19. Litera P. e simbolul plasmării.

Placentele stoarse de miezul ardent

adunat în Graalul / Potirul astral

să-i întoarcă Poeziei aspectul de Cal /

de Pegas.

Peregrin prin diverse podgorii,

peste care strămoşii

îşi împrăştie sporii,

să-i fie cu spor

Poetului-aruncător de catapultă

în Zidul manolic s-o salveze pe Ana

din strânsoarea cea multă cam

cât un omor.

***

20. Pisica-i una însă ştie

şi ea din când în când să scrie

o poezie cu-o mistrie

pe-un zid albastru din hârtie.

Estimp în Marea Puşcărie

a Patriei nici Dumnezeu

– necum, bietul de mine, greu

de viaţă încercat, da, eu,

cel renăscut de din cenuşă

fionixială, semizeu –

de strajă nu mai stă la uşă

darmite gardianul tâmp

la rând cu şoarecii de câmp

să strângă grâu şi-apoi porumb

să-l, în casetele de plumb,

adăpostească pentru iarnă.

Când de din cer peste lucarnă

va viscoli cu noi zăpezi…

Eu o să scriu purtând mănuşă

de lână ce-am, o, de la mama.

De va fi frig: la gât năframa,

o şubă-n spate şi papuci

de pâslă în picioare, moi,

ca melcii, pleaşcă, prin zăvoaie.

***

21. Litera R e întocmai Ro(s)tirii,

e întocmai Repaosului de care mi-e sete

Arbaletele străpung redute pizmaşe

că sunt Arheopteriscul, prins

între alte relicve ce vor să reînvie

sub semnul Renaşterii ca Entelehie.

În Republica Literelor, întrebarea-i

răspuns. Raiul-i tot mai inaccesibil.

Recursul la Metodă, şi el, se dedublează

fiindu-ne, vai, dificil de redus

la drumul cel mai scurt dintre

Real şi Ficţiune. În Arborele Limbajului,

metaforele-s ramuri tristadiale:

mugure, floare, fruct.

Conf. Univ. Dr:  Ion Popescu-Brădiceni

Lasă un răspuns