Doamnei ministru Ligia Deca

Către Ministerul Educației
În atenția doamnei ministru Ligia Deca

Cu referire la conținutul proiectului Profilul şi standardele profesionale ale cadrului didactic din învațământul preuniversitar, aflat în dezbatere publică, semnalăm următoarele aspecte:

Constatăm o dată în plus că Ministerul Educației ia drept ordine recomandările OCDE şi le aplică mecanic indiferent ce trebuie să sacrifice pentru punerea lor în practică.

OCDE are ca obiectiv crearea unei guvernanțe globale prin proceduri de strandardizare, prin dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere și evaluare a politicilor publice, monitorizarea cheltuielilor publice și promovarea agendei digitale. Cât de onestă este această organizaţie ne putem da seama citind următoarele, pe site-ul OCDE:

„Pandemia a lovit puternic România, dar guvernul a gestionat consecințele economice rapid și eficient, contribuind la o redresare rapidă a activității economice”, a afirmat Mathias Cormann, secretarul general OCDE, cu ocazia prezentării studiului la București, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

“Criza COVID-19 a lovit România după două decenii de performanțe economice deosebite”.

“Economia României și-a revenit puternic după criza COVID-19”

Cum am putea credita un organism care face, pe site-ul oficial, asemenea afirmaţii fantasmagorice?

Profilul profesional generic al cadrului didactic din învățământul preuniversitar, organizat pe 7 domenii de competențe, stabileşte sarcini fără a indica modalități concrete, realiste, pentru îndeplinirea lor şi fără a defini clar unele noțiuni.

1- D3: Mediu de învățare și stare de bine. Conceptul de “stare de bine”, mereu prezent în documentele Min Educ, nu este clar definit. “Starea de bine” fiind o percepție subiectivă poate fi foarte diferită de la un individ la altul; ceea ce înseamnă stare de bine pentru un individ poate însemna disconfort pentru altul.

Dacă profesorul trebuie să creeze “un mediu fizic, emoțional și social pozitiv, care să susțină [….] respectul pentru demnitatea fiecărei persoane”, o notă proastă, acordată pentru un nivel nesatisfăcător de cunoştințe, sau propunerea unei sancțiuni pentru acte de indisciplină, afectează demnitatea elevului şi stima sa de sine, având impact asupra “confortului fizic și psihic”, şi asupra “stării de bine”?

2- D4.6.Previne și combate violența în mediul școlar, inclusiv bullying-ul și cyberbullying-ul, consumul de substanțe nocive, infracționalitatea, traficul de minori și alte comportamente/ fenomene care pot afecta siguranța elevilor și starea lor de bine.

Cum anume reuşeşte profesorul să facă toate aceste lucruri în condițiile în care actele de violență în şcoli au crescut ca număr şi intensitate în ciuda programelor antibullying desfăşurate de ani de zile, iar cadrul didactic însuşi este adesea victima actelor de violență ale elevului, fiind lăsat de Ministerul Educației fără niciun mijloc de apărare în fața unor astfel de comportamente? In schimb, ministerul a elaborat o stufărie de proceduri post factum, care nu au nimic comun cu prevenția. Avem nevoie de legislație care să protejeze profesorul. Ministerul Educației are mereu în vedere “starea de bine” a elevului, dar nu am văzut preocupări legate de trauma sufletească, probabil nevindecabilă, a unui profesor bătut în școală de un elev al său.

In privința consumului de droguri în şcoli: nu am văzut niciun efort al “autorităților” pentru a ajunge la dealeri. Azi, cînd se poate urmări orice, a nu ajunge la dealerii înseamnă că nu se doreşte acest lucru.

Doamna ministru a afirmat că are in vedere măsuri care să facă această profesie mai atractivă. In acest caz trebuie început de la statutul profesorului, de la redarea autorității profesorului, lucru imposibil de realizat fără aducerea drepturilor elevului la măsura firească. Este limpede că agresivitatea în școala României educate nu poate fi stăvilită cu măsurile de până acum. Aplicând aceleași măsuri – dovedite ineficiente – nu putem să ne așteptăm la rezultate diferite de cele pe care le avem în prezent.

Elevul nu poate fi nici măcar mustrat în fața clasei, pentru că îi scade stima de sine şi îi este ruinată starea de bine, dar profesorul poate fi călcat în picioare fără să-i scadă stima de sine și fără a rămâne traumatizat pentru restul vieții? Cadrul didactic este evaluat de elevi, pus sub lupă, arătat cu degetul. In formularea noii Legi a învățământului, Ministerul Educației nu a avut în vedere realitățile din teren şi nu a ținut seama de feedback-ul real al cadrelor didactice.

Precizăm că profesorii nu doresc instituirea unei dictaturi a cadrului didactic, ci o relație echilibrată, de respect reciproc, în cadrul triunghiului părinți- profesori- elevi. Devalorizarea dascălului ca persoană, adică degradarea continuă a respectului elevului faţă de profesor (și implicit faţă de școală) nu va îmbunătăţi starea învăţământului, nu-l va moderniza și nu va face niciun serviciu elevului.

Ce soluții preconizează Min Educației pentru încetarea dictaturii elevului și redarea demnității cadrului didactic în relația cu elevul?

3- D4.1. Oferă sprijin elevilor în funcție de particularități individuale, de cerințe educaționale speciale, cu dizabilități, tulburări specifice de învățare [……….] inclusiv în colaborare cu colegi și/sau alți specialiști (ex.: consilieri școlari, profesori itineranți și de sprijin, logopezi, asistenți sociali, kinetoterapeuți etc.).

In numele incluziunii sunt, de fapt, neglijate tocmai nevoile speciale ale multor copii cu dizabilități. Dacă într-o clasă se află un copil cu o formă de autism înalt funcțional, el se poate integra şi relaționează satisfăcător cu colegii. Dar dacă suferă de o formă mai gravă, ora nu se poate desfăşura în condiții normale.

Copiii cu anumite grade de retard, fără tulburări de comportament, sunt de obicei uitați în clase, pentru că profesorul nu poate valorifica optim tot timpul orei dacă trebuie să lucreze separat cu acel copil şi concomitent cu restul clasei. Profesorii itineranți sunt puțini şi nu acoperă toate nevoile.

Copiii cu tetrapareză spastică au adesea pe lângă dificultăți motorii și vorbire deficitară. Cum pot fi ei notați corect la limbi străine, muzică, desen?

Există cazuri de elevi turbulenți, unii diagnosticați cu diverse probleme medicale, transferați de la o şcoală la alta fără ca vreuna dintre școlile respective să găsească o soluție. Această abordare, care recomandă incluziunea cu orice preț, ignoră faptul că aceşti copii au nevoie să fie şcolarizați într-un mediu adaptat nevoilor lor, de personal specializat. Incluziunea cu orice preț încalcă dreptul de a învăța într-un mediu sigur și normal al celorlalți elevi.

4- D5.4. Manifestă capacitate de autoechilibrare și de adaptare în diferite contexte, inclusiv în situații noi sau stresante, menținând o autoritate adecvată în relație cu elevii.

Cum poate profesorul să mențină “o autoritate adecvată în relație cu elevii” când este lipsit de orice mijloace coercitive, iar elevul poate veni drogat la şcoală şi poate călca în picioare cadrul didactic, eventual chiar sub ochii părintelui, părinte căruia nu i se impune niciun set de obligații referitoare la comportament în relația cu profesorul? Un astfel de set de obligații, care să prevadă şi măsuri în caz de nerespectare, a devenit stringent necesar.

Cadrele didactice sunt împiedicate, prin legea educației, să acționeze împotriva copiilor agresivi sau care tulbură orele de curs. Este notoriu cazul de la grădinița nr.111 din sectorul 6, București, de unde o profesoară a fost dată afară și sancționată pentru „lipsa de delicatețe în gestionarea cazului”, femeia fiind acuzată de „bruscarea agresorului” după ce a intervenit în apărarea unui copil agresat de un coleg şi a împiedicat o tragedie. Mai mult, mama copilului agresor a înaintat plângeri penale împotriva tuturor cadrelor didactice prezente, pentru „traumatizarea fizică și psihică pe viață” a agresorului.

Ministerul Educației nu poate cere cadrului didactic să “manifeste capacitate de autoechilibrare și de adaptare în diferite contexte, inclusiv în situații noi sau stresante, menținând o autoritate adecvată în relație cu elevii” fără a asigura condițiile în care profesorul poate satisface această cerință.

5- D5.2. Își autoreglează conduita pe baza reflecției asupra stereotipurilor și preconcepțiilor de rasă, etnie, gen, statut social, economic și cultural, vârstă, abilitate, religie sau naționalitate.

Cu privire la “stereotipurile şi preconcepțiile de gen”:
Convenția de la Istanbul stipulează în Art 3, litera c) că: „’gen’ va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi”.

„Prin stereotipuri de gen se înțeleg sistemele organizate de credințe și opinii consensuale, percepții și pre¬judecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și bărbații”.

Cu alte cuvinte, ceea ce noi am fost învățați să credem că trebuie să îndeplinească o femeie în calitatea ei de femeie și un bărbat în calitatea lui de bărbat, sunt lucruri care trebuie combătute. Copiii noștri nu ar trebui, deci, să mai înveţe „stereotipuri de gen”, precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască, să-și crească copiii, să-i educe, ori acela că intră în rolul unui bărbat să-și ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să asigure copiilor lui un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de putere prin rolul său de apărător al familiei.

In spiritul eliminării ‘stereotipurilor’ legate de rolul femeii, recent OCDE a solicitat României să scurteze concediul de creștere a copilului, iar femeile să se întoarcă mai repede la muncă după ce nasc!

Asistăm la o nouă încercare a Ministerului Educației de a vârî pe sub uşă ideologia de gen în şcoală. Sub pretextul educaţiei pentru diversitate și nondiscriminare, pe fondul devalorizării ideii de familie naturală, se urmăreşte îndoctrinarea copiilor o ideologie care a dus, în ţările în care a fost implementată, la tragedia apariţiei unei generaţii de copii confuzi, dezorientaţi și rupţi de firescul lucrurilor.

Aplicarea unor asemenea recomandări nu are nimic comun cu spațiul nostru cultural, cu etosul românesc, şi încalcă grav prevederile art. 29 alin. 6 din Constituția României, care se referă la dreptul părinţilor de a asigura educația copiilor în concordanță cu propriile convingeri.

6- D7.1. Tehnologie digitală în educație. Analizează profilul digital al elevilor și implicațiile utilizării tehnologiei asupra dezvoltării și învățării.

Recent Suedia a revenit la manualele clasice. Renunțarea la manualele digitale şi la utilizarea tabletelor s-a decis după ce s-a constatat că elevii nu mai știu să citească. După cum dovedesc numeroasele studii existente, expunerea constantă la tehnologie digitală are drept consecințe scăderea capacității de comunicare “face to face”, scăderea abilităților de relaționare socială (și, ca urmare, creșterea agresivităţii), dispariţia apetitului pentru lectură “cu cartea în mână”, analfabetism funcţional.

In vreme ce alții analizează consecințele şi iau decizii înțelepte, Ministerul Educației din România doreşte digitalizarea învățământului de la clase cât mai mici. Fostul ministru al Educației, dl Sorin Câmpeanu, a afirmat că „până în 2027 trebuie să avem digitalizate toate sistemele de învăţământ, inclusiv preșcolar…”, „școlile smart vor fi singurele acreditate” și „inteligenţa artificială va deveni perfect funcţională o dată cu conexiunea la sistemul 5G”.

Înainte de a pune în practică aceste proiecte, solicităm Ministerului Educației să citeze studiile (din surse independente) care demonstrează că tehnologia 5G pe care se va baza digitalizarea sistemului de învățământ este lipsită de nocivitate pentru om, precum şi studiile independente care demonstrează că expunerea copiilor la utilizarea îndelungată a tehnologiei este lipsită de riscuri, cu precizarea timpului admis de expunere la utilizarea în siguranţă a tabletei, calculatorului, etc, pe grupe de vârstă.

CU PRIVIRE LA SALARIZAREA DIFERENŢIATĂ A CADRELOR DIDACTICE ÎN FUNCŢIE DE PERFORMANŢĂ

Doamna ministru a anunțat că profesorii vor trece prin evaluări anuale care vor cuprinde analize ale performanței elevilor, evaluări ale conducerii şcolii și ale colegilor de cancelarie. În funcție de ele va fi ajustat și salariul, aceasta fiind tot o recomandare a OCDE. Anunțata decizie scapă din vedere câteva aspecte obiective care o fac imposibil de aplicat în condiții echitabile:

Dacă performanța se va măsura în notele elevilor, acest lucru va genera o presiune și mai puternică decât în prezent pentru note mari, fără acoperire. Dacă se va măsura în distincții la concursuri și olimpiade, rezultatul va fi acela că se va mări presiunea pe elev.
In plus, în învățământ se lucrează cu materialul existent. Stim că în unele școli, oricâte eforturi ar depune profesorul, el nu are “material” apt de performanță. Copiii se nasc cu înzestrare genetică diferită, cu înclinații şi capacități diferite. Indiferent de strădania profesorului, orice elev învață atât cât vrea şi atât cât poate.

Dacă performanța s-ar exprima prin examene promovate apare alt inconvenient, deoarece nu toate obiectele sunt discipline de examen.

Există şcoli în care la clasă se lucrează predominant cu elevii buni. Aceasta este consecinţa faptului că Ministerul Educaţiei a făcut deja din școală un sistem excesiv de competitiv, cu preocupare excesivă pentru performanţă și cu permanentă presiune pentru obţinerea ei, deoarece performanţa (exprimată prin rezultate la concursuri şi olimpiade) reprezintă singurul criteriu în evaluarea profesorului, celelalte criterii pentru acordarea calificativului anual fiind oarecum secundare.

La un moment dat s-a pus în circulație o idee şi mai nefericită: o salarizare bazată pe “efortul diferit al profesorului în funcție de disciplina pe care o predă”. Această idee este discriminatorie din capul locului și un mijloc sigur de a rămâne fără cadre didactice calificate la anumite discipline.

Pregătirea copiilor pentru examene naționale, precum și corectarea lucrărilor trebuie să fie activități plătite suplimentar (nefiind vorba, deci, de salarizarea diferențiată a profesorilor care predau discipline de examen, ci de plata suplimentara a unei munci ocazionale).

Evaluarea intercolegială ar fi cu totul irelevantă, deoarece ar reflecta nu performanța şi profesionalismul, ci cota de simpatie. In plus, nu există niciun fel de criterii pe baza cărora profesorii care predau discipline diferite să se poată evalua reciproc. Aceleaşi observații sunt valabile în cazul evaluării făcute de conducerea şcolii. Consecința sigură ar fi învrăjbirea profesorilor şi, eventual, eliminarea persoanelor considerate incomode din varii motive. Obiectivitatea nici nu intră în discuție.

Motivul pentru care se pune problema salarizării diferențiate îl găsim tot într-o declarație a doamnei ministru care a afirmat că:

“…în noua lege vorbim de evaluări anuale standardizate. Avem o investiție în PNRR care vizează exact acest aspect: o platformă pentru evaluare standardizată”. Cu ce se ocupă OCDE? Cu evaluări standardizate. Deci, este vorba despre bani.

Pentru ca evaluarea anuala si salarizarea în funcție de performanță aplicată profesorilor să nu fie măsuri profund discriminatorii la nivel social, singura cale de urmat este aplicarea acelorasi masuri, cu începere la aceeaşi data, tuturor categoriilor de bugetari, inclusiv parlamentarilor şi membrilor guvernului.

Ne dăm seama că măsura i-ar pune în dificultate pe unii dintre parlamentari (mulți la număr), deoarece nu i-am mai auzit de la depunerea jurământului.

Domnilor Ciolacu şi Ciucă le-ar fi, de asemenea, destul de greu să explice “performanța” creşterii datoriei guvernamentale brute la 44.733 lei/cap de locuitor, conform datelor statistice publicate pe site-ul MF la 30 aprilie 2024. Ne aşteptăm să fie retribuiți în funcție de această performanță şi să restituie banii încasați necuvenit.

Prof. Popa Olimpia

Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.