Foto: magazincritic.ro

‎  Poporul român nu a fost nicicând mai umilit şi mai batjocorit ca în ultimii 28 de ani şi mai cu seamă acum în ultimii doi ani. Comparabilă această umilinţă ar putea fi doar cu cea din anii ’45-‘60, odată cu instaurarea Stalinismului şi a Cooperativizării forţate. Şi atunci ca şi acum avem parte de aceiaşi deposedare de proprietăţi, atât doar că acestea erau trecute într-o formă de proprietate a Statului Comunist de atunci… adică rămâneau în aceleaşi graniţe şi pe aceleaşi coordonate geografice. Acum însă, jefuirea proprietăţilor şi a tuturor resurselor o face, un aşa numit Stat de drept instaurat forţat prin minciuna şi prin falsitatea actelor juridice şi legislative, iar bunurile şi averea naţională este transferată în conturi private atât ale unor conaţionali de-ai noştri cât şi în contul unor personae străine ori chiar a unor mari firme şi care deţin astfel un monopol economic şi financiar cu produsele noastre iar noi cetăţenii suntem puşi să plătim preţuri exorbitante la propriile noastre produse…!!!

Aşadar suntem umiliţi… batjocoriţi şi jefuiţi fără nici măcar să ripostăm cumva… să ne împotrivim, aşa cum ar fi şi normal. Pentru că atunci când eşti tâlhărit trebuie să reacţionezi să te aperi, să-ţi aperi averea şi familia ta, indiferent de modul tău de acţiune, trebuie să scapi de hoţii şi tâlharii care te jefuiesc şi te umilesc…!! Paradoxal acest lucru nu se întâmplă şi acum la noi romanii… Suntem umiliţi, pentru că ne lăsăm umiliţi….Suntem fraieriţi, pentru că ne lăsăm fraieriţi… Suntem batjocoriţi şi jefuiţi, pentru că ne lăsăm batjocoriţi şi jefuiţi….!!! Oare de ce nu ne răzvrătim şi acceptăm umilinţele şi chinurile unei vieţi abominabile..???

Există o Teamă de Răzvrătire, alimentată şi de manipulările Puterii care ne dezbină pentru a ne supune total. Apoi mai există şi teama de represalii ale Puterii politico-infracţionale care deţine monopolul asupra tuturor instituţiilor unui Stat Paralel…Paralel cu nevoile şi năzuinţele cetăţenilor şi ale Naţiunii române. Puterea politco-infracţională are propriile sale aspiraţii şi scopuri şi care nu coincid deloc cu cele ale cetăţeanului de rând…tot romanul are nevoie de siguranţa zilei de mâine şi bunăstarea sa şi a familiei sale….Ceea ce azi nu mai există…!!! Nu mai pomenim aici şi despre mituirea unei părţi de populaţie cu salarii de lux şi pensii la fel, fapt ce a dus direct la dezbinarea societăţii…Aici avem o enormă manipulare….toate aceste salarii şi pensii de lux vor fi sistate iar beneficiarii vor trebui să le dea înapoi…pentru că oricum ar fi, sunt ilegitime şi nesustenabile în timp. Au fost aruncate drept momeală pentru români imediat după acele proteste majore din februarei-martie 2017, pentru a dezbina şi pentru a ne supune…!!!

O altă teamă ar fi alimentată şi de discuţiile pe Net, pe care le postăm mai toţi. Avem mereu mesaje de genul: „Poporul să se unească”..”Poporul să iasă în stradă”…”Poporul să se trezească”…Etc. Dar cine este acest „Popor”..???? Însă, înainte de toate trebuie să înţelegem un lucru… Poporul… aşa cum ne denumim cu toţii, este de fapt o masă amorfă de manevră….dar din acest popor trebuie să se ridice o forţă care să ne unească şi să ne ridice la luptă…!!! Într-un război nu este implicat ToT poporul….ci doar Armata care dă batalilile pentru eliberarea şi alungare unor duşmani care devalizează Statul… O armată are un conducător în persoana unui General/Mareşal…etc. Prin urmare un Lider care are o strategie de luptă şi pe care o aplica în teren prin acţiuni şi nu prin Sloganuri şi nu cu pancarde….ci doar acţionând pentru alungarea duşmanului propriu…!!!

Şi atunci se pune întrebarea: De ce nu ne răzvrătim…?? Un posibil răspuns ar fi, ceea ce şi arătăm deja, acea teamă şi frică de ceva necunoscut şi care nu s-a mai aplicat încă în România modernă….!! Apoi un alt răspuns…nu exista încă o entitate de români Patrioţi şi Naţionalişti constituiţi într-o Mişcare Civic-Nationalist, cu un lider puternic şi care să se opună, prin orice mijloace, acestor agresori constituiţi în acest moment, într-o Grupare de Comando de natura politico-teroristă care Sabotează România şi care Trădează interesele Naţionale……Gruparea este condusă de liderul PSD şi este susţinut îndeaproape de Locotenenţii săi dispuşi să moară odată cu Liderul lor şi să afunde Ţara în Sărăcie…Haos şi Ruină…..!!! Acesta este un adevăr şi care nu mai poate fi contestat de nimeni şi este arătat şi prin documente oficiale ale unor Entităţi politico-administrative din Europa…Consiliul Europei…Parlamentul European…Ambasade…etc

Acum unii cârcotaşi ar spune…”Noi nu suntem adepţii folosirii forţei”…Da, dar noi uităm repede un lucru esenţial şi anume ca noi suntem mereu agresaţi fizic şi psihic de către acestă Putere infracţională…Fizic, pentru că suportam chinuri cumplite…prin Spitalele morţii…prin cozile interminabile la ghişeele unor instituţii….prin grozăviile de pe şoselele morţii, dar mai ales de teroarea Corupţiei funcţionarilor publici….Iar psihic..e simplu, suntem torurati şi demoralizaţi prin acele emanaţii legislative care sprijină infractorii, eliberând criminalii din puşcarii, acordându-le facilitaţi peste faciulitati şi prin anunţurile oficiale ale politrucilor care îşi apără complicii la jefuirea banului public… prin salariile imense pe care şi le-au votat şi prin nenumăratele benaficii de care dispun în detrimentul omului de rând tot mai sărăcit şi tot mai bulversat… etc!!!

Dar, ce însemna a lupta…cu acest sistem mafiotic…??? Dacă există o Propagandă negativă a celor de la puterea Politică atunci trebuie să folosim şi noi o Propagnadă Pozitivă, de a ne promova şi revigora Patriotismul şi Naţionalismul, fără a fi rasişti şi xenofobi…!!!

Prin toate aceste acţiuni trebuie să arătăm cu subiect şi predicat, cine sunt adevăraţii trădători de neam şi de Ţară şi să spunem lumii întregi că avem Lideri Politici care au denigrat ţara şi au devalizat bugetul…Local/Naţional în folosul personal… Ceea ce nu am reuşit să facem până acum…!!! Nu am reuşit măcar să tipărim afişe, postere şi fluturaşe cu toţi paralmetarii şi toţi aleşii locali şi naţionali cu nume prenume, cu funcţii deţinute, cu afaceri cu statul şi banii jefuiţi de aceştia, dar mai ales cu averile lor….trebuia să-i demascăm în fata naţiunii şi a lumii întregi…!!! Să le fi împânzit prin toată ţara şi prin toată Europa chiar….!!! Există, acum metode şi tactici de luptă antisitem din ce în ce mai rafinate, mai sofisticate şi mai diverse, însă trebuie să avem o opoziţie organizată şi un lider… Nu însă aşa cum acţionăm acum… A te bate cu cineva nu însemna neapărat a folosi forţa fizică… A „lupta” pe un sistem informatic… a compromite nişte licitaţii trucate cu statul, ale unor interlopi afacerisiti… A „Lupta” mediatic… A „lupta” subversiv… A lupta, a boicota şi sabota un sistem o entitate…etc!!! Şi în general a „lupta” mai înseamnă a combate, a te împotrivi pentru a înlătura o situaţie ori un duşman….Ori, protestele paşnice sunt total împotriva acestor înţelesuri…!!! Acum preţul plătit pentru pasivitatea şi inacţiunea noastră este extrem de mare şi va rămâne ca şi datorie de plătit şi celor de după noi. Ori, eu mă gândesc, că nu avem acest drept de a lăsa moştenire copiilor noştri, să plătescă şi ei ceea ce noi nu am fost în stare să lichidăm….!!!!!!!

3 iulie 2018


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns