Gînduri despre olimpiadă

Nu numai toți nenumărații gură-cască ai planetei, ci și creștinii au ajuns a se holba la grozăviile din țara fărădelegilor pe care, sfidător și dinadins blasfemiator, diavolii, prin slugile lor devotate, le scot zilele acestea în lumina zilei fără a se mai teme de cineva!

E jale, îmi zic! Ne-au părăsit, oare, Sfinții și nu se mai roagă și pentru noi? Ne-au pierit, oare, toți pustnicii nevoitori pînă mai ieri de prin crăpăturile munților și de prin păduri încît diavolii joacă tontoroiul cu mare veselie crezîndu-și victoria aproape?…

Nicidecum, îmi răspund după cîteva clipe de reflecție! Ei își continuă rugăciulile, dar – vorba Sfîntului Sofian – trebuie să ne rugăm și noi pentru ca Dumnezeu să ne audă! Vina e doar a noastră: a mea, care mă rog cu gîndurile aiurea, grăbit să trec la datoriile lumești; a ta, cititorule, care treci plictisit peste frazele acestea spre a căuta repede altceva mai interesant; a femeii care habar n-a avut pînă acum de Biserică și nu știe ce-i rugăciunea; a bărbatului care strîmbă din nas dacă-i vorbește cineva despre ortodoxie căci a auzit el de popi corupți și de „sinodul“ din Creta care i-a transformat peste noapte pe mai toți slujitorii altarelor în eretici așa încît se simte îndreptățit să abandoneze sine die închinarea dinaintea Icoanelor făcătoare de minuni și a Sfintelor moaște!…

Scandalizîndu-ne cu ochii la cerul tăcut și frîngîndu-ne mîinile a neputință, procedăm precum personajele lui Ion Creangă din cunoscuta, premonitoria sa narațiune care mi-a inspirat sintagma folosită și-n alte eseuri sindromul drobului de sare.

Nu privind năstrușniciile policrome și zgomotoase ale tatălui minciunii și ale fiilor săi mai putem face ceva astăzi aceia care ne considerăm creștini; nu pierzînd vremea dinaintea ecranelor mici ori mari, butonînd emoticoane și punînd sute de semne de exclamare, spre a ne arăta dezacordul formal. Nemaiprididind a răspîndi blasfemiile cu pricina tuturor corespondenților din agende ca să le probăm că sîntem oameni moderni, informați la zi și bine ancorați în realități, facem, de fapt, un serviciu publicitar lucrărilor potrivnicului care-și freacă ghearele hohotind și riscăm totodată smintirea celor (încă) fără discernămînt.

Psihicul funcționează ca o sugativă: odată ce insul a vizualizat o imagine, un clip, un film, o figură, un gest etc. nu se mai poate șterge nimic, rămîne acolo atîta vreme cît individul trăiește. Neuronii nu mor, amintirile se păstrează imprimate în ei, interacționează toată viața, se combină cu ceea ce găsesc în creier, operează peste vreme, surprinzător și independent de voință. S-a spus că o imagine valorează mai mult ca o mie de cuvinte – e adevărat; pe aceasta se bazează și diavolul.

Singurul mod radical de a ne sustrage valurilor de manipulări mediatice este renunțarea la serviciile profesioniștilor puși cu precădere în slujba răspîndirii veștilor rele. Cunosc bravi oameni, buni profesioniști, care și-au azvîrlit demult din locuințe „cutiile drăcești cu coarnele pe acoperiș“ pentru a nu-și mai contamina sufletele cu răul ce curge necontenit prin chipurile schimonosite demonic și prin vorbele amăgitoare ale acestor biete unelte docile promovînd asiduu prevederile „agendei 30“.

Nu pledez pentru ignorarea unor manifestări deșănțate, a unor acorduri criminale, a feluritelor furtișaguri și mai ales a batjocoririi credinței, a simbolurilor naționale, a valorilor și a eroilor; dimpotrivă: avem de meditat mereu la sacrificiile înaintașilor, la tradițiile păstrate de ei cu sfințenie și la nepăsarea majorității oamenilor, a celor dedați folosirii tehnologiilor de vîrf, față de acestea în numele unei absurde „alinieri“ impuse de globaliști. Prin toate mijloacele laice, așa-zis democratice – prin mass media de exemplu –, putem combate hotărît pașii făcuți perfid de păpușarii lumii după regulile Overton¹.

Mult mai important este ca acasă, în păduri ori în biserici să alegem: ori vom aștepta Mirele cu genunchii inimii plecați și candelele minții împodobite pentru luminarea Căii noastre spre aflarea Adevărului întru Viață, ori Îl vom aștepta precum fecioarele neînțelepte din cunoscuta pildă evanghelică. Oricum am hotărî, El va veni, după cum a promis, iar la judecata particulară și de obște vom avea de răspuns.

Blaasveld, 27 cuptor 2024

1^ „Ferestra Overton“, sau trecerea unei idei de la „imposibil“ la „legal“ în 6 paşi: 1 – imposibil: într-un moment de oportunitate politică / socială, se prezintă opiniei publice o idee (problemă sau chiar o soluţie la o problemă) care este cunoscută în societate ca fiind imposibilă şi de neacceptat (bazîndu-se pe logică şi fapte). În această fază este forţată acceptarea existenţei ideii / problemei şi sînt provocate discuţiile pe tema acesteia; 2 – radical: este iniţiată dezbaterea ideii de către specialiştii în domeniu, care o prezintă ca fiind radicală, însă nu de neconceput. În mediul virtual, utilizatorul poate substitui specialistul, devenind chiar el vectorul de inoculare a acesteia. Ideea este în continuare respinsă ca neviabilă; 3 – acceptabil: unii formatori de opinie declară că ideea e acceptabilă şi poate funcţiona în anumite circumstanţe; 4 – raţional: „Fereastra Overton“ este mutată în zona raţională, etapă în care mass media încep să joace un rol foarte important în „manipularea auditoriului“. Ideea este reprezentată ca fiind soluţia raţională, fiind utilizate argumente raţionale pro şi contra; 5 – popular: ideea este prezentată ca fiind populară, adică răspîndită în societate, deseori fiind utilizate jumătăţi de adevăruri. Diseminarea şi dezvoltarea este preluată de „postaci“, accentul fiind pus pe susţinerea cantitativă a ideii; 6 – legal: „Fereastra Overton“ se mută în zona legalizării ideii / problemei, prezentată ca fiind o oportunitate politică. Politicienii promulgă o lege personalizată, care reglementează ideea. (V. Petrică Alupoaie şi Flavius Sichitiu, https://intelligence.sri.ro/fereastra-overton-manipulare-la-nivel-inalt/ Am corectat tacit erorile de limbă).

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.