12 aprilie: Sfântul Mucenic Sava, Sfântul Ierarh Vasile și Sfânta Antuza

Trinitas TV / Sfântul Mucenic Sava, Sfântul Ierarh Vasile și Sfânta Antuza

Sfântul Sava († 372) s-a născut în anul 334, fiind fiul unor creștini evlavioși din părțile Buzăului, în perioada când această parte a țării era stăpânită de goți.

A fost povățuit și îndrumat în cele duhovnicești de preoții Sansalas și Gutti­cas, sporindu-și evlavia și râvna pentru rugăciune, precum și blândețea, smerenia, iubirea de adevăr și statornicia în credința ortodoxă. La vârsta maturității, el cânta psalmi în biserică și ducea o viață pilduitoare, scrie Pr. Ștefan Sfarghie în Ziarul Lumina.

Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând și răbdător față de toți, gata la ascultarea cea bună și împodobit cu smerenie creștină și cu celelalte virtuți. Traiul său zilnic era simplu și nu se îngrijea să strângă averi materiale.

Când goții păgâni au început prigonirea creștinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin sate și să i se aducă jertfe, dar Sfântul Sava îi îndemna pe creștini să nu facă unele ca acestea.

Înainte de Paștele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus să rămână, pregătindu-l pentru mucenicie. La puțină vreme, sfântul, mărturisind că este creștin, a fost prins de goți și chinuit de aceștia pentru credința sa în Hristos.

Văzând păgânii că Sfântul Sava a îndurat cu bărbăție toate suferințele, la porunca lui Atanaric, l-au înecat în râul Museos, care astăzi se cheamă Buzău.

În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduința Bisericii din Goția, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbați vrednici să ridice moaștele Sfântului Sava și să le ducă în Capadocia, mai amintește sursa citată.

Calendarul Ortodox ne aduce aminte că tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetății Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârșit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane. Integral pe: R3Media


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns