17 mai 2024: Magazin media pentru o presă națională
Vă recomandăm pentru ziua de astăzi la rubrica “Magazin media pentru o presă națională”, următoarele articole de presă:
MAI: Șapte bărbați din India, Pakistan, Sri Lanka și Vietnam au fost îndepărtați, ieri, sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine. Aceștia au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.
G4Media: Forțele ruse au avansat 10 km în regiunea ucraineană Harkov într-o zonă, dar situația s-a „stabilizat” începând de vineri, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de postul de presă RBC-Ucraina, preluat de The Telegraph.
„Astăzi, forțele noastre de apărare i-au stabilizat pe ruși acolo unde se află acum. Cel mai adânc punct al avansului lor este de 10 km”, a declarat Zelenski jurnaliștilor. Integral pe: G4Media
News.ro: Meteorologii anunţă că temperaturile vor fi, în ultimele două săptămâni ale lunii mai, apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării şi uşor mai ridicate în primele două săptămâni din iunie. Cantităţile de precipitaţii se vor situa şi ele în jurul valorilor normale.
Libertatea: Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a comentat legea adoptată cu o zi înainte în Estonia, care permite utilizarea activelor înghețate rusești pentru a ajuta Ucraina. Kadîrov a cerut un răspuns la această lege cu „lovituri cu rachete direcționate” asupra Estoniei, scrie Kommersant, care citează postarea de pe canalul de Telegram al șefului de la Groznîi. Citeşte întreaga ştire: Libertatea
- Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
- Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu