Epistemologia și Trilectica

-A venit! E momentul filozofiei. 
– A-a-a! Știm! Lea-lea… Suntem sătui. Trecem mai departe… 
– Repet. A venit! Nu mai poți ignora. Ceea ce cauți pe Facebook, dragul meu omuleț, ar putea fi postat anume aici, mai jos, în această „filozofie”. 

Epistemologie

Ce este epistemologia, ar trebui să știe fiecare, dar iată nu e așa. Forma educației actuale (Viața e luptă!), cere predarea lucrurilor în forma complicată, greu de înțeles, dar și asta nu se predată tuturora. Ca să vezi, cineva decide cui și ce trebuie de dat, de a le deschide ochii sau de ai lăsa așa, cum sunt.

Simplu, Epistemologia e Teoria cunoașterii științifice. Ea, face parte din Teoria generală a cunoașterii. Pentru școală, ceea ce intră suplimentar în Teoria generală a cunoașterii, în afară de Epistemologie, nu prezintă interes. Tonul, deja, este dat de Epistemologie. Asta e Știință, iar criteriul științei e Adevărul căpătat prin Practică. Tot! Deci, nu mai ai ce căuta în alte domenii ale cunoașterii. 

Astfel, Știința actuală mai sta blocată în limitele sale obținute prin practică. Adică, din toate cunoștințele generale ale fenomenului cunoașterii, școala „modernă” se folosește numai de o parte, de un sistem rigid de cunoștințe bazat pe consecvență, tradiție și istorie. 

Pentru omul viitorului asta nu e suficient. Legile actuale, formulate de știința ordinară obișnuită, nu sunt adecvate naturii armonioase, creative, perfecte. Ca dovadă, avem starea socială deplorabilă la nivel global. Viitorul e imprevizibil. O întrebare fără de răspuns, ar fi: Odată ce omul a atins un nivel atât de înalt de civilizare, de ce se alege războiul ca mijloc de existență? Se vede, că știința modernă nu poate aduce relațiile intelectuale la acel nivel necesar, suficient pentru a exclude nimicirea omului de către om. Așadar, în relațiile dintre două părți contradictorii, lipsește un segment de legătură care ar arăta integritatea celor doi și, firesc, ca urmare, din acest motiv lipsește și perfecțiunea fiecăreia din părți. Nimeni nu e perfect!

Așa dar, Teoria cunoașterii științifice (Epistemologia) e o teorie slabă, imperfectă, duce lipsă de un sistem de orientare în activitatea omului de zi cu zi. Singură, ea promovează Legea contradicției, dialectica (Viața e luptă!), dialogul, dar, la nivel de Știință nu acceptă alături de sine o altă Știință, una complementară, pentru a dialoga… Chipurile, Știința poate fi numai Una. Și într-adevăr, dacă am vorbi de multitudinea cunoștințelor practice, toți suntem îndoctrinați în convingerea că Știința e un spectru integrat de mai multe științe. 

Nu e așa! Asta e Doctrina veche. Doctrina nouă pe care o expunem aici, ne evidențiază o Știință paralelă, extraordinară, pereche cu Știința ordinară obișnuită. Ea nu este contradictorie, ci asemănătoare, complementară, deși, Știința abordată este extraordinară, axiomatică, și prin asta se deosebește de prima. Știința axiomatică nu schimbă, nu înlocuiește părți ale Științei ordinare. Știința extraordinară , axiomatică, prin forma sa pasivă, nici, nu poate intra ca parte integrată printre alte domenii științifice ale Științei ordinare, printre acele părți sau fragmente ale cunoașterii științifice actuale, epistemologiei. Știința extraordinară e o știință autonomă, independentă, mereu prezentă dar invizibilă ochiului omului modern din motive ale modului de viață egocentric ales.

Teoria științifică a cunoașterii (Trilectica)

Jocul de cuvinte „cunoaștere științifică” și „știință a cunoașterii”, ne deschide un nou strat al cunoașterii unde știința ordinară ar putea fi stopată în unele bariere care o limitează în ascensiunea abuzului practicat. A cunoaște științific și a prezenta știința cunoașterii sunt lucruri diferite nu numai la nivel contradictoriu, ci, și la cel complementar. Cuvântul complementaritate e o noțiune folosită de Niels Bohr la explicarea fenomenelor din Mecanica cuantică. Anume, odată cu mecanica cuantică s-a accentuat dualismul naturii, principiul ei bivalent, prin comportamentul electronului. La întrebarea, „Ce este electronul, undă sau particulă?”, sa răspuns clar că proprietățile electronului sunt duale și complementare: de undă (lumină), și de corpuscul (cuant). Adică, energetice și materiale, active și pasive. Astfel, echilibrul naturii eterne constă în complementaritate, în capacitatea modificărilor de forme, fenomen care garantează integritatea ei de la energie la materie și invers.

De – facto, odată cu descoperirile din Mecanica cuantică, a avut loc impactul structurii limbajului folosit de om cu limbajul firesc al naturii. Natura e bivalentă. Iată, limbajul tradițional al omului modern e unitar. Dar, efectul social al dualismului electronului din mecanica cuantică a rămas neobservat. Inerția gândirii consecvente, liniare și consecutive a rămas să domine viața științifică, iar paralel cu ea și a Științelor sociale. Dualismul naturii ca fenomen al complementarității, care e echilibru, structură universală ce trece „cuantic” din proces în proces, așa și a rămas ocolit în folosirea limbajului uman. 

Gândul, precum că omul viitorului ar putea opera cu două științe, una ordinară și alta extraordinară, sau cu două credințe (una irațională (iudaism, creștinism, islamism, etc.) tradițională, și alta, Credință în rațiune) pare a fi o nebunie sau o invenție distractivă a autorului pe cont propriu. Dar, dacă îl punem pe om în centrul acestei lumi, alături de Creator, falsitatea Teoriei științifice a cunoașterii nu se confirmă. 

Iar explicațiile sunt elementare. Care e începutul acestei lumi? Materia sau idea? Sunt întrebări la care filozofii au adus explicații. La rândul lor politicienii caută conform acestor explicații „să schimbe lumea”. Au făcut-o fasciștii. Apoi, comuniștii. Acum, democrații. Continuă tot așa de naiv. De ce? Oare se ignoră faptul că materia și idea, (ori mișcarea, ori energia) sunt non-separabile una față de alta? Ele se află într-un echilibru etern (materialism-0-idealism). Dacă asta se înțelege, nu ne mai putem distanța unul față de altul de până la extremism, înghesuiți pe o margine (abundentă) a cunoașterii materialiste. Omul nu este numai trup. Echilibrul, asta e structura, raportul, sau relația eternă, a celor două părți care apar și dispar din centrul lor de legământ, 0. 

Între cele două părți ale omului, stânga-dreapta, se află un creier, divizat și el în două emisfere simetrice, între care se află glanda pineală, vibrantă în ritm cu vibrația pământului. Folosind cifrele, am putea accepta formula generală a vibrației, 1-0-1, unde 0, e centru, în calitate de Sursa a cunoașterii, glandă pineală, cap, grup social, partid, armată, popor. Această sursă mistică este deosebit de importantă pentru a înțelege structura relațiilor naturale care pot fi răspândite și asupra omului, activității lui imperfecte lipsite de armonie și încredere în viitor. 

Astfel, pe lângă Legea unității și luptei contrariilor, contradicției, respingerii practice de oameni, popoare, religii, țări, apare Legea complementarității, a atracției, care constă în evidențierea directă și elementară a echilibrului social abandonat din neglijența tradițională cu care se folosesc cunoștințele. Dialectica nu e singură. Mâna care o poate stopa de la abuz e modificarea formelor ei, forme care pot fi înțelese prin Trilectică, Sursa cunoașterii, Celulă a cunoașterii, măsura de Aur (universală) cu care se iau lucrurile în analiza intimă, condiție a gândirii spațiale, 3D. 

O astfel de măsură, 1-0-1, Dialectica-0-Trilectica, vechi-0-nou, încă mai lipsește în mentalitatea omului contemporan. Oricum, Teoria științifică a cunoașterii (Trilectica) nu ne va aduce materii noi în Dialectica Științei ordinare obișnuite. Trilectica nu schimbă, ci numai influențează cunoscătorul său prin structura trinitară a cunoașterii, numai îi localizează activitatea prin prezența centrului 0. Îl „ridică” pe gânditor de asupra științelor (ordinare-0-extraordinare) pentru a le vedea spațial, chiar dacă nu poate cunoaște tot, ști tot . Îi modifică formele gândirii de la abuz, la măsura rațiunii suficiente, real posibilă. Îi aduce desăvârșirea, perfecțiunea. 

Victor Deleu de la “Centrul românesc de Știință și Cultură”, pagină pe Facebook, 3.11.2017

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook