Am să te iert și azi

1
Drumul vieții
 
Pe drumul vieții nu-i întors,
degeaba-n urmă vrei să mergi,
poate-i târziu ca să-nțelegi,
că timpul zilele ți-a stors.

Când soare-n suflet te-a cuprins
și drumul îți părea frumos,
pe unde-ai mers cândva pe jos,
azi parcă totul este nins.

Din ce-ai avut și ai pierdut,
când ai ajuns deja la mal,
ca valul ce-i născut din val,
ai dobândit ce n-ai crezut.

Prin multe soarta te-a trecut,
de ai cedat sau câștigat,
tu nu știai că ești bogat,
c-o viață când ai fost născut.

De-ai să trăiești poate un veac,
cu visul vieții ești prea plin,
atât de mult, dar prea puțin,
n-ai să găsești al morții leac…

Ai mers cu viața pas la pas,
cu-n zâmbet, lacrimi, bucurii
și câte încă… doar tu știi,
ca azi să-ți iei un bun rămas.

Și când rămâi doar cu un „eu“,
simțind că viața ți-a trecut,
ai vrea s-o iei de la-nceput,
te-ntorci din nou la Dumnezeu…

2
 Am să te iert și azi
 
M-ai învățat ce-i dragostea fierbinte,
nu te blestem că mi-ai lăsat pieirea,
de speri să ai mai mult ca înainte,
îți dau din mine azi toată iubirea.

Poate-am gustat din fructul de păcate,
și mi-a rămas în suflet sărăcia,
eu n-am cerut nici Domnului de toate,
dar dragostea-mi era toată-avuția.

Mi-ai otrăvit și gustul de pe pâine,
îndestulându-ți pofta, nu simțirea,
am să te iert și azi, poate și mâine,
dar lasă-mi pentr-o noapte doar iubirea…

3 
Ca tu să te apropii 
 
Parcă din suflet dezertam,
prin clipele-mi puține,
de mine mă îndepărtam, 
pierzându-te pe tine.
 
Precum un gând am rătăcit,  
pierdut între cuvinte, 
ca şi-un cuvânt  nepotrivit,
ce-ai şters din a ta minte. 
 
Purtat de viaţa, dar absent, 
aşa ca voia sorţii, 
rămas-am des indiferent, 
chiar şi la gândul morţii. 
 
Ploua în suflet dinadins,
din nor de disperare,
tristețea seacă m-a învins,
în loc de alintare.
 
În vis mereu te atingeam,
cu simţurile proprii
și recunosc că îmi doream, 
ca tu să te apropii… 
 
 4
Cât înseamnă
 
Când înseși toamne cad în agonii,
iar drumul sorții-mi pare mai străin,
apusuri reci și brumele târzii,
mă fac să simt că timpu-i mai puțin.
 
Cândva purtam doar primăveri în gând,
parc-a fost un ieri, sau cine știe,
îmi văd iubirea și te văd râzând,
credeam atunci că totu-i veșnicie.
 
M-am zbătut ca valurile mării, 
făr-a simți cum totu-i trecător,
astăzi stau pe banca întâmplării,
cu sufletul cuprins de-un aprig dor.
 
Multe ne-au rămas potop de vise
și buzele au parcă gust de toamnă,
câte mai rămân oare nescrise
și-o viață oarecare, cât înseamnă?
 
 
 5
Mai stai copile
 
Trecut-au anii dulce mamă, 
azi noapte mi-ai trimis un vis 
și dorul greu din nou mă cheamă, 
la florile ce ți-am trimis. 
 
Mă-nchin și azi la umbra bolții, 
să-ascult odat` iar glasul tău, 
ca cerșetoru-n fața sorții,  
să șterg povara unui hău. 
 
Eu știu că n-ai plecat departe,  
dar cum să-ți spun cât te iubesc?  
Un viscol inima-mi desparte, 
din tine-am suflet să trăiesc. 
 
Cât m-așteptai la o fereastră, 
în lacrimi, griji, să mă mai vezi,  
trecea și noaptea cea albastră, 
treceau de multe ori și-amiezi. 
 
De liniște, mi-e atât de teamă, 
mi-e teamă chiar și să gândesc, 
durerea plânge-n mine, mamă,  
mai stai te rog, să te privesc! 
 
– “Mai stai copile doar o clipă,  
să te ascult e-un dar ceresc,  
nici fără mine să n-ai frică, 
eu și din ceruri te păzesc“…  

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ