(R) Eseul

   Este o modalitate de lucru cu elevii foarte des utilizată în studierea istoriei. Acest demers de construcţie ideatică permite o înaintare ordonată a gândirii în direcţia exprimării unei perspective personale asupra unui subiect. Eseul este o lucrare de factură liberă, în care se tratează un subiect pe care autorul nu-l epuizează, deoarece: “Cum însăşi denumirea sugerează aceasta este o <<încercare>>; este vorba de o încercare de a ordona, explica, interpreta datele unei probleme dintr-un punct de vedere personal, care are de partea sa argumente, dar nu încă certitudinea ”[1]. Eseul reprezintă un itinerar reflexiv într-o problematică precisă şi explicită. Elaborarea sa necesită o integrare a cunoştinţelor însuşite anterior într-o reflexie liberă, personală, cu privire la o chestiune. Un astfel de demers trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

• dispunerea de un punct de vedere original
• organizarea datelor cunoscute în jurul acestui punct de vedere
• dovedirea caracterului fecund al acestui punct de vedere în raport cu datele

Ca modalitate de expresie, eseul este intermediar între simpla expunere de păreri şi studiul sistematic, în care fiecare părere este riguros susţinută prin argumentare. Axul central este asigurat de o idee unificatoare, în jurul căreia se organizează întreaga desfăşurare a exerciţiului spiritual. Ea comandă înlănţuirea dinamică a ideilor, argumentelor, demonstraţiilor, explicaţiilor. Punctul de vedere exprimat este rezultatul unei interogaţii reflexive proprii, conform unui proiect liber, coerent, nuanţat. Această practică dă rezultate doar în cazul elevilor care deţin un bagaj suficient de cunoştinţe, capacităţi intelectuale şi aptitudini creatoare. Ei vor învăţa astfel să gândească în concepte clare şi într-o manieră corectă din punct de vedere logic.[2]

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo