Marius s-a dus dincolo cu un chiot vesel.

Așa îi plăcea lui, să chiuie. Intra în curtea Muzeului hălăuind lung, ca feciorii care duc steagul de nuntă, hă hă hăăăă, Mariană fată, bem și noi o cafea? O, domnule părinteeee, care-i treaba, merge, mergeee? Și mergea treaba, că avea un fel suveran de-a privi orice necaz, cum privește înțeleptul trecerea norilor pe cer. Că nu l-am văzut vreodată plouat, nervos sau bosumflat. Deși în spatele lui, nu puține știam că-l apasă. Cumva, în anii ăștia, vreo douăzeci de când împărțim fâșii din cer împreună, m-am făcut preotul lui. Pas cu pas, pe îndelete, azi o vorbă, mâine un gând lăsat la jumătate, să-i traverseze sufletul. Preotul fără patrafir, ăla cu ceașca de cafea în mână. Colegul pisălog (birourile noastre se învecinau la Muzeu, mi-e greu să cred că dincolo o să ne separe pe secții distincte cineva). Că mult i-am bătut capul, pătimaș pe antichități cum sunt, domnule Marius, stimate coleg, cum facem cu crucea asta s-o stopăm din degradare? Și-și lăsa deoparte lucrul (nu puțin și de multe ori tot deodată), și domle, când se apleca pe un obiect să-l restaureze, păi o făcea cu patimă și dragostea dată la maxim. Marius a fost un restaurator smerit. Asta admiram mult la el, când nimerea într-o înfundătură tehnică nu se sfia să zică stăm două-trei zile, părinte, să mai citesc, să mai dau niște telefoane, găsim noi soluții la toate, fiți pe pace! Și comanda uneori materiale de pe site-uri de dincolo de marginea internetului, Dumnezeu știe cum făcea, și niciodată nu mi-a luat bani când a fost de restaurat ceva pentru o biserică, pentru casa Hristosului celui viu, niciodată.

Doamne, cât mă doare!

Doamne, cât mă doare!

Știam că a fost bolnav, că a trecut prin furcile caudine, dar cum poate muri un om așa de bonom, de optimist, care râde cu toată gura oricui, care are prin toate buzunarele câte un șurub să înfileteze orice nenorocire, cum? Cum poate trece dincolo un om care mai avea atâta iubire de împrăștiat?

Îl cunosc pe Marius pe dedesubturile lui, în pliurile sufletului. Ani mulți mi-au trebuit să cobor acolo, că mai discret om ca el n-am pomenit. Și știu ceea ce e de dus în mormânt, și o să duc cu mine tainele lui dincolo, cum îmi duc rucsacul aici, pe trotuarele prăfuite ale vieții ăsteia. Durerile lui din trecut. Și dragostea aia enormă pe care-o are pentru Simona lui. Că Simona, niciodată n-a iubit cineva în felul în care te-a iubit Marius. N-am chef de învârtit cuțite-n răni sângerânde. Dar așa cum orice răsărit are nevoie de un ochi care să se desfete cu măreția lui, dincolo, când ne vom vedea toți în curtea lui Dumnezeu, eu voi fi martorul iubirii voastre. Dumnezeu, cel care ne cunoaște goi și dezbrăcați, știe asta.

Doamne, cât mă doare.

Miercuri trebuia să fiu la Biblioteca Națională din București, pentru lansarea unei antologii. Să mă iertați, Alice Nastase Buciuta, Cristina Bogdan, nu o să pot veni, nu mi-aș ierta-o niciodată, că nici o lansare de carte nu e mai înaltă ca lansarea unui suflet spre eternitate. Miercuri vreau să stau lângă Simona și fetița lor iubită, lângă Marius, să le mângâi despărțirea, să le jur, pe carnea Dumnezeului celui Viu, că nu există moarte fără de sfârșit, că Marius s-a dus în vizită în cer să curețe capitelurile și abacele cerului, că a avut Dumnezeu nevoie de un restaurator de geniu pentru depozitele cu binecuvântări și fapte bune și că într-un final, când și noi vom sălta pragul veșniciei, el o să ne întâmpine de braț cu toți ai noștri, hălăind cu veselia lui în glas, ooooo, domnule părinte, haideți că v-am făcut o cafea amară cum vă place, și-o să ne regăsim toți, în brațele Hristosului nostru bun, a celui care, ca să nu ne pierdem mințile în fața durerii, pe Sine S-a înviat. Și dacă Hristos a înviat, atunci și noi vom învia. Și dacă Dumnezeu este Iubire, atunci mult Dumnezeu a cărat Marius în inimă, și mult i se va răsplăti, mult.

N-am atâtea brațe să vă îmbrățișez pe toți, n-am. Simona, fetița lor iubită, părinții făcuți bucăți, fratele lui cu care se mândrea așa de mult. N-am. Dar Domnul meu are, are brațe nenumărate și pe toți o să ne mângâie în durerea asta. Țineți-vă inima sus. Să nu disperați. Noi nu suntem din lumea asta, iar moartea e doar sfârșitul primei părți. Ca la operă, știți? Iar în partea a doua se vor aprinde toate luminile, și Dumnezeu Însuși și Maica Sa cea blândă ne vor pofti pe scena fericirii depline. Și vom fi iar acolo, ca aici și mult mai mult decât aici, în locul fără de durere și fără de boală, unde plouă răcoros peste iarba verde și bunicii noștri împletesc amintiri din lumea cea de jos. Unde Hristos ne va fi gazdă-aleasă la masa bucuriei, și-unde moartea și-a pierdut boldul ascuțit cu care ne-a înțepat azi inimile.

Hristos a înviat, Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Să nu credeți morții, că așa cum toate râurile se duc în mare, așa se duce și sufletul nostru în Înviere! Credeți Învierii!

Rămas bun, prietene. Nu mai e mult, și într-o zi o să-i restaurăm împreună raiului stâlpii ăia de la intrare, nu mai e mult.

de Crin-Triandafil Theodorescu

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
• Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează