Astăzi, ora 17, la Statuia lui Avram Iancu de la Biserica Nașterea Maicii Domnului, str. Carpaților, Metrom! Pe Calea Neamului, omagierea lui Avram Iancu la Brașov, în ziua urcării lui la Cer.
Pe Calea Neamului, omagierea lui Avram Iancu la Brașov, în ziua urcării lui la Cer. Joi, 10 septembrie, ora 17, la Statuia lui Avram Iancu de la Biserica Nașterea Maicii Domnului, str. Carpaților, Metrom. Toți acei care cred că Eroii sunt temelia de granit a Neamului nostru sunt chemați să vină la Parastasul pentru Crăișorul Munților, săvârșit de vrednicul Părinte Tudor, care va fi urmat de Cântec și Cuvânt Românesc.
Vor trece Oltul spre Brașov și românii noștri dragi din Covasna, la care am fost de atâtea ori pe Calea Neamului în acțiunile noastre. De data aceasta vor veni și ei spre noi. Suntem pe tot cuprinsul Țării insule de Duh Național, în Mănăstiri, Biserici, sate sau orașe. Aceste insule sunt conturul Țării de fapt, ele țin sângele și oasele celor urcați la Cer vii în Memoria celor Prezenți. Credința, Adevărul, Mărturisirea Eroilor, Sfinților, Martirilor se rostește din ce în ce mai greu într-o lume care ne taie Reperele, Rădăcinile. Fără acestea nu doar că ne pierdem ca români, ci ne putem sminti, amăgiți fiind de falsele modele, de falsele steaguri ridicate spre a lua locul celor din Bătrâni. Avram Iancu nu s-a ”înțeles” cu nimeni, Avram Iancu nu a făcut compromisuri, nu a amăgit Oastea și nu a dus-o la Luptă pentru jucării, ci pentru un Ideal, Idealul Libertății de a fi Român. Avram Iancu este un model exemplar de demnitate națională. Nu s-a lăsat cumpărat, nu a trădat, nu și-a dat cinstea de român pe decorații, hârtii sau slujbe plătite de Împărat. Avram Iancu a ținut Drumul Neamului fără să dea înapoi, fără să țină seama de toate uneltirile contra lui, iar atunci când oamenii nu l-au mai înțeles pe deplin a scos din chimir fluierul pentru o Doină înțeleasă de cei apropiați, de Horea, de Closca și de Crișan, de toți Haiducii și Voievozii de dinaintea sa… iar la înmormântare, oamenii din timpul lui au plâns… realizând încă odată cine este Avram Iancu: ,,La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat “erou al națiunii”. Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghia. Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat “Marșul lui Iancu” și “Deșteaptă-te, române!”. Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru. În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă, în semn de onoruri militare.Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat simplu: “AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872.Necrologul lui Avram Iancu din “Telegraful român” spune:”viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook