„Înţelepciunea este o ştiinţă desăvârşită a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti; ea cuprinde totul; şi întrucât supraveghează pe toţi oamenii, înţelepciunea este o artă despre viaţă şi ca atare este alături de noi tot timpul cât trăim, îndeplinindu-şi lucrarea ei, adică să ne facă viaţa fericită.”[1]

„Bine scrie şi Anaxarh evdemonistul[2] în lucrarea lui «Despre împărăţie»: «Multa ştiinţă foloseşte mult, dar şi vatămă mult pe cel care o are; foloseşte omului deştept, dar vatămă cu uşurinţă pe cel ce grăieşte orice cuvânt şi înaintea oricui. Trebuie să ştii să măsori împrejurările; aceasta este definiţia înţelepciunii. Toţi cei care vorbesc fără să ţină seamă de împrejurări, chiar dacă spun lucruri bune, nu sunt socotiţi înţelepţi, ci nebuni»[3]. Iar Hesiod:

«Muzele, care fac pe bărbat foarte înţelept, Minunat şi cu voce tare»[4].

 Hesiod numeşte «foarte înţelept» pe omul bogat în cuvinte; numeşte «cu voce tare» pe omul capabil; şi «minunat» pe omul cu experienţă şi filozof, pe omul care cunoaşte adevărul.”[5]

„Înţelepciunea este ştiinţa lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti.”[6]

15 aprilie 2014


[1] Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 25.3., în PSB, vol. 4, p. 244

[2] Tâlcuirea Pr. D. Fecioru: Anaxarh, filozof din Abdera (sec. IV î.e.n.), discipolul lui Democrit. (n.s. 134, p. 30)

[3] Anaxarh, «Fragm.» 1, Diels, «Vorsokrat.» 5, 239, 21

[4] Hesiod, «Fragm.» 197, Rzach.

[5] Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata I, Cap. VI, 36.1.-36.2., în PSB, vol. 5, p. 30

[6] Ibidem, Stromata a IV-a, Cap. XXVI, 163.4., în PSB, vol. 5, p. 306


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează