METAMORFOZA EGO-ULUI

Personaje:

Ego: personaj aparent decăzut

Shiva: conștiința pură

Kali: personaj negativ, aducător  aparent de moarte

SCENA 1

Se aude muzică clasică, în surdină (Frederic Chopin,  Nocturnes, Op.9, No.2 în E- Flat Major, fragment)

Acțiunea are loc într-o zi de toamnă, strada fiind plină cu frunze, slab luminată, la o oră târzie. Personajul principal Ego, un tânăr cândva în ascensiune, este ademenit de modul său egoist de a gândi, personificat de Kali. Îmbrăcat dezordonat intră în farmacie pentru a găsi alinare în medicamente. În incintă se află cele două personaje.

EGO  (intrase în farmacie debusolat și confuz, căutând remediu pentru durerile groaznice, împreună cu Shiva) : Bună ziua!

KALI (bucuroasă, îmbrăcată cu pelerină neagră, ținând în mână o coasă, îl întâmpină):

Bună ziua! Știu cu ce te pot ajuta.

EGO (încovoiat de durere, ridică capul uimit): Cum așa, prin telepatie?

KALI (își freacă mâinile, bucuroasă, în timp ce caută medicamente): Să zicem!

EGO (încercând să înțeleagă): Mă poți ajuta cu frunze, este, hai spune? Asta este pasiunea mea recentă…, bine și alte vicii. Nu-I așa draga mea Shiva?

KALI (nedumirită de existența personajului Siva,invizibilă ): Cu cine vorbești domnule? Pentru  aceste vicii ai nevoie de …

EGO (o întrerupe, prezentând-o pe Shiva, ca și cum s-ar afla lângă el): Cu Shiva, cum, nu o vezi? Hai dragă ieși, fă-te mare! Avem nevoie de frunze și vicii. Ești medic psiholog?

KALI  (se uită confuză): Se poate numi și așa. De profesie sunt cea care îți îndeplinește dorințe în schimbul sufletului.

EGO (vorbind singur): La naiba! Ce spui Shiva? Vrea să ne ia sufletul.

KALI (șoptește printre dinți): Da, la naiba cu tine, nebunule!

EGO (o privește fi în ochi): Pardon?

KALI (calmă, de după tejghea ): La naiba cu suferința asta…

EGO (acuzând dureri, ținându-se de burtă cu o mână): Da, este cruntă, noroc cu Shiva, ea mă alină.

KALI (așează medicația în pungă și o înmănează): Îți recomand amfetamină și altceva, pentru a elimina durerile.

EGO (zâmbind): Wow! Ce tare, cât costă?

KALI: Nu te costă mai nimic, doar sufletul.

EGO (fără să realizeze acceptă, se prinde de pungă): De acord, ți-l ofer.

KALI (radiind): Să nu uiți.

EGO(pleacă mulțumit, se adăpostește într-un colț pentru consum. La scurt timp își pierde conștiința. Prăbușit, cuprinde frunzele căzute și le aruncă spre cer cu ultimile puteri ): Ajutor! Ajutor! Să ne ajute cineva!

KALI (se apropie): Haide, dă mâna să te ajut.

EGO (disperat ): Te rog, ajută-ne! Cum, tot  tu?

KALI (îl cuprinde ): Să-mi mulțumești pentru că am grijă de tine! Hai, scoală, te duc acasă.

EGO (încearcă să își amintească, se ridică ): Am uitat complet unde locuim.

KALI (susținându-l, se deplasează  prin grămezi de frunze): Las’că știu eu.

EGO (se oprește ): De unde? Cum de le știi tu pe toate!

KALI: Stai liniștit, te urmăresc de ceva timp.

EGO (în timpul deplasării, se sprijină de brațul ei. Cu mâna liberă adună frunze și le aruncă spre ea): Iubito, ninge! Ce frumos! Așa-i doamnă?  Cum te numești?

KALI (ținându-l de braț): Te-ai prăjit rău. Sunt biete frunze.

EGO (adunând frunze):Hai să facem oameni de zăpadă!

 KALI (plictisită): Altădată, poate te liniștești între timp.

EGO (grămezile de frunzele pentru el sunt nămeți de zăpadă ): Niciodată! Îmi place zăpada, e din abundență.

KALI (ajung la garsonieră, îl așează pe pat cu grijă și îl supraveghează. Se observă dezordine, nimic nu mai este la locul lui, doar patul ): Sunt biete frunze.

Începe muzica

EGO (cu mișcări dezordonate, execută o coregrafie numai de el înțeleasă): Iubito, ninge! Sper că ești de acord Kali?

KALI (vădit iritată): Dormi naibii odată.

EGO (incoerent): Vreau…

KALI: Ce vrei?

EGO (aflat în delir): Vrem bulgări de zăpadă, să umplem casa cu bulgări.

KALI (neliniștită): Ce bulgări? Nu înțelegi că sunt frunze!

EGO (impunând): Eu știu că ninge, așa că vreau zăpadă în casă.

KALI (acceptă): Of! Mă pune la încercare. Însă, pentru sufletul răposatului sunt dispusă să fac un compromis.

EGO (stă pe pat, se întoarce brusc cu fața spre K ali ): Ai plecat? Adună multă zăpadă, te rog!

KALI (obosită, făcându-i pe plac) Pleacă și adună frunze. Face ceva drumuri până așterne un strat consistent pe jos): Am obosit. Am strâns toate frunzele. M-a ajutat o doamnă cu saci crezând că sunt femeia de serviciu.

EGO (se amuză): Ce nebună este Kali, nu-i așa Shiva? Dar, e fată bună!

KALI (la limita răbdării): Dormi naibi odată. Ți-am făcut plăcerea, am umplut casa cu frunze.

EGO (neliniștit): Ne este sete, ni s-au uscat buzele. Te rugăm, un pahar cu apă, dacă ești drăguță?

KALI (nervoasă, caută prin frigider și găsește o sticlă plină cu votcă. Nu se sinchisește să pună în pahar, îi duce sticla ): Sunt, dar nu foarte. Nu te mai potolești odată, ia, bea!

EGO (mirat, se ridică în șezut ): Vodcă?

KALI (scârbită ): Vodcă, apa îți face rău.

EGO (bea): Știi tu ceva!

KALI (se așează pe pat ):Hai, mai bea!

EGO (o împinge ): E suficient, ne arde stomacul.

KALI (împimgându-i sticla spre gură ): Mai bea, poate dormi veșnic.

EGO ( aproape adormit): Cum adică, veșnic?

KALI (dezamăgită): Al naibi prăpădit, ți-am luat să bei, nu să păstrezi în frigider votca.

EGO  (se ridică îngrozit): Am văzut moartea! Ai văzut-o și tu, Shiva?

KALI (speriată că a fost deconspirată, șoptește): Ferească! Și-a dat seama, ce mă fac?  Nu mai scap de tine. Poate ai avut coșmar?

EGO (neînțelegând ): Poftim?

KALI: Nu pofti că ți se-apleacă.

EGO (întins pe pat): Ne roade stomacul de foame.

KALI (se ridică în picioare deschide ușa frigiderului): E gol frigiderul. Ia cu votcă, e un pansament gastric. Îți face bine.

EGO (pare a-și reveni): Ia stai! Cine ești, îmi pari cunoscută?

KALI (puțin speriată): De la farmacie.

EGO (determinat să afle, gânditor ): Așa este. Parcă și la magazinul alimentar am văzut-o, dragă Shiva?

KALI (speriată): Mda!

EGO (iscoditor): La serviciu m-ai încurajat să-mi dau demisia, eu fiind cel mai bun.

KALI (recunoaște  ): Exact! Te-ai fi plafonat, nu-i mai bine așa, liber?

EGO (începând să înțeleagă): Ne amintim, erai prezentă și la club, în spatele nostru, simțim și acum mirosul de naftalină. Ne-ai privit atăt de adânc, că ne-a înghețat sufletul de spaimă.

KALI (tremură): Am fost…

EGO (sigur pe el): Ne-am ridicat, am mers la toaletă. Cănd am revenit, tu erai aplecată spre paharul nostru.

KALI (își așează pelerina): Da, căutam un suflet rătăcit. Sunt moartă după tine!

EGO (arată cu degetul ): De cănd ai apărut în viața noastră, neinvitată, am decăzut, am ajuns o biată legumă.

Muzică

KALI (se uită în ochii lui): Lasă că îți stă bine.

EGO (scârbit): Ești psihopată.

KALI (se sprijină de coasă): Ce rost mai are s-o lungim? Dacă m-ai cunoaște, te-ai răscula. Hai, liniștește-te, mai e puțin și se crapă de ziuă și mai am o grămadă de suflete de luat.

EGO (uimit): Păi, ce, ești nimfomană? Unul nu îți ajunge?

KALI (se așează în genunchi): Ăsta e rolul meu. Oricum ar fi, arăți ca moartea în vacanță.

EGO (înlăturând-o): Pleacă, să nu te mai vedem.

KALI ( se întoarce cu spatele ): E prea târziu. Noaptea nu plec pe stradă nici moartă.

EGO (obosit, lipsit de vlagă ): Bine, bine, rămâi, dar mâine dimineață pleci.

KALI ( hotărâtă, se întoarce cu fața ): Nici vorbă, eu de aici nu plec cu mâinile goale, nici vorbă.

EGO (deranjat ): “Nu ne grăbim spre moarte, fugim de catastrofa  nașterii”, spunea Emil Cioran.

KALI (așezată pe podea, împrăștiind frunze ): Nu te grăbi, că oricum vom călători împreună.

EGO (rostește ceva în timp ce bea, apoi adoarme ): Vorbim mâine. Suntem obosiți.

KALI (privește spre el): Pe mâine! Hai, culcă-te, m-ai obosit!

EGO (se zvârcolește): Stinge lumina, nu putem dormi.

KALI (se ridică): Păi, nu stinge fata lumina! Aprind lumânarea să găsim drumul veșniciei.

Se stinge lumina, se aude muzica. Kali crede că nefericitul și-a dat duhul și poate pleca în căurarea altor nefericiți.

Scena 2

Se aprinde lumina, muzica se oprește, iar Kali observă mișcări în pat. Ego începe să realizeze ce i se întâmplă și vrea să revină la viața lui, cu bune și cu rele. Își dă seama că toate nenorocirile se leagă de Kali, vinovată de această degradare. Se ridica brusc, ajunge la baie și începe să se bărbierească. În tot acest timp, Shiva migrează la Kali, schimbând rolurile.

KALI (nedumirită, merge după el): Ce faci, de ce te aranjezi, pe noi cui ne lași? Spune ceva și tu, Shiva!

EGO (relaxat, cu aparatul de ras în mână ): Mă bărbieresc, arat ca dracu, parcă am ținut doliu. Cu cine vorbești? Ai luat-o razna.

KALI (nervoasă , începe să se clatine ): Nu! Te rog, nu te schimba.

EGO (uitându-se spre ea): Ce ai dragă? Ești anemică, ia și bea alcool, te va revigora.

KALI (respirând  greu): Nu avem chef de glume.

EGO (șicanând-o, îi  aruncă hainele murdare, se spală și se schimbă, uitându-se în oglindă ): Cum arăt, este că-i mai bine?

KALI (îngenunghează, caută să îl cuprindă): Ne este rău. Încetează!

EGO (fără resentimente): Ia ceva de anemie dragă, nu vezi că ești palidă. Să nu leșini după mine?

KALI (privindu-l slăbită): Ai un suflet bun, bun de luat, hai, stai cu noi.

EGO (în timp ce așează rufe ): Ai spus ceva?

KALI (supraveghindu-l ): A, nu, doar tremurăm de foame.

EGO (îi aruncă pe pat punga cu medicamente): Am mai păstrat substanțe, așa că, te poftesc. Plec la plimbare, merg să iau o gură de aer proaspăt, aici miroase a moarte.

KALI  (târându-se ): Nu, te rog să rămâi cu noi, nu suntem bine!

EGO (se apleacă pentru a o ridica): Ce vrei? Chem ambulanța, dacă ți-e rău!

KALI (neînțelegând atitudinea): Avem nevoie de sufletul tău. Nu înțelegem cum ai reușit să te schimbi?

EGO ( în timp ce o așează pe pat): Aveam o filosofie greșită de viață, căutam să primesc și nu dăruiam în schimb nimic. Eram doar eu, restul nu conta.

KALI ( îl prinde de braț, scuturându-l ): Erai ce căutam, ne plac aceste personae egocentriste.

EGO (privind-o): Un ramolit aflat în pragul morții?

KALI (dă se se ridice): Da, erai ideal pentru aspirațiile noastre.

EGO (răstit): Pe naiba! Cum să admiri un degradat aflat în pragul sinuciderii?

KALI (vădit slăbită): Dar noi, noi care te-am însoțit pretutindeni, noi cu ce am greșit?

EGO(îndepărtându-se): Ai fost aproape pentru sufletul meu, pentru mintea bolnavă, cea care m-a izolat de restul. Ai sperat să mor, pentru a-ți potoli foamea. Timpul petrecut împreună a murit, eu m-am ridicat din propria cenușă. Am realizat că nu este suficient să cred doar în mine, toți suntem importanți în viața asta scurtă.

KALI (cerșind îndurare): Nu pot să cred cât de nemilos ești. Chiar nu îți pasă de noi?

EGO (râde): De ce nu te sprijinj de coasă, folosește-o în loc de baston. Dar, ai grijă să nu îți retezi falanga. Și apoi nu cred că am lipici să pot reface osaturile.

KALI (abia vorbind ): Râzi! Ce altceva poți face?

EGO (meditativ): Văd o schimbare de rol, până de curând  înfloreai, erai toată un zâmbet, rânjeai cu dinții până la urechi. În timp ce eu, mă prăbușeam. Acum sunt bine, iar tu ai căzut ca și cum ai fost secerată.

KALI (încovoindu-se): Nu folosi acest cuvânt, ne deprimă. Imaginează-ți că, această coasă ne-a fost sprijin, la bine și la rău, așa ne pot identifica muritorii.

EGO (deschizând ușa): Până mă întorc, sper să îți revii.

KALI (rugătoare, se afundă în saltea. Își scapă coasa și agonizează): Te rog, umple patul cu zăpadă. Vrem să simțim frigul în oase.

EGO (sfidător): Sunt frunze, altceva nimic.

KALI (îngăimând): Așează-ne zăpadă la tâmple. Mereu am dorit zăpadă, iarna este un anotimp puternic, te îngheață și te răpune.

Ego îi așează frunze, o acoperă complet.

KALI ( abia șoptind): Ce bine e, să fim îngropate de un biet muritor, în zăpadă! ” Nici un fulg de nea nu cade vreodată într-un loc greșit”citat preluat din filosofia Zen.

EGO (pregătit să iasă): Dacă ți-e mai bine, hai că plec.

KALI (îl prinde de mână): Mai rămâi, ne este sete, vrem să bem.

EGO (o servește cu apă, în timp ce se scurge pe așternut): Ce-ai făcut? Am ajuns să am grijă de alții, înainte nici nu mă gândeam. Te-ai topit după mine, biată umbră!

KALI (clănțănind dantura): Ți-am fost alături, ești vinovat de tot ce ni se întâmplă. Simțim că sfârșim.

EGO (se amuză): Naiba te-a pus să ți se pună pata pe mine?

KALI (privindu-l în ochi): Am fost naive, te admiram cum piereai în sinea ta.

EGO (fericit de dinamica lucrurilor ): Raționamentul a fost colacul meu de salvare, ajuns la mal am realizat că nu pot muri fără să mă dăruiesc semenilor.

KALI (uimită): Cum ai putut? Oare cum? Te-am subevaluat? Te-ai jucat cu așteptările noastre, nefericitule!

EGO (îndreptându-se spre ușă): Cum te-ai jucat și tu, păcătoaso. Bucură-te draga mea, Zamolxes te așteaptă!

Kali trage tare aer prin dinți și își dă ultima suflare.

 Ego plânge, bătând cu pumnii în adunătura de oase vizibile.

EGO (se apleacă și lovește trupul inert): La naiba, schelet nenorocit, la naiba cu tine! Ai sperat să îmi iei sufletul și ai sfârșit tu. Ai stat la pândă sperând să cad în groapă, și ce să vezi, te-ai afundat. Nemurire vin! M-am lepădat de vicii și egoism, am renăscut. A murit Kali, trăiască veșnicia!

Se stinge lumina, se oprește muzica, în timp ce Ego părăsește încăperea.

ITOAFĂ ADRIAN GEORGE

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet