Stolniceni (com. Râureni, jud. Vâlcea)[1]

Foto: destepti.ro

       Castrul se găseşte pe marginea sudică a satului, în mahalaua numiţii Boroneasca (după numele unui fost proprietar), cuprinsă între Şoseaua Nouă şi Uliţa Oltului. Ruinele lui sunt acoperite de mai multe case şi curţi. Castrul era construit din zid de piatră şi cărămidă, de formă pătrată, cu latura lungii de 50 – 60 m. A fost ridicat pe un platou, având la sud mlaştini (la Bărâci) şi la răsărit matca Oltului (150 – 200 m distanţă). Mai bine păstrat este colţul de SE al castrului, de unde s-au scos şi blocuri mari de piatră cioplită regulat. Tot pe această parte s-au găsit şi urmele unui hypocaust. Aşezarea civilă romanii se află la nord de castru şi se remarcă prin numeroase urme de cărămizi, ţigle, zidarii, monede (una de la Caracalla din anul 201 e.n.) etc. Drumul roman a fost precizat la 20 m spre V de castru, unde la o adâncime de 50 cm apare un strat de pietriş şi bolovani de Olt, bine bătut. La Stolniceni este de localizat aşezarea antică Buridava, cunoscută tabulei lui Peutinger. Tocilescu a publicat de aici o ştampilă pe o cărămidă cu numele cohortei I milliaria Brittonum CIL, III, 14216, 25). Un detaşament al acestei unităti auxiliare ar fi construit castrul respectiv. Cum această cohortă era milliaria, faţă de mărimea redusă a castrului nu putea staţiona întregime în el. Formă pătrată a castrului, marimea lui şi stemul de apărare din care face parte (limes Alutanus), ar pleda pentru o construcţie din vremea lui Hadrian. Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea a solicitat în anu 2012 Institutului Naţional al Patrimoniului, fonduri pentru lucrări de consolidare, conservare şi punere în valoare a unui obiectiv arheologic şi a unui obiectiv de arhitectură civilă de grupă valorică A din judeţul Vâlcea„Situl arheologic Buridava romană Stolniceni”, este un obiectiv ce necesită fonduri pentru conservarea şi punerea în valoare a celor două grupuri de terme romane. Nu știm însă dacă până la această dată s-au obținut acele fonduri dar vom reveni cu noi informații pe măsură ce vom dispune de ele.

Foto: eurovalcea.blogspot.com

18 aprilie 2014

[1] D. Tudor, O.R. p. 311


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!