(R) Eminescu interzis – Gândirea politică (17)

        „Străini superpuşi fără nici un cuvânt (superpuşi ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor”(83), de-„am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie”(84)… „Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui”(85)… „Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât”(86). „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ (România n.n.), care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine”(87). „Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin”(88). „Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”(89).

1 iulie 2014

•  Radu Mihai CRIŞAN, EMINESCU INTERZIS – GÂNDIREA POLITICĂ – reeditare a lucrării: Radu Mihai Crişan,Editura Tibo, Bucureşti, 2008, p. 24-25

_______________________________________

83. idem, Adevărul că în decursul…, Timpul, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
84. idem, Adevărul doare…, Timpul, 14 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 404
85. idem, Adevărul că în decursul…, Timpul, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
86. idem, Urmând discuţiunea…, Timpul, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 269
87. idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 121
88. idem, Se vorbeşte că în Consiliul…, Curierul de Iaşi, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol.
IX, pag. 252

89. idem, Dacă în timpul guvernului conservatorilor…, Timpul, 31 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 275

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo