britannica.com: World Trade Center before the attack in 2001

Auzim aproape în fiecare zi de tot felul de atacuri teroriste şi de tot felul de atrocităţi săvârşite în diferite locuri din lume în numele unor religii.  Teroriştii care acţionează în numele unui crez religios pot  fi analizaţi din multe puncte de vedere.   Pot fi împărţiţi în două categorii: foarte dotaţi sub aspect intelectual şi mai puţin dotaţi. Deşi a trecut atâta vreme, nu putem să-i uităm, spre exemplu, pe cei care au doborât Turnurile Gemene din New-York. Aceştia  pot fi încadraţi în prima grupă. Nu oricine are capacitatea de a prelua comanda unor avioane de înaltă performanţă tehnică şi să le dirijeze cu atâta precizie spre ţinta propusă. Ei au avut o inteligentă superioară, pe care au folosit-o în scopuri diabolice. Teroriştii mai puţin dotaţi sunt cei care se sinucid cu bună ştiinţă, acceptând să devină purtătorii unor bombe puse să explodeze  în anumite locuri. Majoritatea teroriştilor acţionează în numele unui crez religios, unor precepte religioase. Acestea au fost falsificate de anumiţi lideri religioşi, apoi au fost inoculate cu dibăcie unor asemenea indivizi, pe care i-au manipulat în voie după aceea. Doar câţiva dintre terorişti sunt conştienţi că slujesc unor scopuri politice, economice, ori acţionează în vederea unor profituri materiale. Dacă acei terorişti călăuziţi de convingerile religioase extremiste mor pentru triumful religiei lor, aşa cum cred ei, îndrăznesc să mă întreb câţi dintre creştinii de azi ar fi în stare să – L mărturisească pe Hristos cu riscul de a fi ucişi pentru aceasta, aşa cum făceau sfinţii martiri din veacurile primare. Câţi dintre noi ar avea credinţa şi puterea de mărturisire a lui Brâncoveanu? Câţi dintre noi avem doar tăria să ne oprim de la săvârşirea unor păcate şi vicii precum beţia, desfrâul, fumatul, furtul?

Omul de bine învaţă din toate, aşa cum albina culege din tot felul de flori neclarul din care apoi face mierea. Ar fi cazul şi timpul ca şi noi, creştinii, să ne trezim la viaţa religioasă adevărată şi să ne străduim să punem în practică învăţăturile pline de miez şi de viaţă ale Mântuitorului. Aşa să ne ajute Dumnezeu![16]


[16] Terorismul, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. III, 2008, pp. 383 – 384;


Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns