Oamenii de jos (7)
19. Litera P. e simbolul plasmării.
Placentele stoarse de miezul ardent
adunat în Graalul / Potirul astral
să-i întoarcă Poeziei aspectul de Cal /
de Pegas.
Peregrin prin diverse podgorii,
peste care strămoşii
îşi împrăştie sporii,
să-i fie cu spor
Poetului-aruncător de catapultă
în Zidul manolic s-o salveze pe Ana
din strânsoarea cea multă cam
cât un omor.
***
20. Pisica-i una însă ştie
şi ea din când în când să scrie
o poezie cu-o mistrie
pe-un zid albastru din hârtie.
Estimp în Marea Puşcărie
a Patriei nici Dumnezeu
– necum, bietul de mine, greu
de viaţă încercat, da, eu,
cel renăscut de din cenuşă
fionixială, semizeu –
de strajă nu mai stă la uşă
darmite gardianul tâmp
la rând cu şoarecii de câmp
să strângă grâu şi-apoi porumb
să-l, în casetele de plumb,
adăpostească pentru iarnă.
Când de din cer peste lucarnă
va viscoli cu noi zăpezi…
Eu o să scriu purtând mănuşă
de lână ce-am, o, de la mama.
De va fi frig: la gât năframa,
o şubă-n spate şi papuci
de pâslă în picioare, moi,
ca melcii, pleaşcă, prin zăvoaie.
***
21. Litera R e întocmai Ro(s)tirii,
e întocmai Repaosului de care mi-e sete
Arbaletele străpung redute pizmaşe
că sunt Arheopteriscul, prins
între alte relicve ce vor să reînvie
sub semnul Renaşterii ca Entelehie.
În Republica Literelor, întrebarea-i
răspuns. Raiul-i tot mai inaccesibil.
Recursul la Metodă, şi el, se dedublează
fiindu-ne, vai, dificil de redus
la drumul cel mai scurt dintre
Real şi Ficţiune. În Arborele Limbajului,
metaforele-s ramuri tristadiale:
mugure, floare, fruct.
Conf. Univ. Dr: Ion Popescu-Brădiceni