foarte gravă, tocmai pentru că implică sute de țări, guvernate de fapt de un singur grup de conspiratori criminali.[14]

 În acest stadiu ne aflăm. Pe lîngă arma știută împotriva uneltirilor satanice – postul și rugăciunea smerită și continuă – cred că e necesar să rostim și să scriem clar cît mai mulți dintre noi despre toate minciunile oficiale spre a-i descuraja pe cei care le folosesc și mai ales pentru a-i trezi la realitate pe toți oamenii naivi dar mulți ce-au crezut în bunele intenții ale guvernanților conformîndu-se normelor abuzive din perioada 2020-2022. Deși mai există în București și la data cînd scriu, pe stradă și în unele mijloace de transport în comun, cîțiva purtători de inutile cîrpe care le obstrucționează caraghios-inutil buna oxigenare a creierului, am speranța și mă rog Proniei ca, surzi la glasul îngerilor păzitori și, eventual, la cel al sfinților protectori pe care i-au primit de la botez, să audă măcar strigătul dureros de actual al lui Andrei Mureșanu:

„Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte

 În care te-adînciră barbarii de tirani…“

À propos de tirani, condamnabilă este intenția anunțată în presă că executivul comunitar a cerut Consiliului UE (statele membre) şi Parlamentului European să sprijine cu celeritate propunerea de revizuire a regulamentului anunţată, astfel încît noile prevederi să intre în vigoare înainte de 30 iunie 2022 cu privire la prelungirea cu încă un an a așa-numitului certificat verde care  atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ recent [15]. Îngrijorătoarea măsură ignoră, după cum se vede, opinia dr. Cyrille Cohen din Israel – țara cu cel mai mare număr de „vaccinați“! – exprimată într-un interviu: Am făcut greșeli, recunoscînd că certificatul verde este inutil în combaterea virusului, dar are în realitate rolul de    a-i forța pe oameni să se „vaccineze“. Totodată, el a afirmat că închiderea școlilor este o mare eroare și că imunizarea de turmă, naturală, este mai eficientă decît vaccinarea în masă. Însuși Raed Arafat a recunoscut într-un dialog televizat datorat lui Lucian Duță cu privire la măsurile luate că „Așa se credea…“, formulă care-l incriminează, nicidecum nu-i acoperă imensa responsabilitate pentru toate gafelele și abuzurile săvîrșite în cei doi ani[16]. Fiindcă nu s-au vrut ascultate opiniile unor medici integri care avertizau că soluțiile „specialiștilor“ oficiali sînt greșite, interogațiile retorice ale jurnalistului Adrian Pătrușcă referitoare la minciuna vehiculată intens toată lumea a zis că vaccinarea va fi soluția magică sînt justificate: Toată lumea? Și Malone, și Montagnier, și McCullough, și Yeadon, și Bhakdi, și Coleman, și Raoult, și zecile de mii de semnatari ai Declarației de la Barrington?[17]

Deși nu este academic, folosesc termenul parșivenie pentru a caracteriza marea farsă în care  guvernanții ne-au silit a juca în cei doi ani de restricții întemeiate pe Hotărîrea de guvern nr. 91 din 21 oct. 2021 prin care S-AU PROPUS toate restricțiile răsștiute! Deci ei au propus neconstituțional, iar cetățenii au acceptat noile norme de comportare fără a fi obligatorii, așa cum abuziv au afișat responsabilii de magazine și de instituții publice, șoferii de pe mijloacele publice de transport ș.a.m.d. Halucinanta lume nouă în care ne-am trezit că avem de jucat roluri de proști are tîlcul ei pe care fiecare dintre noi trebuie să-l înțelegem pentru a reacționa măcar în viitor ca ființe gînditoare și libere, așa cum ne-a creat Dumnezeu.

Nu pot încheia această analiză fără a menționa o voce anonimă vădind o gîndire hiperlucidă dintre sutele care s-au putut auzi în această perioadă – folosesc intenționat „voce“, stilul cu pricina fiind o mostră de oralitate autentică! Am lăsat înadins necorectat întregul text spre a-i proba această calitate la care ținea atît de mult Camil Petrescu:

Haideti sa recapitulez pe scurt, pentru ca este atat de socant incat cu greu ma abtin sa nu urlu! La mine, frustrarea e mai mica pentru ca m-am opus cu dintii, picioarele, mainile, sufletul, constiinta si cu toti nervisorii mei sa fac ce mi-au spus televizorul si ziarele stataniste sa fac: sa port botnita, sa ma scanez, sa ma vaxxez, sa ma testez! Insa imaginati-va durerea, frustrarea, urletul interior al cetateanului care va realiza ce ii scriu eu acum: ca statul nu l-a fortat niciodata, ca statul nu a legiferat niciodata interdictii sau obligativitati si ca toata manipularea lui catre vaxxare, testare, purtarea antirespiratorului s-a facut prin televizor – arma militara de uz civil si prin mass-media vanduta. Iar amenzile primite de la esalonul doi al farsei, militienii si secujandarmii, au fost si sunt ilegale, deci se pot anula imediat in instanta! Insa nu dand statul in judecata, ca el nu v-a interzis nimic, ci pe persoanele care v-au abuzat prin aceste amenzi![18]

Dumnezeu să ne ajute pe toți, fie „vaccinați“ fie „nevaccinați“, după marea-I milă!

București, 23 cireșar 2022

Foto: pexels.com, în traducere: Covid-19 și corupția


[1] V. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009.

[2] În Ce sînt luminile? din vol. Biopolitică și medicină socială, Cluj, Idea Design & Print, 2003.

[3] Jurnalistul și revoluționarul timișorean Marius Mioc a publicat o listă pe blogul său: Lista rușinii. Instituții de presă care s-au înscris la șpaga de 200 milioane lei pentru propagandă Covid în bazaOUG 63/2020 prin care guvernul a alocat nu mai puțin de 200 milioane lei pentru propagandă în problema covid (v. și Guvernul liberal finanțează cu 200 milioane lei propaganda covid (linc). Jurnaliștii Marius Mioc și Victor Roncea notează edificator: Crima a avut un cost. Oficial, la alb, în total, 181,830,237 lei și 30 de bani (arginți) – aproape 40 de milioane de euro – au fost direcționați către presa mituită de către Guvernele Ludovic Orban și Florin Cîțu, potrivit unui document remis ActiveNews de Guvernul Nicolae Ciucă. De la data de 1.06.2020 și până la 21.12.2021 un număr de 385 de firme au încasat oficial 155,290,820.72 lei. (https://www.activenews.ro/stiri/EXCLUSIV-LISTA-CU-BANII-INCASATI-DE-FIRMELE-PRESEI-MITUITE-DE-GUVERN-PENTRU-A-RASPANDI-TEROAREA-COVID-IN-ROMANIA-174132?fbclid=IwAR0FRZ5iC0MPv0uYVzE3fDNpEavbPB3Nx00U1R-YtlLANU3Yx-7AGhaaY6E ).

[4] 5 februarie 2022: Rural – 29.69%; Urban – 41.69%; Municipii: 43.45% (https://vaccinare-covid.gov.ro/situatia-vaccinarii-in-romania/ )

[5] Cf. idem.

[6] Dan Diaconu, Sindromul morții subite https://trenduri.blogspot.com/2022/06/sindromul-mortii-subite.html reluat și pe https://www.activenews.ro/opinii/Dan-Diaconu-Sindromul-Mortii-Subite-174796

[7]V. https://www.activenews.ro/stiri/Dr.-Damian-Baciu-Summit-ul-Mondial-Covid-17.000-de-medici-au-denuntat-politica-sanitara.-Doua-aspecte-pediatrice-importante-si-dezvaluiri-despre-CEA-MAI-MARE-ESCROCHERIE-din-istoria-lumii-174706

[8] https://gbdeclaration.org/great-barrington-declaration-romanian/

[9]V. https://limbaromana.org/revista/cu-sau-fara-masca/ , https://www.activenews.ro/stiri/Prof.-Mihai-Floarea-O-revenire-asupra-inutilitatii-si-nocivitatii-purtarii-mastilor-169063 etc.

[10]V. adev.ro/rdkgqk

[11] Am răspuns în presă la două dintre acestea: v. https://www.activenews.ro/opinii/Un-purtator-de-cuvant-al-B.O.R.-care-nu-ma-mai-reprezinta-Scrisoarea-Deschisa-a-unui-Profesor.-CUVANTUL-CITITORULUI-166631 și https://www.activenews.ro/opinii/Despre-amestecul-planurilor.-Eroarea-lui-Vasile-Banescu.-CUVANTUL-CITITORULUI-166711

[12] V. https://limbaromana.org/revista/cu-sau-fara-masca/

[13]V. https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Monseniorul-Vigan%C3%B2-Marea-Resetare-este-o-Lovitura-Globala-pentru-distrugerea-lumii-prin-crize-economice-razboaie-si-pandemii-in-numele-Satanei-174832

[14]Idem.

[15] Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/comisia-europeana-propune-extinderea-cu-un-an-a-utilizarii-certificatului-verde-virusul-inca-circula-1825757

[16] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=Qdw8VxYVnto

[17] V. https://www.activenews.ro/opinii/Cursul-Istoriei-se-intoarce-ca-Iordanul-la-Boboteaza-Fereastra-Marii-Resetari-se-inchide…-Acum-avem-NOI-o-fereastra-de-oportunitate.-La-fel-de-INGUSTA-172324

[18] Idem, la comentarii.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns