Sinuciderea asistată și cazul domnului Andrei Haber

PRO VITA București / 20/09/2010

In martie 2009 Paul Tauberg, canadian de origine romana primeste urmatorul mail de la elvetianul de origine romana Andrei Haber:

“Iata un ultim mesaj de la mine, dat fiind ca in momentul in care citesti aceste randuri eu nu mai sunt in viata. Decizia am luat-o in aprilie trecut, dar a trebuit sa astept divortul pentru a nu-i permite duioasei mele sotii sa puna mana pe averile mele. Divortul s-a pronuntat la sfarsitul lui ianuarie si a devenit definitiv la sfarsitul lui februarie. […] Asta-i! A fost frumos, sau urat, in fine, a fost. Din nou, uitati-ma cat mai repede cu putinta si fiti cat mai fericiti cu putinta.”[1]

In martie 2009 Andrei Haber, 62 de ani, s-a sinucis, depresia fiind motivul central al deciziei sale, ajutat fiind de Dignitas, o controversata organizatie elvetiana specializata in sinucideri asistate medical, care i-a furnizat substanta letala (pentobarbitalul de sodiu- un sedativ puternic), l-a asistat in indeplinirea actului suicidal si care urma sa incinereze corpul si sa imprastie cenusa in atmosfera “astfel incat nu va ramane nici o urma din mine pe aceasta lume in care am venit din greseala.”

Domnul Tauberg isi descrie prietenul ca pe un om sclipitor, care a suferit mult, cu o tumultoasa viata romantica. Si-a parasit prima sotie in 1991 pentru o alta femeie de la care a avut un baiat, si care l-a parasit la scurt timp de la nasterea copilului rupand orice legatura cu el. La mijlocul anilor ’90 se casatoreste cu o rusoaica de care divorteaza ulterior, dupa multi ani de separare neoficiala, timp in care domnul Haber si-a intretinut sotia si fiica ei dintr-o casatorie anterioara pana cand acestea au obtinut statulul de imigrant in Elvetia. Ultima casatorie a fost cu o ucrainianca, mentionata in mailul de mai sus adresat domnului Tauberg, care a incercat sa intre in posesia averii sale.

Actul domnului Haber a starnit furia prietenilor sai la adresa clinicii Dignitas, care i-a oferit suportul: Tereza Barta, profesoară de film la Universitatea York din Toronto, şi ea una dintre prietenii lui Haber: “Nu-i dai un cocktail letal cuiva care spune ‘Sunt depresiv, vreau sa mor.’ Il duci la un doctor si ii dai anti-depresive.”[2]

De asemeni, domnul Tauberg a declarat: “Am fost indignat si inca sunt indignat că cineva l-a ajutat să se sinucidă, în loc să-l trateze şi să prevină acest act”.[3]

Acest caz repune in discutie problema etica a eutanasiei, a sinuciderii asistate si a liberului arbitru, facand-o mai complexa si delicata prin particularitatea sa si anume ca acest caz, spre diferenta de cele consacrate ca baza de discutie, pune in atentie viata unui om care nu prezenta o boala in faza terminala ci suferea de depresie.[4]

In ce masura este etic sa ajuti un pacient sa se sinucida? In ce masura ajutarea unui pacient a se sinucide reprezinta o amenintare adusa dreptului la viata al individului? In ce masura se pot lua decizii de viata si de moarte sub efectele depresiei? Acestea sunt niste intrebari carora vom incerca sa le dam un raspuns pentru a intelege mai bine cazul analizat.

Vom incerca o glosare a raspunsurilor care pot fi date acestei probleme:

In favoarea acceptarii sinuciderii asistate medical s-au dat mai multe argumente pe care am incercat sa le grupam in urmatoarele categorii:

– autodeterminarea si autonomia personala: fiecare individ, prin prisma demnitatii si valorilor sale, are dreptul sa ia decizii in ceea ce priveste propria sa viata sau moarte in concordanta cu propriile sale valori si credinte.

Se adauga acestui argument, completandu-l, faptul ca nimeni nu are dreptul de a impune obligatia de a trai cand ei (pacientii) si-au exprimat dorinta contrarie si de asemenea, realitati ca teama si lipsa demnitatii pot fi cel mai bine percepute si evaluate numai de pacientii insisi astfel incat decizia finala trebuie sa le apartina.[5]

Acest argument pune in discutie dreptul la viata al fiecarui individ, garantat prin articolul 3 al Declaratiei Drepturilor Omului [6]. Rezultata din traditia crestina si democratica a civilizatiei europene, acest articol recunoaste valoarea intrinseca a vietii, caracterul ei inviolabil. Orice derogare de la aceasta lege reprezinta o relativizare a unei valori de baza a societatii moderne. [7] (…) – integral pe culturavietii.ro.

[1] Evenimentul zilei-“Viata lui Andrei Haber-de la copilul nedorit la eutanasie”, Ionut Stanescu, 21 mai 2009

[2] National Post- “Death’s facilitators face moral questions”, Tom Blackwell, 16 mai 2009

[3] Cotidianul-“Un român deprimat în urma unui divort s-a sinucis legal cu ajutorul unei controversate clinici elveţiene”, 19 mai 2009

[4] Dupa cum reiese si din afirmatiile judecatorului de caz Phlippe Barboni: “Acest caz a prezentat o particularitate: faptul ca persoana nu suferea de o boala grava sau incurabila si care sa provoace dureri mari. Motivatiile au fost in esenta de natura psihologica.”

[5] Aceste argumente sunt sintetizate de prof.dr.Constantin Bogdan din Raportul privind euthanasia, 2003, prezentat Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei de catre dl. Dick Marty.

[6] „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”

[7] Acest argument poate fi corelat si cu valoarea vietii recunoscuta de principiile etice ale profesiunii medicale asa cum reies fie din juramantul hipocratic: “sa nu prescrii medicament mortal, sa nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea” sau din punctual 3 al Principiilor eticii medicale ale Asociatiei Medicilor si Chirurgilor Americani: “Medicul nu trebuie sa accepte luarea unei vieti umane in practicarea profesiei sale, ci tot timpul sa respecte sactitatea vietii umane si s incerce sa prezerve sau sa imbunatateasca calitatea vietii.”

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet