85 de ani de la moartea savantului român Nicolae Paulescu

Foto: ziarulmetropolis.ro

  Astăzi se împlinesc 85 de ani de la moartea savantului Nicolae Paulescu, unul dintre cei mai mari intelectuali români. Nicolae Paulescu nu a fost doar un mare intelectual, ci şi un mare patriot şi un creştin-ortodox desăvârşit, un model pentru români, care, din păcate, a fost uitat de către poporul pe care l-a iubit enorm. 

“Nicolae Paulescu s-a născut în 1869 la Bucureşti, fiind primul din cei patru copii ai negustorului Costache Paulescu şi ai Mariei Paulescu. În perioada 1888-1891, Paulescu a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, iar la încheierea lor a devenit, prin concurs, extern al spitalului Hôtel-Dieu. La acest spital, Paulescu l-a avut ca şef pe cel mai mare clinician şi anatomo-patolog al epocii, Etienne Lancereaux, devenind ulterior colaborator cu medicul francez, dar şi prieten foarte apropiat cu acesta. A obţinut titlul de Doctor în Medicină în 1897, iar după ce urmează cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, în 1899 obţine titlul de Doctor în Ştiinţe. În 1901 obţine al doilea doctorat în ştiinţe, la Universitatea din Paris. S-a reîntors în ţară, după ce a refuzat o ofertă din Elveţia de a fi profesor la Facultatea de Medicină din Fribourg. După reîntoarcerea în ţară, Paulescu este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină şi director al clinicii de medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul, din Bucureşti. Nicolae Paulescu a elaborat, în 1906, o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care a fost aplicată, ulterior, în chirurgia hipofizei la om. În 1921, savantul român a publicat în revista de specialitate, Archives Internationales de Physiologie, din Belgia, un articol despre descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care l-a numit pancreină. La doar 10 luni de la publicarea articolelor sale, doi cercetători canadieni au anunţat descoperirea insulinei, aceasta fiind noua denumire dată principiului activ antidiabetic extras din pancreas, pe care care îl descoperise Paulescu. În 1931, pe 19 iulie, Nicolae Paulescu se stinge răpus de o boală cruntă.” (Apud Cele patru patimi şi remediile lor, Dr. Nicolae C. Paulescu, Editura Vicovia, 2014, pag. 201-203)


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns