OCDL: SCRISOARE DESCHISĂ – Spunem NU coruperii morale a copiilor noștri, NU ideologiei de gen

ocdl.ro

O.C.D.L. a luat act de scrisoarea deschisă a Coaliției pentru Egalitate de Gen transmisă la începutul acestei luni Ministerului Educației prin care se solicita suportul oficial în ceea ce privește integrarea principiului egalității de gen în învățământul preuniversitar (a nu se confunda egalitatea de gen cu egalitatea de șanse între bărbați și femei), la care nu a putut rămâne pasivă.

În consecință, zilele acestea am formulat și înaintat Ministerului Educației o scrisoare, în opoziție, prin care am solicitat, printre altele, retragerea manualului lansat de către aceste ONG-uri progresiste și a celorlalte solicitări, evidențiind în acest sens deficiențele juridico-legale în ceea ce privește susținerea acestui demers, precum și consecințele negative pe care aceste acțiuni le atrag asupra copiilor noștri și implicit asupra generației de mâine.

Sub pretextul luptei împotriva violenței domestice, a discriminării și a egalității de șanse între femei și bărbați, Coaliția pentru Egalitate de Gen urmărește cu pași fermi introducerea evidentă a conceptelor ce vizează ideologia de gen în sistemul de învățământ, fapt ce nu poate fi tolerat, însușit sau acceptat de societatea românească. 

În esență, egalitatea de gen presupune în mod implicit identitatea de gen. Identitatea de gen se referă la genul cu care o persoană se identifică, care poate fi diferit față de sexul biologic. În teoria identității de gen (egalității de gen), o persoană care, spre exemplu, se naște bărbat, se poate considera de identitate feminină, pangen (nici exclusiv bărbat, nici exclusiv femeie) și altele, iar în consecință, dacă acesta este de sex masculin, dar se consideră de gen feminin, el ar putea pretinde să fie tratat(ă) în concordanță cu genul cu care se identifică, de la o zi la alta.

Manualul și proiectele lansate lunile acestea promovează egalitatea între toate genurile recunoscute de ideologie LGBTQ+ (114 genuri).

O.C.D.L. este și va fi poziționat (prin acțiuni directe și indirecte, punctuale și concertate) în antiteza demersurilor progresiste ce urmăresc propagarea ideologiilor menite să afecteze mecanismul originar al vieții sociale, comunitare și personale, context în care vă invităm să vă exprimați opinia asupra tematicii, sens în care vă puteți poziționa în mod categoric pentru protejarea elevilor României de ideologia de gen în învățământul preuniversitar (semnând petiția online din primul comentariu), putând, totodată, să ne scrieți și pe adresa de email office@ocdl.ro.


1. Scrisoare deschisa – PRO ideologie de gen

2. Scrisoare deschisa – NU ideologiei de gen in invatamantul preuniversitar_Ministerul Educatiei_OCDL
Scrisoarea expediată de O.C.D.L. a primit număr de înregistrare la Ministerul Educației în data de 21.02.2023.

Sursa: ocdl.ro


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns