Înființarea de școli confesionale în Diaspora pentru păstrarea identității românești!

Ionuț Țene / Napoca News

Ionuț Țene

În ultimii 25 de ani numărul românilor în Diaspora a crescut constant și masiv. S-a ajuns astăzi, ca circa șapte milioane de români să trăiască în afara granițelor țării. Se nasc mai mulți copii români în Diaspora decât în România. Dacă statul român nu are grijă de românii din Diaspora riscăm ca în două generații să pierdem această comunitate de limbă, istorie, identitate și credință religioasă, care reprezintă azi o zestre specială a valorilor românești și o punte de legătură dintre România și țările în care trăiesc conaționalii noștri. Trebuie să recunoaștem că Biserica Ortodoxă are o contribuție fundamentală la păstrarea valorilor culturale, lingvistice, istorice și religioase românești în Diaspora. Biserica Ortodoxă Română continuă să crească în Diaspora. Reiese din datele statistice publicate de Patriarhia Română la București, potrivit serviciului de informații austriac „Pro Oriente”, următoarele: Biserica Ortodoxă Română are patru arhiepiscopii și nouă eparhii în afara României, cu un total de 1.500 de parohii sau instituții similare. Numărul mănăstirilor a crescut de la 67 (2021) la 71 (2023), iar cel al clericilor de la 1.311 (2021) la 1.379 (2023). Personal, am fost invitat la diverse comunități românești din Diaspora, în cadrul unor evenimente culturale, și am observat că parohiile ortodoxe sunt liantul care păstrează identitatea de limbă și de cultură română. Dar un rol activ în ultima vreme îl are și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care finanțează substanțial evenimentele și manifestările culturale românești din Diaspora. În cazul comunităților românești din Diaspora, promovarea și sprijinirea școlilor de weekend și a cursurilor de limba română constituie cel mai important instrument de susținere a filonului lingvistic și cultural românesc la tânăra generație. Pe de altă parte, problema învățământului în limba maternă în comunitățile din jurul granițelor este în continuare delicată, dată fiind politica statelor în cauză în domeniul învățământului în limbile minorităților naționale. (…) – integral pe napocanews.ro.


 MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns