Preot misionar român din Canada, invitat de ASCOR – Alba Iulia să vorbească despre iubirea creștină
Publicat de Ștefana Totorcea, 25.05.2024
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia organizează duminică, 26 mai 2024, o nouă conferință duhovnicească. Invitat este un preot român care face misiune în centre de îngrijiri paliative din Canda.
Părintele Octavian Blaga, preot slujitor în cadrul unei parohii ortodoxe multietnice aflate sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe din America (O.C.A.), va susține conferința cu tema: „Fără iubire, viața mai are sens?”
Stabilit în provincia canadiană Quebec, Părintele Octavian Blaga este autorul cărții „Iubirea”, apărută în limba română în 2021 la Sherbrooke, și acordă asistență spirituală în cadrul mai multor centre de îngrijiri paliative.
Conferința are loc, de la ora 19:00, în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. (basilica.ro)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews.
Notă R.B.: Un articol despre carte găsiți pe ortodoxiatinerilor.ro – „Iubirea” de Pr. Octavian Blaga – una din cele mai bune cărți editate în ultimii 34 de ani în România, autor: Claudiu Bălan.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet