MIŞCĂRILE NAŢIONALE ŞI DICTATURA

Capitanul Corneliu Zelea-Codreanu la Gara de Nord la venirea lui Mota și Marin - februarie 1937 | Ziaristi Online

       De câte ori se vorbeşte despre o mişcare naţională, sistematic i se pune în sarcină faptul conducerii spre un regim de dictatură. Nu vreau să fac în acest capitol critica dictaturii, ci voiesc să arăt că mişcările din Europa: „Fascismul”, „Naţional-Socialismul” şi „Mişcarea Legionară” etc. nu sunt nici dictaturi, după cum nu sunt nici democraţii.

      Cei care ne combat, strigând: „Jos dictatura fascistă!”, „Luptaţi împotriva dictaturii! Feriţi-vă de dictatură!”, nu lovesc în noi. Împuşcă alături sau cel mult pot lovi în faimoasa „dictatură a proletariatului”. Dictatura presupune: voinţa unui singur om, impusă cu forţa voinţei celorlalţi oameni dintr-un stat. Deci două voinţe: a dictatorului sau a unui grup, de o parte şi a poporului, de alta. Când această voinţă se impune prin silnicie şi cruzime, atunci dictatura este tiranie. Când însă o naţiune în entuziasm indescriptibil şi în majoritate de 98%, naţiune de 60 de milioane sau de 40 de milioane de suflete, aprobă, aplaudă în delir măsurile şefului, însemnează că între voinţa şefului şi voinţa poporului este un desăvârşit acord. Mai mult, ele se suprapun aşa de perfect, încât nici nu mai există două. Există una singură: a naţiunii, a cărei expresie este şeful. Între voinţa naţiunii şi voinţa şefului nu există decât un singur raport: raport de exprimare.

     A susţine că unanimitatea obţinută sub regimurile mişcărilor naţionale se datorează „terorii” şi „sistemelor inchizitoriale” este cu totul neserios. Pentru că popoarele în mijlocul cărora s-au ridicat asemenea mişcări sunt de o înaltă conştiinţă cetăţenească. Ele s-au luptat, au sângerat, au lăsat mii de morţi pentru libertate. Niciodată însă nu s-au plecat: nici în faţa duşmanilor dinafară şi nici în faţa tiranului dinăuntru. Pentru ce nu s-ar lupta şi n-ar sângera şi azi în faţa terorii de acum? Şi apoi cu forţa, cu silnicia, cu teroarea, poţi să scoţi voturi şi chiar majorităţi; vei scoate plânsete, vei scoate suspine, dar nu s-a pomenit şi nici nu se va pomeni să poţi scoate entuziasm şi delir. Nici la naţia cea mai imbecilă din lume. Mişcarea naţională, neavând deci caracterul regimurilor dictatoriale, ne întrebăm: ce este atunci?

     Este democraţie? Nu este nici democraţie. Pentru că şeful nu este ales de mulţime. Democraţia are la bază sistemul eligibilităţii. Aici nici un şef nu este ales prin vot. Şeful este consimţit. Dacă nu-i dictatură şi nici democraţie, atunci ce este? Este o formă nouă de conducere a statelor. Neîntâlnită până acum. Nu ştiu ce denumire va căpăta, dar este o formă nouă. Cred că are la bază acea stare de spirit, acea stare de înaltă conştiinţă naţională, care, mai devreme sau mai târziu, se întinde până la periferiile organismului naţional. Este o stare de lumină interioară. Aceea ce odinioară era zăcământ instinctiv al neamului, în aceste momente se reflectează în conştiinţe, creând o stare de unanimă iluminaţie, întâlnită numai în marile experienţe religioase. Această stare, pe drept s-ar putea numi o stare de ecumenicitate naţională. Un popor în întregimea lui ajunge la conştiinţa de sine, la conştiinţa rostului său şi a destinului său în lume. În istorie n-am întâlnit la popoare decât sclipiri de o secundă. Din acest punct de vedere azi ne găsim în faţa unor fenomene naţionale permanente. În acest caz şeful nu mai este un „stăpân”, un „dictator” care face „ce vrea”, care conduce după „bunul plac”.

     El este expresia acelei stări de spirit nevăzute. Simbolul acestei stări de conştiinţă. El nu mai face „ce vrea”. El face „ce trebuie”. Şi este condus nu de interesele individuale, nici de cele colective, ci de interesele naţiunii eterne la a căror conştiinţă au ajuns popoarele. În cadrul acestor interese şi numai în cadrul lor îşi află maximum de satisfacţie normală şi interesele personale şi cele colective.


Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, Volumul I, Ediţia-a IX-a, Editura Scara, Bucureşti 1999, p. 224-225


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns