Viața Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraților celor fără de lege, învățătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoși, minunatul făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup și va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos.

Vrând să începem viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraților celor fără de lege, învățătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoși, minunatul făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup și va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulțiseră în douăsprezece seminții, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărțite între dânsele, cu o împreunare și cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povățuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi și de la ceilalți judecători ai lui Israel, până la împăratul David și Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăția fiul său, Roboam, și, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înțelepți, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii și pedepsindu-l cu bătăi și risipiri, atunci zece seminții ale lui Israel, rupându-se de dânsul, și-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, și vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, semințiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, și l-au pus lor împărat.

Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărățea în Ierusalim numai peste două seminții: peste seminția lui Iuda și peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărățea peste zece seminții ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminții care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăția lui Iuda; iar cele zece seminții care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăția lui Israel. Iar de vreme ce semințiile lui Israel, deși se despărțiseră în două părți, totuși ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, și nici alți preoți, decât numai pe cei puși de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăția lui Israel veneau în toți anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăși se vor lipi de împăratul lor cel dintâi – de fiul lui Solomon și pe mine mă vor ucide”. Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânșii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu”.

Deci știind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli și spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meșteșug ca acesta: A făcut doi vitei de aur – precum și israelitenii cei de demult care ieșiseră din Egipt, au făcut un viței de aur – și chemând la dânsul tot poporul acela și arătându-le lor vițeii, le-a zis: „Aceștia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblați de acum la Ierusalim, ci să vă închinați acestor zei”. Apoi a pus acei viței în felurite locuri; pe unul în Betel și pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Și le-a rânduit lor praznice și multe jertfe; și el însuși s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înșelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârșească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viței de aur, la necuratele lor praznice.

Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăția cea vremelnică, și el însuși a căzut de la Dumnezeu și pe toate cele zece seminții le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, și ceilalți împărați ai lui Israel și idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El și căutând întoarcerea lor, le trimitea pe prorocii Lui cei sfinți, ca să le arate rătăcirea lor și să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăși la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alți proroci, care în felurite vremuri au fost trimiși la dânșii, a fost și acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între proroci, despre a cărui naștere se povestește așa de către cei vrednici de credință:

Patria Sfântului Ilie, prorocul lui Dumnezeu, a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, și cetatea Tesvi, pentru care s-a numit și Tesviteanul. El s-a născut din seminția lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învelindu-l pe el cu foc, și băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său și spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia sa. Iar unul din acei preoți, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, și va judeca pe Israel cu sabie și cu foc”.

Un semn ca acesta și o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la nașterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârșit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoți, ca unul ce era din seminție preoțească, și punându-și nădejdea spre Dumnezeu din tinerețe, a iubit curăția fecioriei și petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul și cu trupul. Și îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire și adeseori ieșea la liniște în locurile pustiului și astfel mult vorbea cu însuși Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Și era iubit și el însuși de Dumnezeu, pentru că Domnul iubește pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu și a câștigat mare îndrăzneală la El, pentru viața sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.

Sfântul Ilie, auzind și văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel – împărații petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii și cei mai mari făcând nedreptăți, popoarele slujind urâciunilor idolești, tăvălindu-se în toate necurățiile fără frică și fără teamă de Dumnezeu, și aducând pe fiii și pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevărații cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare și în prigonire, necăjindu-se și fiind dați la moarte -, îl durea foarte tare inima și plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omenești celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepților. Și mai ales se întrista și se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioși.

Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcă­toși la pocăință; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuință de la cei păcătoși de însăși voința lor spre bine, iar în acei oameni împietriți nu era deloc acea voință a binelui, de aceea prorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înțelepțească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni și îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăință când vor fi pedepsiți de om. Și nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câștigat-o și a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuși de puțin vreodată, tot așa și Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.

Pe acea vreme împărățea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab și-a luat de soție pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului și a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal și a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Și se închina aceluia ca unui Dumnezeu și tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toți împărații care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulțit foarte închinăciunea de idoli în împărăția sa. Deci prorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab și l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor și pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.

Și văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat și fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potriv­nicul lui Dumnezeu și pe poporul lui. (…) – integral pe doxologia.ro.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet