Despre dreptate
“… Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate. S-a folosit de aceste cuvinte ca să căutăm dreptatea, nu de mântuială, ci cu toată dorinţa inimii noastre. Şi pentru că semnul caracteristic al lăcomiei este dorinţa – şi nu atât dorinţa de mâncăruri şi băuturi cât dorinţa de a stăpâni mai mult şi de a avea mai multe bogăţii în jurul nostru -, de aceea Domnul a poruncit să mutăm dorinţa aceasta a noastră spre dreptate, pentru a nu mai fi lacomi”.[1]
„Milostiv este Domnul şi drept[2].
Pretutindeni Scriptura uneşte dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne înveţe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată şi nici judecata nu este lipsită de milă. Dar chiar când miluieşte, Dumnezeu măsoară celor drepţi, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă, gândindu-Se la slăbiciunea noastră; şi ne răsplăteşte mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.”[3]
„… adevărata, cereasca înţelepciune, ne cere mult mai degrabă să ne lăsăm nedreptăţiţi decât să nedreptăţim noi pe alţii, iar la vreme de restrişte să fim gata de suferinţă; în nici un caz să răspândim suferinţa; fiindcă dacă ţinem seama cât de rău este să faci nedreptate, bine este să ne pătrundem de gândul că nu cel nedreptăţit, ci, dimpotrivă, cel ce nedreptăţeşte va avea parte de pedeapsa cea mai cruntă. Or, unuia care face voia lui Dumnezeu nu-i este greu nici să nu facă nedreptatea, nici să nu pătimească de pe urma ei. Fiindcă unul ca el se lasă în seama lui Dumnezeu, Care Se află pururi alături de noi şi Se îngrijeşte ca niciunul dintre ai Săi să nu sufere vătămare.”[4]
„E culmea nedreptăţii, de trebuie să dăm crezare cuvintelor lui Platon[5], să pari drept fără să fii[6].”[7] „Dar aşa e nedreptatea! Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi, chiar când tace cel nedreptăţit. Cei care fac nedreptate, aşteptându-se la pedeapsă, trăiesc în fiecare zi cu frica în sân şi aproape că-şi iau singuri plată păcatelor lor”.[8]
[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, IV, în PSB, vol. 23, p. 179
[2] Ps., 114, 4
[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omil. la Psalmul CXIV, III, în PSB, vol. 17, p. 342
[4] Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, Cartea V, 15.4., în PSB., vol. 14, p. 275
[5] Tâlcuirea Pr. D. Fecioru: Platon, filosof grec (428-348 î.d.H.), elevul lui Socrate şi dascălul lui Aristotel. Autor a numeroase lucrări filosofice scrise în formă de dialog; Criton, Fedon, Gorgias, Banchetul, Republica, Legile şi altele, în care Socrate este personajul principal. Filosofia sa este idealistă şi are ca metodă dialectica. Prin dialectică, adică prin eliminarea deosebirilor dintre existenţe şi prin descoperirea asemănărilor, se ajunge la idei, tipuri pure ale fiecărui grup de existenţe. Aceste idei au o ierarhie; în fruntea lor stă ideea supremă, ideea de bine, identificată cu Dumnezeu. Ideea de bine, principiul întregii existenţe, este pentru lumea ideilor ceea ce este soarele pentru lumea fenomenelor. (n.s. 26, p. 573)
25 aprilie 2014
_____________________________
[6] Tâlcuirea Pr. D. Fecioru: Republica, Cartea II (cf. Dubner-Lefranc, p. 20, nota 14) (n.s. 27, p.573)
[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omil. a XXII-a către tineri, IV, în PSB, vol. 17, p. 573
[8] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. LII, IV, în PSB, vol. 22, p. 190
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează