(R) ERORI ÎN FOLOSIREA CRATIMEI (A LINIUŢEI DE DESPĂRŢIRE)

             1. Omiterea cratimei în substantive compuse (izolate)

          O inadvertenţǎ lingvisticǎ de care nu se poate face deloc abstracţie este încălcarea, destul de frecventă, a ortografiei cuvintelor compuse, cei care greşesc neştiind cu precizie când se scriu într-un cuvânt unele pǎrţi de vorbire compuse, când se scriu într-un cuvânt unele părţi de vorbire compuse, când apar izolate altele, fie cu cratimî, fie fǎrǎ cratimǎ (în cuvinte separate). Faptul că se comit erori la tot pasul, inclusiv pe diverse canale mass-media, este dovedit şi de exemple le ce urmeazǎ: „Ieri, la Palatul Victoria, primul ministru al guvernului României…” (corect: „…primul-ministru al guvernului…”); „În urma presiunii greviştilor, directorul şi inginerul şef  şi-au dat demisia” (corect: „… inginerul-şef”); „Datele la care vǎ referiţi sunt consemnate în procesul verbal” (corect: „… procesul-verbal”); „Ştiu cǎ, între preocupǎrile tale de bazǎ, pe primul plan e informatica” (corect: „… primul-plan”); „Întregul lan era cultivat cu floarea soarelui” (corect: „…floarea-soarelui”); „Plǎcintele mele preferate erau poalele-n brâu” (corect: „…poalele-n-brâu”). Prin urmare, ce substantive comune se scriu cu cratimǎ?

            a) Substantivele fără unitate morfologică, compuse din două substantive cu formă de nominativ-acuzativ, al cǎror prim termen se modifică în flexiune: „contabil(ul)-şef”, „inginer(ul)-şef”, „redactor(ul)-şef”, „bloc(ul)-turn”, „vagon(ul)-restaurant”, etc.;

            b) Substantivele compuse dintr-un substantiv precedat sau urmat de un adjectiv, al cǎror prim termen se modifică în flexiune: „proces(ul)-verbal”, „argint(ul)-viu”, „bun(ul)-plac”, „bun(ul)-gust”etc;

          c) Substantivele compuse dintr-n suntantiv precedat de un numeral variabil sau invariabil:    „Prim(ul)-ministru”, „prim(ul)-procuror”, „pri(ul)-secretar”, „dublu-decalitru”, „dublu-ster”, „doi-fraţi” (botanicǎ), etc.;

           d) Substantive compuse din două substantive legate prin prepoziţie, ai cǎror termeni nu corespund ca sens realitǎţii denumite:„floarea-soarelui”, „ochiul-boului”, „pasărea-paradisului”, etc;

        e) Substantivele compuse din două substantive legate prin prepoziţie, ai căror termeni nu corespund ca sens realitǎţii denumite:„cal-de-mare”, „brânzǎ-n-sticlă”, „poale-n-brâu”, etc.;

       f) Substantivele compuse din verbe însoţite de substantive sau (şi) de pronume, având aspectul unor scurte propoziţii sau al unor fraze:„cască-gură”, „încurcă-lume”, „pierde-vară”, „nu-mă-uita”, „du-te-vino”, etc.;

            2.Omiterea cratimei în substantive proprii compuse (izolate)

            Ortografia „cuvintelor compuse” pune destul de multe probleme celor care nu apelează, pentru informare, la dicţionarele de specialitate. Cele mai semnificative „surprize” ni le oferă, ca frecvenţă, substantivele comune, dar nici cele proprii nu sunt scutite de inconsecvenţe, mai ales când au termenii izolaţi prin cratimă şi desemnează nume geografice şi teritorial-administrative, aşa cum se observă din urmǎtoarele exemple: „Elevii Liceului «Ştirbei Vodǎ», prin Internet, comunică în limba engleză cu elevi din alte ţǎri” (corect: „…«Ştirbei-Vodǎ»…”); „Oraşul Lehliu Gară are…” (corect: „Lehliu-Garǎ”); „Între piesele teatrului nescris din satul (…), Judeţul Bistriţa Nǎsǎud,…” (corect: „(…), Bistriţa-Nǎsǎud, …”); „La Lehliu Sat va fi un meci la care…” (corect: „La Lehliu-Sat…”); „La Turneul Mǎrţişorului au fost prezenţi boxeri din (…) Târgu Mureş” (corect: „….Târgu-Mureş”); „Excursia din Poiana Braşov a fost minunată.” (corect: „…Poiana-Braşov…”). În consecinţă, când se scriu cu cratimă (liniuţǎ de unire) aceste nume proprii? Atunci când sun compuse din:

           a) două nume topice: Cluj-Napoca, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Alba-Iulia, Popeşti-Leordeni, Negreşti-Oaş, etc.;

       b) un nume topic şi unul generic: Broşteni-Deal, Cândeşti-Vale, Cernavodă-Pod, Sângeorz-Băi, Bicaz-Chei, Lehliu-Gară, Lehliu-Sat, Călăraşi-Nord, Slobozia-Sud, etc.;

            c) un cuvânt generic, denumind altǎ realitate decât compusul, şi un nume topic: Piatra-Olt, Ocna-Mureş, Poiana-Braşov, Târgu-Neamţ, Turnu-Mǎgurele, Râmnicu-Vâlcea, Miercurea-Ciuc, etc.;

            d) un nume topic şi altul denumind originea, ocupaţia: Munteni-Buzǎu, Mâneciu-Pǎmânteni, Oeştii-Ungureni, etc.;

       e) un nume de personaj istoric sau literar şi altul care indicǎ titlul, rangul, funcţia: Ştefan-Vodǎ, Mircea-Vodǎ, Dragoş-Vodǎ, Cuza-Vodǎ, Negru-Vodǎ, etc.

             3. Omiterea cratimei în adjective compuse (izolate)

             În categoria cuvintelor compuse, unele dintre acestea (substantive, adjective, pronume, numerale, verbe, prepoziţii, conjuncţii, interjecţii) se scriu într-un cuvânt, altele – cu cratimǎ (liniuţǎ de unire) sau fǎrǎ cratimǎ (în cuvinte separate). Din cauza acestor situaţii ortografice diferite apar dificultǎţi de „opţiune” pentru cei care nu cunosc normele de scriere specifice limbii literare. În consecinţǎ, ignorarea regulilor respective duce la numeroase confuzii în comunicarea scrisǎ actualǎ, adjectivele compuse care se scriu cu cratimǎ ocupând un loc distinct, alǎturi de substantive, între pǎrţile de vorbire a cǎror ortografie este încǎlcatǎ frecvent. În exemplele de mai jos, spicuite din presǎ, autorii citatelor nu ştiu cǎ, de fapt, se scriu cu cratimǎ adjectivele compuse dintr-un adverb şi un adjectiv („nou-nǎscut”, „nou-ales”, „nou-nouţ”, „nou-venit”, „sus-citat”, „sus-menţionat”, „sus-numit”, „sus-pus”, „sus-zis”, „propriu-zis”, „aşa-numit”, „aşa-zis”, „drept-credincios”, „înainte-mergǎtor”, „liber-cugetǎtor”, etc.): „Vând urgent, foarte avntajos, tractor M-650, nou înmatriculat” (corect: „…nou-înmatriculat”); „Deputatul Alecu a amintit, la întâlnirea susmenţionatǎ, cǎ ar trebui…” (corect: „…sus-menţionatǎ”), „În urma acestor mǎsuri a mai fost depistat nou-nǎscutul Stan” (corect: „…nou-nǎscutul…”), „Prepeliţǎ se îndurǎ sǎ-l scoatǎ pe Dincǎ, nou intratul Varzǎ activând atacul” (corect: „…nou-intratul”), „Pânǎ la ocuparea postului de director al Direcţiei mai sus amintite…” (corect: „…sus-amintite”); „În cadrul obiectului propriu-zis, sunt demne de semnalat…” (corect: „…propriu-zis…”); „Ţin sǎ preciz cǎ aceşti doi nou nǎscuţi au fost purtǎtori sǎnǎtoşi” (corect: „…nou-nǎscuţi…”).

             4. Introducerea inutilă a cratimei în adjective compuse (unite)

             Extrem de frecventă este confuzia dintre adjectivele compuse care se scriu cu termenii sudaţi (contopiţi) şi cele care se scriu cu termenii separaţi prin cratimǎ, ca în exemplele urmǎtoare: „Existǎ câţiva exponenţi ai altor categorii socio-profesionale…” (corect: „…socioprofesionale…”); „Erau absolvenţi ai Liceului Agro-Industrial din localitate” (corect: „…Agroindustrial…”); „Am vizitat cu plǎcere aceastǎ staţiune balneo-climatericǎ” (corect: „…balneoclimaterici”); „Dialectul daco-român este cel mai important în cadrul limbii române comune” (corect: „…dacoromân…”); „Calul cumpǎrat era pur-sânge” (corect: „…pursânge”); „Se înscrisese la o secţie cu profil electro-tehnic” (corect: „…electrotehnic”); „Personajul avea evidente afinitǎţi cu eroul camil-petrescian” (corect: „…camilpetrescian”).

            Pentru evitarea unor astfel de confuzii este bine sǎ se ştie că:

            1. Se scriu într-un cuvânt:

            a) adjectivele compuse din cuvinte întregi, existente independent în limbă, care au cǎpǎtat  unitate morfologicǎ: „atotştiutor”, „binefǎcǎtor”, „rǎuvoitor”, „binecuvântat”, „pursânge”, „cumsecade”, etc;

            b)adjectivele din terminologia tehnico-ştiinţificǎ în structura cǎrora intrǎ elemente de compunere care nu existǎ independent în limbǎ: „aurifer”, „neolitic”, „polimorf”, „gastrointestinal”, „cardiovascular”, „vasodilatator”, ş.a. (inclusiv termenii etnici ca „dacoromân”, „macedoromân”, „galoromanic”, etc.);

            c) adjective compuse din doi termeni indicând fiecare originea etnicǎ, a cǎror scriere s-a impus prin tradiţie: „cehoslovac”, „sârbocroat”;

            d) adjectivele formate simultan prin compunere şi derivare cu sufix: „bǎimǎrean”, „sǎtmǎrean”, „antonpannesc”, „camilpetrescian”, „newyorkez”, ş.a.

            2. Se scriu cu cratimǎ (liniuţǎ de unire):

            a) adjectivele compuse din cuvinte întregi nesudate: „acru-dulce”, „albastru-închis”, „instructiv-educativ”, „literar-muzical”, ş.a.

         b) adjective compuse din cuvinte întregi prin vocalǎ de legǎturǎ: „chimico-farmaceutic”, „economico-organizatoric”, „greco-latin”, „româno-turc”, ş.a;

            c) adjective compuse formate de la nume de popoare, în care primul termen (sau primii termeni) constituie o temǎ (sau teme) fǎrǎ existenţǎ independentǎ în limbă: „asiro-babilonian”, „austro-ungar”, „anglo-saxon”, „italo-franco-spaniol”, ş.a.;

            d) adjective compuse din numele unui punct cardinal şi un adjectiv indicând originea etnicǎ: „sud-dunǎrean”, „vest-german”, „sud-african”, „nord-american”, ş.a.;

            e)adjective compuse dintr-un adverb şi un adjectiv: „nou-nǎscut”, „rǎu-platnic”, „aşa-zis”, „propriu-zis”, „sus-numit”, „sus-amintit”, „sus-pus”, „drept-credincios”, „înainte-mergǎtor”.

             5. Introducerea inutilă a cratimei în abrevierea unor termeni de politeţe (la genitiv-dativ)

             În unele ziare sunt notate greşit formele abreviate, de genitiv-dativ, ale substantivelor articulate „domnul” (= „d” sau „dl”) – termen de politeţe pentru un bǎrbat – ori „doamna” („dna”) – termen de politeţe pentru o femeie: „Ne-am adresat, cu pǎlǎria în mânǎ, d-lui T., director economic…” (corect: „…dlui T. …”); „Colectivul redacţiei îi ureazǎ d-lui V.N. un sincer «La mulţi ani»” (corect: „…dlui V.N. …”); „micuţii elevi ai d-nei ing. M.D.” (corect: „… ai dnei M.D.”) etc.

            Din aceste exemple tragem urmǎtoarele concluzii:

            a) Substantivele sus-amintite („domnului”…, „doamnei”…), folosite ca termen de politeţe (ce precedǎ nume de persoane, funcţii etc.), se scriu fǎrǎ cratimǎ în abrevieri, deci „dlui”(= „domnului”), „dnei”(= „doamnei”), „drei”(= „domnişoarei”), „dlor”(= „domnilor”);

            b) Cratima se întrebuinţeazǎ în abrevierea pronumelor de politeţe compuse şi a formelor de politeţe (ce se utilizeazǎ singure sau însoţite de apozii): „d-lui” („dumnealui”), „d-ei”(„dumneaei”), „d-ta”, „d-tale”(„dumneata”, „dumitale”), „d-sa”, „d-sale”(„dumneasa”, „dumisale”), „d-lor”(„dumnealor”), „D-lui”(„Domnia lui”), „D-sa” („Domnia sa”), „D-ta”(„Domnia ta”) etc.

             6. Introducerea inutilă a cratimei în indicarea orelor (după prepoziţii)

             Folositǎ numai în interiorul prepoziţiei, între cuvinte sau grupuri de cuvinte, cratima ca semn de punctuaţie, apare cu o mare frecvenţǎ între cuvinte  care aratǎ limitele unui interval de timp, în formulǎri de fapt prescurtate.

            Persistenţa unor vicii de „redactare” în conceperea diferitelor anunţuri publicitare sau a orarelor de funcţionare se întemeiazǎ, probabil, pe credinţa cǎ liniuţa de unire sau de despǎrţire are calitatea de a înlocui diferitele prepoziţii şi conjuncţii corelative, aşa cum se constatǎ din urmǎtoarele exemple extrase din presǎ: „”

Ce recomandǎrise impun pentru ca ortografierea acestor construcţii sǎ fie respectatǎ?

            a) Când înaintea primului termen numeric (care marcheazǎ limitele unui interval de timp) se scrie prepoziţia „între”, atunci, obligatoriu, se scrie şi conjuncţia „şi” înaintea celui de-al doilea termen, deci e corectǎ sintagma „între orele 8 şi 16” (nu „între orele 8-16”).

            b) Când înaintea primului termen se scrie prepoziţia compusǎ „de la” atunci, obligatoriu, se scrie şi corelativul „(pânǎ) la” înaintea celui de-al doilea termen, deci e corectǎ sintagma „de la ora 12 (pânǎ) la 14” (nu „de la ora 12-14”).

            c) Când enunţul apare prescurtat, renunţându-se la prepoziţii şi conjuncţii corelative, atunci, obligatoriu, vor fi suprimate şi elementele de relaţie aflate înaintea primului termen, scriindu-se, corect, ori „Deschis: orele 6-22” (nu „Deschis între orele 6-22”), ori „Telefon: între orele 9-17” (nu „Telefon între orele 9-17”). Aceste formule abreviate se citesc, de regulǎ, nu aşa cum sunt scrise, ci însoţite – pentru redarea completǎ a sensului – de elemente  corelative sus-amintite („de la… pânǎ la…” sau „între… şi…”).

Cristina Cioabă, 25 februarie 2014

______________________________________________________________________________

Bibliografie selectivă: 

Ilie-Ştefan Rǎdulescu, Vorbiţi şi scrieţi corect – Erori frecvente în limbajul cotidian, Ed. Teora, Bucureşti 1999

Beldescu G., Ortografia actualǎ a limbii române, Ed. Ştiinţificǎ şi enciclopedicǎ, Bucureşti 1984

Drincu Sergiu, Semnele ortografice şi de punctuaţie în limba românǎ, Ed. Ştiinţificǎ şi enciclopedicǎ, Bucureşti, 1983

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo