Autonomia ungurească în România şi autonomia germană în Israel

  • Prăpastia ce îi desparte pe Unguri de Români este una doctrinară:

Ungurii sunt convinşi că ei sunt o rasă superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) sunt o rasă inferioară (idem); Ungurii sunt convinşi existenţa lor în sine este o binecuvântare pentru cei peste care au venit; Ungurii sunt convinşi că au o cultură superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) au o cultură inferioară; Ungurii sunt convinşi că „religiile lor” sunt superioare, iar Ortodoxia, desigur, infinit inferioară. Ungurii sunt convinşi că orice păcate ar avea la nivel naţional le sunt deja iertate de Dumnezeu (o spun chiar în imnul lor); Ungurii sunt convinşi că cei din „popoarele inferioare” îi urăsc îngrozitor – şi strict din invidie şi prostie –, conspirând neîncetat spre uciderea Ungurilor şi distrugerea Ungariei; Ungurii sunt convinşi că au fost şi sunt blânzi şi drepţi, oricare ar fi instrumentele pe care le-au folosit spre a-i ţine sub puterea lor pe Români, Slovaci, Croaţi, Sârbi etc. (chiar şi dacă aceste instrumete sunt genocidul cultural şi fizic, incluzând uciderea în masă, violul în masă, torturi demonice, impunerea unei culturi şi limbi străine băştinaşilor etc.).

Aceste convingeri fac parte din bagajul oricărui om cu educaţie ungurească.
Este adevărat, sunt unii care, în urma contactului cu alţi oameni – uimitor: oameni! – îşi dau seama că propaganda în care au fost crescuţi are mari goluri chiar în punctele esenţiale.
Dar cei mai mulţi, şi mai ales politicienii, ţin de aceste idei cu o religiozitate fanatică. Doar extremismul islamic egalează această trăire maghiară.

Cei care au avut de-a face cu Ungurii zi de zi ştiu din experienţă câteva lucruri:
– sunt Unguri civilizaţi, politicoşi, prietenoşi;
– sunt Unguri mitocani, agresivi, neprietenoşi;
– sunt Unguri care trec peste problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi celorlalte teritorii pe care Ungaria le revendică – până şi oficial – Românilor (printre aceste teritorii fiind şi Oltenia, Muntenia şi Moldova);
– sunt Unguri care se agită şi chiar explodează pe problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului etc.
Dar toţi aceşti Unguri, cu rare excepţii, dacă se dă ordin de la conducerea ungurească, se vor ridica împotriva Românilor. Aşa cum au făcut-o în 1848-1849 (cca. 40.000 de Români masacraţi de vecinii şi prietenii Unguri), aşa cum au făcut în 1940-1944 (peste 60.000 de Români şi Evrei asasinaţi, peste 500.000 de Români, Evrei şi alte etnii fugiţi din Ungaria în România), aşa cum au făcut-o în Martie 1990 etc.
Cine cunoaşte genocidul unguresc anti-românesc şi anti-evreiesc săvârşit în timpul celui de-al doilea război mondial nu poate să nu se cutremure de neomenia infinită a unui popor ce se declară „superior” şi „civilizat”.
Cine cunoaşte educaţia dată copiilor maghiari din România de astăzi ştie că ei sunt îndoctrinaţi cu ideile următoare:
– acesta este pământul Ungurilor;
– Românii au fost primiţi aici de Unguri din mărinimie (Românii fiind nişte sărăntoci morţi de foame veniţi la cerşit din Sud);
– Românii au furat acest pământ Ungurilor prin perfidie şi trădare, săvârşind nenumărate crime împotriva Ungurilor;
– Ungurii din România gem sub cizma românească, spre durerea fraţilor lor din Ungaria;
– Ungurii viteji se vor ridica şi vor elibera pământul unguresc aflat sub ocupaţie românească, pedepsind bestiile de Români.

Pe scurt, Ungurii de astăzi primesc exact aceeaşi educaţie fantatic xenofobă şi mai ales anti-românească. Aceeaşi cu cea pe care o primiseră atunci când au intrat în Ardealul de Nord.
Ca şi atunci, şi acum există o minoritate ungurească decentă, străină de fanatism, care vrea o bună convieţuire cu Românii sau alte etnii.
Ca şi atunci, minoritatea decentă nu va conta.
Puterea este a celor care dirijează educaţia extremistă, adică a extremiştilor.

În clipa de faţă Camera Deputaţilor a aprobat – diplomatic, „tacit” – proiectul de lege 670/2019. Proiect privind „autonomia Ţinutului Secuiesc”. Adică autonomia ungurească în inima României.
Ultima oară s-a petrecut acest lucru sub ocupaţie sovietică.
Acum PSD, PNL, USR, PMP şi ALDE, partidele urmaşilor P.C.R. şi ai Securităţii, fac acest lucru fără nicio presiune externă semnificativă. Doar din ura lor naturală pentru ceea ce este românesc, pentru România.
Aşa cum au cedat şi teritoriile româneşti din Nord şi Est către Ucraina.
Aşa cum impun vaccinarea obligatorie.
Aşa cum lasă Poliţia şi Jandarmeria să bată oameni pe stradă, să dea amenzi ucigătoare, să împingă oamenii la sinucidere.

Acest act al Camerei Deputaţilor este echivalent cu înfiinţarea unui Ţinut Autonom German în Israel.
Chiar dacă Germanii de astăzi nu sunt cei din vremea lui Hitler (din păcate foarte mulţi Unguri sunt la acel nivel), cum ar putea cineva să ceară Evreilor autonomie germană pe teritoriul lor? Adică autonomia urmaşilor celor care au încercat să-i extermine! Şi Ungurii au încercat să îi extermine pe Români. Păstrând proporţiile, este o situaţie similară.
Dar, da, nu este prost cine cere, este prost cine dă – zice un proverb românesc. Prost sau vândut?

Cine m-a crezut atunci când am spus că se va ajunge la autonomia ungurească în România, că toate partidele parlamentare sunt comunistoide şi reîncarnările FSN ?
Uitaţi-vă mai jos, vedeţi şi înţelegeţi.
Şi poate vă treziţi!

Proiect de lege 670/2019 mărime medie
Proiectul de lege 670/2019 la Camera Deputaţilor, Parlamentul (cică!) României
Derularea procedurii legislative b
Derularea procedurii legislative la Camera Deputaţilor pentru Proiectul de Lege 670/2019 Jos vedeţi că pe 23 Aprilie 2020 a fost adoptat şi înaintat către Senat

Dând click aici puteţi vedea masacrele săvârşite de Unguri în Ardealul de Nord, „în numele dreptului maghiar şi al patriei maghiare”, ca să cităm o formulă tipică a acelor zile. Care, prin grija partidelor parlamentare, par să se întoarcă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea, 29 aprilie 2020

P.S. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor (click).

P.P.S. Cine vrea să înţeleagă ce înseamnă stăpânirea ungurească în Transilvania, click aici.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns